FOTO: Ziua copilului în Ucraina. Peste 262 de copii au fost uciși de la începutul războiului. Zelenski: ,,Rusia fură copilăria copiilor noștri”

Cel puţin 262 de copii au fost ucişi şi 415 răniţi în atacuri în cele aproape 100 de zile de război din Ucraina, anunţă UNICEF, precizând că 5,2 milioane de copii ucraineni au nevoie de asistenţă umanitară, informează News.ro.

„Aproape 100 de zile de război din Ucraina au avut consecinţe devastatoare pentru copii, la o amploare şi o viteză nemaiîntâlnite de la Al Doilea Război Mondial. Trei milioane de copii din Ucraina şi peste 2,2 milioane de copii din ţările care găzduiesc refugiaţi au acum nevoie de asistenţă umanitară”, transmite UNICEF.

Potrivit forului internațional, aproape doi din trei copii au fost strămutaţi din cauza luptelor.

„Pe baza informaţiilor verificate de OHCHR, în medie mai mult de doi copii sunt ucişi şi mai mult de patru sunt răniţi în fiecare zi în Ucraina – mai ales în atacuri cu arme explozive în zonele populate”, atrage atenția UNICEF.

De asemenea, infrastructura civilă de care depind copiii continuă să fie deteriorată sau distrusă. Până acum, cel puţin 256 de unităţi sanitare şi una din şase „Şcoli sigure” susţinute de UNICEF în estul ţării au fost afectate. Sute de alte şcoli din toată ţara au fost, de asemenea, avariate. Condiţiile pentru copiii din estul şi sudul Ucrainei, unde luptele s-au intensificat, sunt din ce în ce mai grave, susţine organizaţia.

„1 iunie este Ziua Internaţională a Copilului în Ucraina şi în întreaga regiune”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, adăugând că „în loc să sărbătorim această zi, ne apropiem cu gravitate de 3 iunie – cea de-a 100-a zi a unui război care a devastat vieţile a milioane de copii. Fără o încetare urgentă a focului şi o negociere a păcii, copiii vor continua să sufere – iar consecinţele războiului vor avea impact asupra copiilor vulnerabili din întreaga lume”.

UNICEF avertizează, de asemenea, că războiul a provocat o criză acută a protecţiei copilului. Copiii care fug de violenţă sunt expuşi unui risc semnificativ de separare de familie, de violenţă, abuz, exploatare sexuală şi trafic. Majoritatea au fost expuşi la evenimente profund traumatizante.

Sursa: Libertatea

Citește și Soldații ruși, nevoiți să mănânce câini de foame: ,,Azi, am mâncat un Yorkie. Un Yorkshire Terrier”

Lasa un comentariu