Tineri reţinuţi după ce ar fi violat o femeie pe care au abandonat-o pe un câmp, unde aceasta a decedat

 

 

Tineri reţinuţi după ce ar fi violat o femeie pe care au abandonat-o pe un câmp, unde aceasta a decedat

Written by  Mar 11, 2019

Trei tineri de 16, 17 şi 23 de ani au fost reţinuţi după ce ar fi violat o femeie în vârstă de 49 de ani, pe care au abandonat-o pe un câmp în zona localităţii Ghergheleu, unde aceasta a fost găsită decedată.

‘După ce femeia a fost găsită decedată pe un câmp dintre localităţile Ghergheleu şi Iaz, în cauză au început cercetări pentru moarte suspectă. Ulterior s-au pus în evidenţă elemente noi, iar cazul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Potrivit anchetatorilor, femeia obişnuia să muncească cu ziua prin sat. Pe data de 6 martie lucrase la proprietarul magazinului din localitate, iar seara a mers cu acesta la magazin să-şi primească banii. În momentul în care a ieşit pentru a merge la toaletă, ea ar fi fost luată cu forţa de cei trei tineri, care au violat-o şi au abandonat-o apoi pe un câmp, unde a fost găsită după trei zile.

Cei trei suspecţi urmează să fie prezentaţi, luni, în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« May 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31