Florin Cîțu susține că alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021. „Celelalte propuneri țin de PSD”

Florin Cîțu susține că alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021, pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar toate celelalte propuneri de majorări erau făcute de PSD.

Bugetul pe 2021 este deja aprobat și nu are prevăzute sume suplimentare pentru majorarea alocațiilor de stat, a precizat Florin Cîțu

Florin Cîțu susține că alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021


„Aici nu va trebui să existe niciun fel de discuţie, bugetul a fost aprobat şi alocaţiile au crescut la începutul anului cu 20%, este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în Parlament, celelalte propuneri erau propuneri care ţin de PSD. Mă aştept ca membrii coaliţiei să susţină programul de guvernare al acestei coaliţii, să susţină obiectivele pe care ni le-am asumat în faţa partenerilor noştri internaţionali şi nu să susţină legi ale PSD”, a declarat Florin Cîţu, citat de news.ro.

CITEȘTE ȘI Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape, anunță Ministerul de Finanțe

Întrebat dacă sunt membri ai coaliţiei care susţin legea PSD, premierul a răspuns: „Am înţeles că sunt câteva în parlament, se întârzie şi semnalul este clar că nu vreau să ajungem să trebuiască iar să luăm noi decizia să corectăm. Este în Parlament legea care peermite creşterea anuală a alocaţiilor, trebuie să ne ţinem de acest calendar”.

Sursa: Știrile ProTV

Lasa un comentariu