1.650 de euro, preţul unui permis de conducere fals, descoperit la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals, procucrat cu suma de 1650 de euro, în vederea angajării pe teritoriul Franţei.

În data de 15 iulie a.c., în jurul orei 12.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, ca pasager într-un autoturism, înmatriculat în Franţa, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în portofelul bărbatului, un permis de conducere, valabil pentru categoriile AM,B1,B,C1,C, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, cu datele de identificare şi fotografia bărbatului”, a declarat purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi, Comisar şef de poliţie LAZĂR DENIS MIHAELA.

Permis de conducere fals

Totodată, s-a constatat faptul că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule. Bărbatul a declarat că a procurat permisul prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 1650 de euro, cu intenţia de a se angaja pe teritoriul Franţei.

Citește și Conturi bancare false deschise pentru donații, în cazul unor copii bolnavi.

Lasa un comentariu