Protest al consilierilor municipali PSD în cadrul ședinței Consiliului Local Iași

Protest al consilierilor municipali PSD în cadrul ședinței Consiliului Local Iași! Bogdan Balanișcu, liderul de grup al consilierilor municipali din Consiliul Local Iași:

Am fost aleși de ieșeni să le reprezintăm interesele în Consiliul Local. Astăzi, interesele ieșenilor au fost trecute la ”și altele” de către primarul PNL și consilierii locali care încă îi asigură majoritatea în Consiliul Local. Partea de interpelări, când noi, aleșii locali ridicăm executivului problemele semnalate de ieșeni, este pentru mine la fel de importantă ca partea de dezbatere a proiectelor de pe ordinea de zi. Eu și colegii social democrați am decis să protestăm față de modul în care primarul și consilierii care îl susțin pe primar au decis să trateze problemele cu care se confruntă ieșenii. Ținem însă să fim prezenți și să ne spunem punctul de vedere cu privire la proiectele care afectează într-un fel sau altul comunitatea locală. De aceea, la ședința de astăzi vom purta o banderolă albă pe mână!

Lasa un comentariu