O femeie de aproximativ 50 de ani, din Rădăuți, a furat o icoană din Catedrala Ortodoxă din Rădăuți și a adus-o înapoi după o săptămână.

Drumul Hotilor a devenit blestemul soferilor/ Un iesean care tranzita zona marti dimineata si-a rupt roata dupa ce a luat din plin o groapa. Nu este singurul sofer care si-a stricat masina circuland pe acest drum. desi locuitorii din zona au semnat inca de naul trecut o petitie prin care au solicitat asfaltarea acestui drum, nici pina acum autoritatile nu au intervenit in niciun fel.

 

 

Păcatul blestemului este unul mare. Și nu e pedepsit doar de Biserică. El se lovește generații la rând și e greu de scăpat de el. O vorbă aruncată la supărare poate cântări greu. De aceea a şi ajuns păcatul blestemului atât de temut. Iar când vine din partea feţelor bisericeşti, e şi mai grav. Iată de ce este un mare păcat să blestemi.

Potrivit dicționarelor explicative, cuvântul blestem se traduce prin invocarea urgiei divinității asupra cuiva. Biserica recunoaște păcatul blestemului ca fiind o cerere adresată lui Dumnezeu sau diavolului, care se răsfrânge asupra ființei ori lucrului blestemat sau chiar asupra celui care blesteamă. Se numără printre cele mai mari păcate, fiind o abatere gravă de la legile creștinești. Pe de altă parte, anatema este o formulă de blestem utilizată de reprezentanții Bisericii. Aceasta reprezintă excluderea, pieirea eternă. O altă formă puternică de blestem este defixio, o tăbliță de plumb inscripționată cu mesaje negative, apoi îngropată. Aceasta își are originile în vechime și se mai utilizează și azi în magia neagră.

Tu blestemi? E de rău!

Chiar din Sfânta Scriptură reiese că blestemul își are originile încă de la facerea lumii. Însuși Dumnezeu a blestemat șarpele care i-a ispitit pe Adam și pe Eva, apoi pe Cain, cel care și-a ucis fratele, Abel. Mai târziu, blestemul a devenit o modalitate de manifestare a autorității bisericești, însă a fost îndreptat numai asupra diavolului și a demonilor. Chiar și în scrierile religioase, precum Moliftele Sfântului Vasile, este regăsit. Împotriva ereziilor, Biserica face uz de anatemă, înlăturându-i astfel, pe o durată limitată sau pentru totdeauna, pe cei care îi încalcă legile. Totuși, se consideră că, prin blestem, predăm cu bună știință diavolului ființa sau obiectul blestemat și chiar propria noastră persoană. Căci Dumnezeu nu poate fi asociat decât cu binecuvântarea, adică exact opusul blestemului. Și este considerat un mare păcat, căci vorbele rostite vin din adâncul sufletului, cu dorință și ură. Chiar și un preot care aruncă o anatemă face un păcat, pe care și-l asumă. Iar cele mai grele dintre blesteme sunt cele aruncate de mame asupra propriilor copii și cele ale slujitorilor bisericești.

Ce să faci să scapi de păcatul blestemului

Pentru a-și continua noarmal cursul vieții, cineva care a fost blestemat trebuie să meargă să se spovedească și să ceară să i se citească rugăciuni de dezlegare. Blestemele care cad asupra copiilor aduc boală, viață grea, suferințe. O vorbă aruncată la supărare poate distruge destine. Pravila este o carte care nu ar trebui să lipsească din casa unui bun creștin. Conține rugăciuni puternice, menite să ne ferească de rele. Sfeștaniile periodice și stropirea cu agheasmă a locuinței sunt de mare ajutor. În folclor, există plante magice cu efect protector împotriva deochiului și a blestemelor, precum iarba neagră sau sanișoara și vâscul.

 

 

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Conducerea Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamț trage noi semnale de alarmă în privința sălii polivalente, amplasată în curtea proprie, a cărei construire pare urmărită de un mare ghinion. Peste tot există proiecte începute și neterminate, dar aici coșmarul nu mai ia sfârșit. Ridicarea construcției a început în anul 2008 și s-a realizat, atunci, în proporție de doar 35-40%. Firma constructoare a fost Energoterm Piatra Neamț, condusă de Petru Paleu, iar banii alocați au depășit 111 miliarde de lei vechi, din care s-au cheltuit 9,3 miliarde. De atunci și până în prezent, adică de 8 ani, nu s-a mai pus nicio cărămidă la viitoarea clădire în care sportivii de la LPS Piatra Neamț urmau să-și desfășoare antrenamentele.

