Copil de 11 ani, transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Sfânta Maria

Un copil de 11 ani, grav rănit în urma unui accident rutier, a fost transportat la Spitalul Sfânta Maria din Iași, după ce a fost proiectat într-un şant pe raza localităţii Deleni, în județul Iași, în urma impactului cu o mașină.

Pentru salvarea băieţelului a intervenit elicopterul SMURD, care avea ca misiune inițială transferul unui pacient pe teritoriul Republicii Moldova.

A fost găsit în stare gravă pe marginea drumului la Deleni

“Am fost sesizaţi în jurul orei 13,00 despre un accident rutier cu victime omeneşti pe raza comunei Deleni. Din cercetările făcute până în prezent, s-a constat că un bărbat de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei ar fi surprins şi accidentat un minor. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situaţii de fapte. De precizat este faptul că şoferul a fost testat cu aparatul de alcool-test, rezultatul fiiind negative”,  a declarat Ioana Bâlea, purtător de cuvânt IPJ Iaşi.

“Copilul a fost victima unui accident rutier ca şi pieton. Are un politraumatism, cu indice de severitate lezional mare, ceea ce înseamnă că prognosticul, în acest moment, este rezervat. A fost intubat şi ventilat mecanic, din pre-spital, de echipajul SMURD. Este în continuare protezat respirator. S-au făcut investigaţii imagistice care au obiectivat un traumatism cranio-cerebral sever , contuzie pulmonară şi abdominală. Copilul va fi transferat la Spitalul de Neurochirurgie pentru consult şi terapie specifică”, a declarat dr. Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Sfânta Maria.

Șoferul, care a apelat numărul de urgență 112 pentru a anunța accidentul, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, a mai transmis Poliția. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa info/foto: libertatea.ro

Lasa un comentariu