Autor: hulubei laura

Românul bănuit că i-a ajutat pe hackerii ruși de la Killnet și a fost implicat în atacurile cibernetice din ultimele zile din România a fost identificat. Suspectul este un bărbat în vârstă de 23 de ani care era stabilit cu familia în Marea Britanie. Ioan Feher s-a născut în 20 ianuarie 1999, în județul Satu-Mare. Bărbatul este stabilit cu familia în Marea Britanie. El rămăsese fără loc de muncă, potrivit unor surse Digi24. Locuia izolat de ceilalți membri ai familiei, locuind într-o încăpere separată. El va fi evaluat medical, urmând să fie supus unor investigații de specialitate pentru a se stabili…

Read More

Luni, 2 mai 2022, la ora 14.00, Poliția municipiului Vatra-Dornei a fost sesizată de către administratorul unei case de schimb valutar, cu privire la faptul că în jurul orei 13.20 o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 40 ani a oferit pentru schimb valutar suma de 32.000 euro, după care profitând de neatenţia persoanei vătămate, care i-a înmânat în primă fază 98.000 lei, i-a solicitat restituirea sumei în euro, apoi a părăsit casa de schimb valutar fără a-i restitui administratorului cei 98.000 lei. Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale au întocmit de îndată actele premergătoare în cadrul dosarului penal…

Read More

O femeie s-a aruncat în gol împreună cu cei doi copii ai săi, de pe un bloc cu zece etaje din Timişoara. Femeia în vârstă de peste 30 de ani şi unul dintre copii, în vârstă de aproximativ 3 ani, au decedat la scurt timp după ce s-au lovit de asfalt. Cel de-al doilea copil, o fetiţă în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost preluat de un echipaj SMURD şi se încearcă resuscitarea acestuia. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Vecinii sunt șocați de cele întâmplate, mai ales că din spusele lor, în bloc nu locuiește…

Read More

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condiţionat neutralitatea cerută ţării sale de către Rusia de eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a regiunii Donbas (est) şi a peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014, relatează agenția EFE, citată de Agerpres. Într-un interviu difuzat luni seara de canalul de televiziune saudit Al Arabiya, Zelenski a afirmat că „ruşii insistă asupra neutralităţii, iar pentru noi cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crimeea, şi ea ocupată”. Anterior, negociatorii ucraineni au propus Rusiei o fereastră de 15 ani pentru a rezolva statutul Crimeii prin discuții…

Read More

Rusia țintește în mod constant Republica Moldova în declarații oficiale, susținând că ar putea fi următoarea pe lista „expansionistă” a Kremlinului, „pentru că este atrasă de NATO”. Întrebat despre riscurile ca războiul să se răspândească spre vecina Ucrainei după exploziile din regiunea transnistreană, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat: „Moldova ar trebui să-și facă griji pentru propriul viitor. Pentru că sunt atrași în NATO.” Tensiunile reapar între Republica Moldova și regiunea separatistă transnistreană, iar secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a atras atenția că Putin ar putea folosi Ziua Victoriei Rusiei pentru a anunța o intensificare a atacului asupra Ucrainei și deschiderea de noi teatre de război. https://www.youtube.com/watch?v=fJ02b76GODI Rusia are peste 1.500 de soldați în…

Read More

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, iar maşina sa a fost transformată într-un morman de fiare după un accident cumplit. Autoturismul, un Peugeot 508, rula cu peste 130 km/h pe raza localității Bălușeni, iar la un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un cap de pod. După impact bărbatul, care era singur în autoturismul care s-a răsturnat pe cupolă, a rămas încarcerat. Martorii au sunat imediat la 112. La faţa locului s-au deplasat imediat o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, dar şi pompierii militari din cadrul…

Read More

Poveste emoţionantă în vremea bombardamentelor. O tânără de 23 de ani, care şi-a pierdut ambele picioare într-un bombardament din Ucraina, s-a căsătorit în spital. Oksana şi Viktor au supravieţuit după explozia minei, însă femeia a rămas fără picioare.  În momentul deflagraţiei, Oksana, în vârstă de 23 de ani, se afla în Lisiceansk, oraș din Luhansk, şi ieşise să-şi avertizeze iubitul că este în pericol. Chiar atunci, bomba a explodat, iar suflul explozie a lăsat-o pe fată fără picioare şi fără patru degete de la mâna stângă.  Oksana este internată la un spital din Liov, iar iubitul ei o cerut-o de soţie…

Read More

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis să amâne pronunţarea pentru data de 12 mai. Aceasta este cea de a patra amânare a sentinţei în Dosarul Colectiv. La termenele trecute, judecătorii au transmis că au luat decizia amânării din cauza complexității deosebite a speței, dar și pentru că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022. Instanța a mai spus că are nevoie de timp și pentru deliberare şi redactarea hotărârii. Așadar, inculpații din primul dosar, adică patronii clubului (Anastasescu,…

Read More

Nu există indicii care ar arăta că Republica Moldova este în pericol, au declarat reprezentanții Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Autoritățile de la Chișinău au afirmat că riscurile de securitate sunt evaluate constant, după ce un articol din The Times a precizat că Rusia ar intenționa să deschidă un nou front împotriva Ucrainei, dinspre Republica Moldova, care ar putea fi atacată. „Toate instituțiile statului sunt în regim de alarmă încă de la începerea războiului din Ucraina și monitorizează atent situația. În acest moment, nu există indicii care ar arăta că Republica Moldova este în pericol. Aceste constatări sunt împărtășite nu…

Read More

Aproape 40 de persoane au fost depistate pe litoral de jandarmi, în minivacanţa de 1 Mai, săvârşind infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri, a informat, luni, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa. În alte cinci situaţii, jandarmii au depistat asupra unor persoane obiecte periculoase precum bricege şi cuţite, fapte de natură penală. „Jandarmii constănţeni au constatat săvârşirea a 37 de fapte de natură penală, cu 38 de autori, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi 5 fapte penale, cu privire la portul sau folosirea de obiecte periculoase,…

Read More