* ”Numai în genunchi nu am stat, să mă rog la constructorii din Piatra Neamț!”

În primăvara acestui an, Ministerul Educației a alocat 17 miliarde de lei vechi pentru continuarea lucrărilor și toată lumea credea că lucrurile au intrat pe făgașul normal. Dar nu a fost deloc așa.

* ”Legislația nu este bună. Nu i-aș permite, în veci, unuia care face drumuri și poduri să vină să construiască o sală de sport, chiar dacă își ia în subantrepriză oamenii specializați”.

Profesorul Dan Gavril, încă director al LPS Piatra Neamț, ne-a vorbit despre tot zbuciumul prin care a trecut, din luna aprilie și până acum. ”În primul rând, a fost o bucurie mare, pentru că am primit niște bani pentru continuarea lucrărilor la sala de sport. 17 miliarde și 200 de lei vechi. Timp de 8 ani nu s-a lucrat nimic. S-a început completarea caietelor de sarcini, s-a scos din nou autorizația de construcție și ne-am pregătit pentru deschiderea licitației. Până atunci, am avut parte de o contestație la documentația de atribuire, depusă de unul din ofertanți. Tăgăduia că nu-i documentația completă, că au trecut 8 ani și s-au schimbat o serie de acte, de articole din cadrul licitațiilor și, atunci, a trebuit să facem apel la proiectantul vechi. Acesta ne-a răspuns de două ori la telefon, după care s-a dat la fund. Numai în genunchi nu am stat, să mă rog la constructorii din Piatra Neamț să intervină și completeze caietele de sarcini conform legislației în vigoare! Am avut surprize neplăcute la fiecare pas; unii mă întrebau cum să facă ventilația, deși în caietul de sarcini sunt trecute absolut toate aspectele, alții mă întrebau dacă parchetul se taie în sala de sport sau se cumpără gata tăiat?! Ei construiau drumuri și poduri și voiau să realizeze construcție de săli de sport! Aici am stat toată vara și m-am rugat, în fiecare zi, de constructori, de fosta dirigintă de șantier, de absolut toți! Când am zis că-i gata și până la sfârșitul lunii august finalizăm licitația și începem treaba, au apărut alte probleme”.

* Contestații și… reevaluarea ofertelor

 Și, într-adevăr, belele au continuat, într-un ritm amețitor. Pe 5 mai 2016, LPS Piatra Neamț a organizat procedura de licitație deschisă, pe SEAP, iar la 26 iulie 2016, cu începere de la ora 11, a avut loc deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii de ”Execuție lucrări, continuare lucrări sală de sport omologată și anexe la CSȘ Piatra Neamț a LPS Piatra Neamț”.

A câștigat o asociere de firme din Piatra Neamț, care a oferit prețul cel mai mic. În total, au fost șapte ofertanți. O altă asociere de firme, tot din Piatra Neamț, care s-a clasat pe locul al patrulea, a solicitat pe 5 septembrie 2016 anularea rezultatului procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Consiliul Național de Soluționarea a Constestațiilor a admis contestația în contradictoriu cu LPS Piatra Neamț, chiar dacă, la 12 septembrie 2016, firma câștigătoare a înaintat consiliului cererea de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea contestației.

* ”Nu vreau să spun că am obosit, dar speranțe mari nu am. Nu știu ce va fi. Credeți că, dacă nu vom reuși să cheltuim acești bani până în decembrie, mai primim alții anul viitor?”.

