FOTO: Imagini șocante din spitalul Sfântul Spiridon: ,,Pacienții gravi sosesc permanent în urgență”

Situația se menține critica la Unitatea de primiri urgenţe de la spitalul Sfântul Spiridon.

În aceasta dimineață, erau 41 de pacienți internați, dintre care 13 pacienți de Terapie intensiva.  5 pacienți sunt  intubați, 7 ventilați non-invaziv și unul pe dispozitiv high flow.

Ca în fiecare zi a lunii octombrie numărul de pacienți care există în UPU pe lângă urgențele obișnuite, pacienți Covid pozitivi este foarte mare, ne-am obișnuit deja. Luni, dimineață, 41 de pacienți dintre aceștia 13 sunt pacienți de terapie intensivă. Am găsit două locuri eliberate la spitalul Lețcani, din păcate printr-o evoluție nefavorabilă și un loc la spitalul Sfântul Spiridon. Se fac aceste transferuri, dar există o dinamică permanentă iar pacienții gravi sosesc permanent în urgență, sunt și decese.

Decese fie la pacienții care vin de la început extrem de grav cu afectare pulmonară peste 90% insuficiență respiratorie severă instalează stop și nu răspund la manevrele de resuscitare, fie la pacienți care au evoluție de mai multe zile. Noi îi îngrijim, avem pacienți de 14 zile de la prima zi de internare care au rămas aici și care sunt îngrijiți la fel ca în terapie intensivă. De acum ne gândim să îi transferăm să-i transferăm către un spital sau o secție non-covid.

Numărul de pacienți vaccinați dintre aceștia este foarte mic, în acest moment dintre acei 41 doar o singură doamnă este vaccinată, iar numărul celor care necesită oxigen este foarte mare. Astfel încât înafară de resursa care se numește ventilator mecanic, resursa care se numește echipa medicală, resursa care se numește oxigen este foarte importantă și critică la acest moment, pentru că există un număr limitat de tuburi, un număr limitat de guri de oxigen și este foarte dificil.

Am făcut ieri apel la toate spitalele să găsească soluții pentru creșterea numărului de locuri cu oxigen, s-au adus și se aduc în continuare ventilatoare și concentratoare din rezerva IGS, DSU le repartizează și le-a făcut o repartiție și către Iași, către acest spital și către spitalul de Boli Infecțioase Secția de la Lețcani. Vor veni în continuare concentratoare.
Ne punem problema până unde putem crește, pentru că se pare că numărul de pacienți de la zi la zi este mai mare, iar eforturile pe care le facem pentru ei sunt deosebite. În spitalul Sf. Spiridon secția II cu profil covid va crește astăzi cu un număr de șapte paturi. Așteptăm creșterea numărului de paturi și în celelalte spitale.

Există decizii clare ale domnului director DSP și o implicare zi și noapte alături de noi, pentru a nu rămâne pacienți în ambulanță. Timpul în care ei au rămas a fost cuprins între 1 oră și 3 ore, cu mari eforturi și o permanentă activitate mai ales la telefon pe lângă activitatea de la pacient.

De asemenea, doamna Diana Cimpoeșu a declarat că pacienții din valul 4 devin gravi mult mai rapid în comparație cu valul 2 sau 3.

Am observat că toți pacienții din valul 4, ei sunt mult mai rapid gravi, prinderea pulmonară este extrem de severă chiar la pacienți foarte tineri. Avem acum pacienți de 33 de ani, de 45 de ani cu afectare pulmonară 75-80%, iar timpul de la debutul bolii până la această instalare a insuficienței respiratorii acută este mult mai scurt decât la pacienții din valul 2 sau 3, unde observam această agravare în jurul zilei 8. Acum, agravarea apare din ziua a doua, a treia , a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU/SMURD.

Citește și Șofer de TIR român de 30 ani ars de viu în cabină, în Germania