Femeia din Maramureș care și-a omorât cei doi copii. Tatăl micuților: Mi-a spus că a dat cu ei de pământ

O mamă din localitatea Ruşor, judeţul Maramureş şi-a omorât cei doi copii. Tragedia s-a produs în cursul zilei de ieri. Unul dintre copii era în vârstă de numai patru luni, iar celălalt de aproape doi ani.

IPJ Maramureș a fost sesizat prin 112 despre faptul că, o femeie, cu grave afecțiuni psihice, a aplicat mai multe lovituri pe corp celor doi copii minori, de 4 luni, respectiv 1 an și 8 luni, provocându-le decesul, potrivit antena3. Femeia a fost reţinută de anchetatori.

,,Dar de ce ai dat cu ei de pământ?”

Imediat după ce a comis fapta, femeia și-a sunat soțul și i-a povestit tot ce s-a întâmplat.

„Am venit de la lucru acasă şi erau amândoi întinşi jos. I-am luat, i-am pus în pat, încet. Fata încă mai respira, dar cu greu. Până ce a venit salvarea, i-am făcut respirație gură la gurăI-am zis: ,,Dar de ce ai dat cu ei de pământ?”. A zis că: ,,N-am vrut, am avut o stare de nervi’”, a spus tatăl copiilor pentru Observator.

„Se văita că o durea capul”

,,M-a sunat și mi-a spus că a dat cu copiii de pământ. Am venit repede acasă, fetița încă sufla, băiețelul era galben tot. Nu a zis că îi e greu cu copiii, se văita că o durea capul. A fost la doctor și i-a dat medicamente pentru dureri de cap. Băiatul care m-a adus cu mașina a sunat la 112” a povestit bărbatul și pentru Antena 3.

Mai multe declarații aici.

ACUM! O mamă şi-a omorât cei doi copii de patru luni şi doi ani, în Ruşor, Maramureş.

O mamă din localitatea Ruşor, judeţul Maramureş şi-a omorât cei doi copii. Tragedia s-a produs astăzi. Unul dintre copii era în vârstă de numai patru luni, iar celălalt de aproape doi ani.

IPJ Maramureș a fost sesizat prin 112 despre faptul că, o femeie, cu grave afecțiuni psihice, a aplicat mai multe lovituri pe corp celor doi copii minori, de 4 luni, respectiv 1 an și 8 luni, provocându-le decesul, potrivit antena3. Femeia a fost reţinută de anchetatori.

Conform ultimelor informaţii, femeia are vârsta de aproximativ 30 de ani, este căsătorită, iar cei doi copii erau singurii pe care îi avea.

Lasa un comentariu