Dan Gavril a spus că LPS a trimis 28,5 kg documente la CNSC, să se analizeze modul cum s-a organizat licitația: ”Asocierea de firme contestatoare reclamă «învingătoarea»  că nu are o firmă specializată care să execute o serie de lucrări speciale de montare a parchetului. Întrucât această categorie de lucrări nu poate fi executată decât de o firmă specializată, contestatoarea a inclus în oferta sa acordul de subcontractare pentru livrare, montaj și marcare sistem pardoseală, parchet 1.208 metri pătrați, cu toate caracteristicile prezentate prin proiectul tehnic, cu o companie specializată în domeniu. CNSC a dat decizia de admitere a contestației pe 28 septembrie și, acum, noi ne aflăm în termenul când se face reevaluarea ofertelor. Se vor respecta întocmai cerințele caietului de sarcini. Pot apărea, însă, alte contestații și iarăși vom bate pasul pe loc. Toată treaba este, rețineți, din aprilie și până acum. Banii trebuie cheltuiți până la finalul anului. Iată, se alocă bani și nu-i poți cheltui! Exact cum este și cu Polivalenta din București, unde, de doi ani, două firme se ceartă pe proiect. Mi-aș dori măcar să închidem sala în această perioadă rămasă din an, dacă nu vor fi iarăși contestații, și am achiziționa și sistemul de ventilație electronic, pe care l-am putea depozita pe undeva, centrala termică la fel, ș.a.m.d. Corpurile anexe – spațiile de cazare, masă, vestiare, cabinet medical, centrul de recuperare – nu sunt începute. Dacă nu sunt cheltuiți, bani merg din nou la bugetul statului”.

 * ”Merităm și noi o sală pentru rezultatele aduse pentru acest județ”

O mâhnire mare a profesorului Dan Gavril este faptul că ”110 miliarde de lei vechi s-au adus, în 2008, constructorilor din Piatra Neamț și să știți că nu s-au obținut ușor de la Ministerul Educației; s-a construit 40% din sală și restul a dispărut pe diverse căi. Suma era suficientă pentru a termina sala de la A la Z. Acum avem 17 miliarde și nu putem reîncepe lucrările. Ne-am săturat! Nu mai putem să tot umblăm de colo-colo, pe la celelalte săli din Piatra Neamț! Merităm și noi, pentru rezultatele pe care le-am adus pentru acest județ, o sală. Știți cum e? Să vă dau un exemplu din muzică. Sunt un mare cântăreț la vioară, vreau să dau un concert extraordinar, dar nu am vioară! Despre asta este vorba! Sunt multe săli în România, aflate în aceeași situație cu a noastră. S-au construit săli de sport pe la margini de păduri, prin sate unde nu există niciun tânăr și localitatea e îmbătrânită… Pe Valea Bistriței, găsiți o sală de sport construită într-o bază forestieră, deci într-un loc în care nu-și are rostul”.

* ”Eu îmi doresc o lucrare de calitate. Noi avem 1.200 de elevi, sigur, nu vor intra toți în sală, sunt și pe CSȘ, la fotbal, însă picioarele lor trebuie protejate cu un parchet foarte bun, elastic, cum se dotează acum o sală modernă. Eu nu vreau să fie doar un adăpost în care nu plouă, de asta montarea și calitatea parchetului sunt foarte importante”.

Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț a ”apărut” oficial, în acte, pe 29 septembrie 1995. Timp de 11 ani (în 2006, LPS ocupa locul al treilea în topul național al unităților de profil, într-o ierarhie întocmită de MEN, pe baza rezultatelor sportive obținute), această unitate de învățământ nu a avut un sediu propriu, elevii sportivi fiind găzduiți fie de Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu”, fie de Colegiul Național de Informatică. Actuala ”casă” a LPS Piatra Neamț se află la fosta Școală nr. 6, de pe strada Bogdan Vodă nr. 15 A.

Sursa: mesagerulneamt.ro

O tânără în vârstă de 26 de ani, fata unei familii din Vatra Dornei, a murit, vineri, în urma unui accident groaznic, după ce a căzut de pe o pantă abruptă cu o maşină de off-road, tragedia petrecându-se la aproape cinci ani după ce fratele ei, pasionat şi el de sporturile extreme, a sfârşit într-un accident terifiant. A fost aruncat câteva zeci de metri după ce motocicleta pe care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism.

Simona Halep (23 de ani) s-a calificat în sferturile de finală de la Miami Open după ce a trecut în două seturi de italianca Flavia Pennetta (6-3, 7-5).

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31