Descoperire macabră în oraşul Negreşti: nou-născută aruncată de mamă în hazna. Femeia a fost descoperită
Print this page

Descoperire macabră în oraşul Negreşti: nou-născută aruncată de mamă în hazna. Femeia a fost descoperită

Written by  Sep 28, 2017

Cadavrul unui nou-născut a fost descoperit marţi în WC-ul unei societăţi de confecţii din oraşul vasluian Negreşti. Poliţişti şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui desfăşoară, la această oră, cercetări la faţa locului.

Mama nou-născutului a fost identificată. Aceasta este o femeie de 42 de ani, din Negreşti, angajată a fabricii de confecţii situată în apropierea spitalului. Cele care au descoperit cadavrul bebeluşului sunt colegele femeii. Acestea au observat în ultima perioadă că femeia avea burtă, iar astăzi a sosit la serviciu fără a pomeni nimic de copil sau de naştere. 

La primele ore ale dimineaţii, femeia s-a prezentat la locul de muncă având o sacoşă în mână. Colegele acesteia au declarat anchetatorilor că, la un moment dat, colega lor Mihaela Maxim, zisă Haidan, a plecat la baie, având în mână o sacoşă.  Pe parcursul zilei, observând că femeia nu a discutat nimic despre sarcina sa, colegele au început să facă cercetări şi cum şi-au amintit că dimineaţă au văzut-o mergând cu o sacoşă la WC, două dintre femei au mers acolo şi au căutat în hazna. La scurt timp au găsit cadavrul bebeluşului şi au alertat autorităţile. 

Audiată de poliţişti, femeia a recunoscut că a aruncat bebeluşul în hazna. Ea a declarat că a născut neasistată, acasă, pe 26 septembrie, a ţinut pruncul pe pat, iar dimineaţa a constatat că este mort. A mărturisit că l-a tinut timp de o zi într-o cutie, sub pat, iar astăzi l-a luat la serviciu, într-o sacoşă, decisă să îl arunce în WC.

Femeia de 42 de ani nu este căsătorită şi locuia într-un aparatament, cu chirie, în apropierea Poliţiei Oraşului Negreşti.  În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a nou născutului dupa naştere, urmând ca încadrarea juridică exactă a să se facă după ce medicii legişti vor efectua necropsia şi vor stabili cauzele decesului. 


(Sursa: adevarul.ro)