Displaying items by tag: uniunea europeana

 

 

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au  demarat o acţiune de control în Bucium.  Întreaga activitate a vizat verificarea actelor  şoferilor care conduc microbuze şi camioane,  cu scopul de a reduce numărul accidentelor  rutiere. Activitatea s-a desfarurat în toate ţările  care sunt membre ale  Uniunii Europene.

 

Majoritatea europenilor, inclusiv 58% din români, cred că UE se va prăbuşi în 10-20 de  ani. Acelaşi sondaj scoate în evidenţă că 3  din 10 europeni considera că există  posibilitatea reală a unui conflict între ţările  Uniunii Europene.

 

Parlamentul britanic a respins acordul pentru Brexit prezentat de premierul Theresa May, aducând la apogeu criza legată de ieșirea țării din UE. Țara riscă astfel să părăsească Uniunea pe 12 aprilie, fără înțelegere. În urma deciziei Camerei Comunelor, Consiliul European a convocat un summit pe 10 aprilie.

Toate maşinile noi vândute în UE vor fi dotate cu dispozitive care vor opri automat şoferii din a depăşi limita de viteză legală, scrie The Guardian, care precizează că măsurile vor trebui ratificate de Parlamentul European.

Spitalele din judeţele Vaslui, Bacău şi Neamţ ar putea recupera de la Uniunea Europeană o parte din banii cheltuiţi în ultimii patru ani pentru dotări sau investiţii noi, prin două proiecte promovate de Ministerul Sănătăţii.

Marea Britanie nu va plăti factura separării de Uniunea Europeană decât în condiţiile unui acord comercial, a declarat noul ministru britanic pentru Brexit, Dominic Raab, într-un interviu publicat duminică de Sunday Telegraph, relatează AFP.

Comisia Europeană a anunţat sâmbătă că va furniza asistenţă suplimentară Suediei, în timp ce această ţară continuă să se confrunte cu zeci de incendii necontrolate pe o suprafaţă ce se întinde pe sute de hectare, transmite agenţia dpa.

Comisia Europeană va prezenta miercuri un plan de acțiune pentru crearea unui „Schengen militar” cu scopul de a facilita transportul de trupe și de echipamente în cadrul Uniunii Europene, în prezent îngreunat de o multitudine de formalități administrative și de lipsa infrastructurii. Planul de acțiune consultat marți de către AFP prevede în special identificarea nevoilor pentru transportul de trupe și inventarierea infrastructurii utilizabile.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) se pregătesc ca săptămâna viitoare să scoată Bahreinul, Insulele Marshall și Santa Lucia de pe lista neagră a paradisurilor fiscale adoptată de Uniunea Europeană, la doar trei luni după ce această listă a fost elaborată și la aproximativ două luni după ce un prim lot de opt state au fost scoase de pe această listă, arată un document UE consultat de Reuters.

Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor (CDCDI), în cadrul conferinţei finale a proiectului internaţional de cercetare “Move”.

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30