Două dintre vaccinurile folosite astăzi împotriva noului coronavirus – Pfizer-BioNTech și Moderna – se bazează pe tehnologia mesager ARN. Ele se numără printre primele aprobate pentru a fi folosite la imunizare împotriva COVID-19, un lucru aparent uimitor, dacă ne gândim că tehnica mRNA reprezintă o abordare nouă în acest domeniu. Totuși, dacă ne uităm cu atenție, vom vedea că această tehnologie nu este tocmai nouă și că ea a fost deja folosită, înaintea pandemiei și cu rezultate promițătoare, la combaterea mai multor boli, printre care și cancerul.
Când BioNTech a anunțat în toamna anului trecut rezultate promițătoare în privința dezvoltării unui vaccin împotriva coronavirusului, ochii întregii planete s-au îndreptat spre compania care în niciun caz nu se număra printre giganții mondiali arhicunoscuți din industria pharma. Iar știrea că fondatorii companiei sunt copii de imigranți turci în Germania, care, pe deasupra, mai sunt și soț și soție – Ugur Sahin și Oezlem Tuereci – a crescut și mai mult interesul pentru acest subiect.
Cum a fost posibil ca, în mai puțin de un an, să fie aproape gata un vaccin împotriva celei mai cumplite pandemii din ultimul secol? Poate nu toți au reținut răspunsul oferit chiar de Ugur Sahin, care a declarat presei că el, împreună cu soția lui, lucrau de mult să dezvolte medicamente bazate pe tehnologia mesager ARN (mRNA), care să ajute sistemul imunitar să învingă cancerul.
Ugur Sahin a povestit cum a citit în ianuarie 2020 un articol științific despre noul coronavirus din orașul chinez Wuhan și a rămas uimit cât de mică e distanța de la madicamentele lui împotriva cancerului, bazate pe mRNA, și vaccinurile antivirale bazate tot pe mRNA. BioNTech a constituit repede o echipă de 500 de oameni pentru a lucra la dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului și a încheiat un parteneriat cu gigantul Pfizer.
Dar, să nu uităm, înainte de izbucnirea pandemiei, cercetătorii din domeniul medical se luptau cu bolile cunoscute, iar una dintre cele mai cumplite era – și rămâne – cancerul. Tehnologia mRNA, care se dovedise deja extrem de versatilă, dădea o rază de speranță pacienților care se confruntau cu această boală.
Citeste mai mult pe digi24.ro