Donald Trump le-a transmis un mesaj susținătorilor săi: Duceți-vă acasă, vă iubim, sunteți foarte speciali

Președintele în funcție, Donald Trump, a transmis un mesaj, pe Twitter, în care îndeamnă susținătorii săi care au recurs la proteste violente la Capitoliu să meargă acasă, în pace. Acesta face din nou referire la presupuse „fraude la alegeri”.

“Vă cunosc durerea, știu că sunteți dezamăgiți. Am avut alegeri care ne-au fost furate. A fost o victorie uriașă și toată lumea știe, în special cealaltă tabără, dar trebuie să mergeți acasă acum. Trebuie să avem pace, trebuie să avem lege și ordine, să respectăm minunații noștri oameni din cadrul legii și ordinii.

Nu vrem ca nimeni să fie rănit. Este o perioadă foarte grea. N-a mai fost niciuna la fel, în care un astfel de lucru să se întâmple, în care să ne ia totul, de la mine, de la voi, de la țara noastră.
Acestea au fost alegeri fraudate, dar nu putem intra pe mâna acestor oameni. Trebuie să avem pace.

Mergeți acasă, vă iubim, sunteți foarte speciali, ați văzut ce se întâmplă, felul cum alții sunt tratați, într-un mod foarte rău. Dar știu cum vă simțiți. Așa că, mergeți acasă, și mergeți în pace”, a declarat Donald Trump.

Președintele ales al SUA, Joe Biden, a susținut un discurs, marți seara, în care îi cerea lui Donald Trump să iasă public și să le spună susținătorilor să pună capăt haosului.

Clădirea Capitolului în care se desfășura ședința în care Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden, a fost ocupată marți de susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump. Unii dintre congresmeni, pe cale să fie evacuați, s-au baricadat în birouri. Situația tensionată din SUA i-a făcut pe unii dintre aceștia să vorbească despre „o încercare de lovitură de stat.”

Sursa: Digi24

Lasa un comentariu