Microbuz plin cu elevi, implicat într-un accident la Arbore

Planul Roșu de intervenție a fost activat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava în urma unui accident rutier produs la Arbore, miercuri, în jur de ora 14.00. În accident a fost implicat un microbuz de transport elevi și două autoturisme. Situația este delicată din cauza numărului foarte mare de posibile victime 26 – din care 19 copii.

În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe o parte, peste un gard de beton, la marginea drumului.

Vestea bună este că toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, fiind evaluate medical la fața locului. Până la ora redactării acestui material, șapte persoane au fost transportate la spital.

La fața locului au fost mobilizate în prima fază nouă ambulanțe.

Lasa un comentariu