Motivul pentru care Ministrul Educație nu a luat în calcul varianta înghețării sau repetării anului școlar

„Repetarea anului este la îndemâna oricui. Nu mergi la școală, nu promovezi. Nu promovezi, repeți anul! Deci nu trebuie făcut ceva special.”,a declarat Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Demnitarul a recunoscut intr-un interviu Digi24 că nu a luat niciodată în considerarea varianta repetării sau înghețării anului școlar.

Sorin Cîmpeanu a mărturisit faptul că s-au suspendat cursurile a 216 clase din 136.000 la nivel național. Acesta susține că nu sunt multe clase suspendate și că rata înbolnăvirii cu SARS-CoV-2 este sub media națională în școli: „ În ultima săptămână s-au închis 216 clase dintr-un total de 136.000 de clase din România. Nu s-au închis atât de multe. Este o falsă percepție. În școli, rata de infectare este sub media națională. Școala nu te îmbolnăvești, școala ajută la respectarea regulilor, te ajută să te protejezi.”, a declarat Ministrul Educației.

Acesta afirmă că decizia luată de unul dintre cele 16 landuri din Germania este o decizie stranie, care a adus multe critici și nemulțumiri din partea școlilor: ,,În opinia mea este stranie decizia unuia dintre cele 16 landuri din Germania care au luat această decizie. În Berlin. Această decizie a fost foarte controversată, a adus critici din partea școlilor pentru că lansând această posibilitate de repetarea anului la cerere sunt îngrijorați cu privire la suprapopularea claselor în anul următor. Sunt îngrijorați cu privire la efectele unui stop în educație.”

De asemenea, Ministrul Educației încurajează reînceperea cursurilor în format fizic, pentru ca elevii să poată recupera orele piedute în format online: „Tocmai de aceea este nevoie să înțelegem că este foarte importantă prezența fizică în cadrul orelor de recuperare, pentru a recupera ce au pierdut prin predarea online”.

Editor: Farauanu Mariana

Lasa un comentariu