Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din orașul Cavnic. 71 de pacienți au fost evacuați

71 de pacienţi internaţi în Spitalul de Psihiatrie din oraşul Cavnic au fost evacuaţi din cauza unui incendiu izbucnit în cursul nopţii de duminică spre luni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

Niciunul dintre pacienţii internaţi nu au fost răniţi, transmite Agerpres.

„În total 71 de persoane au fost evacuate. Încăperile au fost aerisite, iar bolnavii urmează să fie introduşi din nou în saloane”, a spus Cornel Băbuţ.

Potrivit acestuia, incendiul s-a produs la o baie situată la etajul III al clădirii.

„Din primele informaţii transmise Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, incendiul s-a manifestat într-o baie de la etajul al treilea al clădirii şi a fost lichidat. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime. În total, au fost evacuaţi 71 de pacienţi. După ventilarea spaţiilor, pacienţii au revenit în saloane”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Deocamdată, n-au fost stabilite cauzele posibile a incendiului.

La locul intervenţiei au intervenit două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, o ambulanţă EPA a SMURD şi o autoscară.

Sursa: Știrile ProTv

Lasa un comentariu