România, prima ţară din UE care vaccinează copiii

România, prima ţară din UE care vaccinează copiii. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a participat miercuri la inaugurarea unui centru de vaccinare pentru copii. Întrebat dacă poate să confirme faptul că România este prima ţară din UE care vaccinează copiii, acesta a răspuns afirmativ.

Aşa ştim şi noi, ştiu că Polonia în 7 iunie va demara campania de vaccinare şi pentru această grupă de vârstă, însă aici există diferenţe de strategie de la o ţară la alta. Ştim foarte bine că în multe alte ţări europene strategia de vaccinare s-a bazat pe includerea progresivă a anumitor grupe de vârstă, dar sunt incluşi de pildă copiii care au afecţiuni cronice, încă din acest moment”, a răspuns Valeriu Gheorghiţă, unei întrebări din partea jurnaliştilor.

El a precizat însă că accesul liber la vaccinare este condiţionat de criteriul de vârstă în foarte multe ţări europene.

Serul folosit pentru imunizarea adolescenţilor este cel produs de Pfizer-BionTech. Vaccinul a fost aprobat zilele trecute de Agenţia Europeană a Medicamentului.

ACUM! O mamă şi-a omorât cei doi copii de patru luni şi doi ani, în Ruşor, Maramureş.

O mamă din localitatea Ruşor, judeţul Maramureş şi-a omorât cei doi copii. Tragedia s-a produs astăzi. Unul dintre copii era în vârstă de numai patru luni, iar celălalt de aproape doi ani.

IPJ Maramureș a fost sesizat prin 112 despre faptul că, o femeie, cu grave afecțiuni psihice, a aplicat mai multe lovituri pe corp celor doi copii minori, de 4 luni, respectiv 1 an și 8 luni, provocându-le decesul, potrivit antena3. Femeia a fost reţinută de anchetatori.

Lasa un comentariu