DOCUMENT. Lista măsurilor luate din 15 mai. Evenimentele private, interzise. Piscinele și cluburile, încă închise

Guvernul a adoptat vineri modificarea hotărârii de prelungire a stării de alertă prin care se renunţă la mai multe restricţii începând cu 15 mai.

Astfel, de sâmbătă se elimină restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, iar masca nu mai e obligatorie în spaţiile publice neaglomerate.

Hotărârea prevede un calendar al relaxării, în funcție de țintele de vaccinare stabilite de autorități. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că în şedinţa de lucru cu premierul Florin Cîţu, membri ai Guvernului, şefi de instituţii şi experţi s-au stabilit ţinte de vaccinare anti-COVID-19, şi anume, 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, 6 milioane – până la 1 iulie şi 7 milioane – până la 1 august şi a fost pregătit un calendar cu măsuri de relaxare.

Textul integral al hotărârii:

Art.1 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu participarea publicului fără limită de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi cu condiţia ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de 1 zi.

Art.2 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în staţiile pentru transportul în comun, pieţe, târguri şi zonele în care sunt desfăşurate mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfăşurării acestora, precum şi alte zone cu potenţial de aglomerare.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs şi evoluţia situaţiei epidemiologice nu va indica o creştere accentuată a principalilor indicatori, se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în următoarele spaţii deschise: pieţe, târguri, staţii pentru transportul în comun, alte zone cu potenţial de aglomerare.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs şi evoluţia situaţiei epidemiologice nu va indica o creştere accentuată a principalilor indicatori, se propune menţinerea portului măştii de protecţie, în spaţiile deschise, doar în următoarele spaţii deschise: pieţe, târguri, staţii pentru transportul în comun, alte zone cu potenţial de aglomerare.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs şi evoluţia situaţiei epidemiologice nu va indica o creştere accentuată a principalilor indicatori, se propune menţinerea portului măştii de protecţie doar în următoarele spaţii deschise: staţii pentru transportul în comun şi alte zone cu potenţial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile deschise.

Art.3 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulaţiei în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 8 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

(2) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulaţiei în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

(3) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulaţiei în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

Art.4 – Începând cu data de 15.05.2021 se propune eliminarea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în toate localităţile, precum şi a restricţiilor privind programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Art.5 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.6 – (1) Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii deschise până la data de 31.05.2021.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii deschise să se realizeze cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii deschise să se realizeze cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii deschise să se realizeze cu participarea a maxim 150 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(5) În condiţiile stabilite la alin. (2) – (4), organizatorul poate decide desfăşurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanţi în condiţiile în care capacitatea maximă a spaţiului permite asigurarea unei suprafeţe de minim 2 mp/persoană iar toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.7 – (1) Se propune menţinerea suspendării activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, până la data de 30.06.2021.

(2) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice.

Art.8 – (1) Se propune menţinerea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, până la data de 01.08.2021, în condiţiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reevaluarea numărului maxim de persoane care pot participa la mitinguri şi demonstraţii, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Art.9 – (1) Se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, până la data de 31.07.2021 în condiţiile prelungirii stării de alertă, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 13 din actul normativ susmenţionat.

(2) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs şi evoluţia situaţiei epidemiologice nu va indica o creştere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesităţii portului măştii de protecţie în toate spaţiile închise.

Art.10 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii închise cu participarea publicului până la 70/% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Art.11 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 50 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

Art.12 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.

Art.13 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea suspendării activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise, până la 31.05.2021.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.14 – (1) Începând cu data de 15.05.2021, se propune menţinerea interdicţiei de organizare şi desfăşurare a competiţiilor sportive cu participarea publicului în spaţii închise, până la 31.05.2021.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.15 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune desfăşurarea activităţii operatorilor economici în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.

(4) În condiţiile stabilite la alin. (1) – (3), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiţia ca toţi participanţii să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafaţă de 4 mp/persoană.

Art.16 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea suspendării activităţii operatorilor economici care gestionează piscine în spaţii închise, până la 31.05.2021.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează piscine în spaţii închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează piscine în spaţii închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.17 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfăşurării programului cu publicul, în intervalul orar 5,00-24,00, a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(4) În condiţiile stabilite la alin. (1) – (2), administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiţia ca acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.18 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea limitării gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune menţinerea limitării gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune eliminarea limitării gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.19 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune menţinerea interdicţiei de desfăşurare a activităţii în cluburi şi discoteci, până la 31.05.2021.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii în baruri, cluburi şi discoteci, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii în baruri, cluburi şi discoteci, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii în baruri, cluburi şi discoteci, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.20 – (1) Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise până la data de 31.05.2021.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise cu participarea a maxim 50 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise cu participarea a maxim 70 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(4) Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(5) În condiţiile stabilite la alin. (2) – (4), organizatorul poate decide desfăşurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanţi în condiţiile în care capacitatea maximă a spaţiului permite asigurarea unei suprafeţe de minim 2 mp/persoană şi cu condiţia ca aceştia să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.21 – (1) Începând cu data de 15.05.2021 se propune permiterea desfăşurării activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Începând cu data de 01.06.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Începând cu data de 01.07.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.22 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

Lasa un comentariu