Dacă s-ar fi respectat toate normele, cercetătorul ieşean care a murit la Eforie ar fi în viaţă

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, susţine că firma pentru care făceau scufundări cei doi bărbaţi care au murit în Marea Neagră, printre care şi un cercetător ieşean, în zona Eforie Nord, nu avea autorizaţie de la Autoritatea Navală Română şi nici permis de lucru de la Căpitănia Zonală Constanţa. El acuză firma că a câştigat licitaţia fiind favorizată prin criteriile stabilite în caietul de sarcini, fiind singura din România care le-ar fi îndeplinit.

Acesta a prezentat joi mai multe elemente care să îi ajute pe anchetatori să stabilească cine se face vinovat de moartea celor doi scafandri de la Eforie. ,,De asemenea, este cazul ca această speţă să fie investigată mult mai profund pentru că veţi vedea moartea violentă a celor doi cetăţeni români a survenit ca urmare a unei speţe care are rădăcini adânci de corupţie, într-un demers iniţiat în 2018, mai precis în 22 noiembrie”, a transmis Dumitru Costin.

Acesta consideră că, dacă firma respectivă ar fi respectat toate normele în vigoare, cei doi scafandri ar fi în viaţă și că s-a ajuns la această tragedie în urma unui şir lung de abuzuri. 

Ştefan-Adrian Strungaru era cercetător la Universitatea „Al.I. Cuza” şi era implicat într-un proiect privat de lărgire a plajei din Eforie Nord. El a murit împreună cu un alt scafandru, considerat extrem de experimentat. La momentul actual nu se ştie din ce cauze s-a produs tragedia.

Lasa un comentariu