Fetiţă de 7 ani, în stare gravă după ce a fost lovită de o maşină. A fost adusă cu elicopterul la Iaşi 

UPDATE: Fetița a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, urmând ca medicii să îi facă o serie de investigații 

O fetiţă de 7 ani, care se afla pe o trotinetă electrică pe DN 24, în judeţul Vaslui, a fost lovită de o maşină, fiind în stare gravă. Victima, intubată, este preluată de un elicopter SMURD.

”Echipajul ambulanţei SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) intervine în localitatea Soleşti la un accident rutier, o fetiţă  în vârstă de 7 ani fiind găsită în stare foarte gravă” a transmis, joi, ISU Vaslui. 

Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, fetiţa se afla pe o trotinetă electrică şi a fost lovită de un autoturism, pe DN24.  

”Victima este inconştientă, iar din primele informaţii, a fost diagnosticată cu fractură de craniu”, a mai precizat ISU Vaslui. 

Pompierii au precizat că a fost solicitat elicopterul SMURD, care a aterizat la locul accidentului şi a preluat victima. Fata va fi transportată la Iaşi.  Bunica fetiţei, care a făcut atac de panică, este îngrijită de medici la faţa locului. 

Lasa un comentariu