A fost identificat bărbatul acuzat că a încercat să agreseze sexual două fetiţe

A fost identificat bărbatul acuzat că a încercat să agreseze sexual două fetiţe

Written by  Apr 17, 2018

Poliţiştii au identificat un bărbat suspectat că a încercat să agreseze sexual două fetiţe în vârstă de 5, respectiv 8 ani, într-o scară de bloc din municipiul Huşi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani, fără ocupaţie, recidivist, care a fost eliberat recent din penitenciar, unde a fost închis pentru comiterea infracţiunii de viol.

‘În urma acţiunilor de căutare, la care au participat poliţişti din Huşi şi Vaslui, a fost identificat un bărbat, care a fost deja reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de comiterea infracţiunii de agresiune sexuală’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Huşi şi forţe suplimentare trimise de la Vaslui au efectuat luni căutări pentru depistarea unui bărbat care a încercat, duminică după-amiaza, să agreseze sexual două fetiţe în vârstă de 8, respectiv 5 ani, în scara unui bloc din municipiul Huşi.

Imediat după incident, mama uneia dintre fetiţe a transmis un mesaj pe o reţea de socializare, cerând sprijin pentru identificarea bărbatului respectiv.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31