Regiuni din Polonia, din Ucraina și județul Suceava lansează proiectul drumului rapid de la Marea Baltică la Marea Neagră

Regiuni din Polonia, din Ucraina și județul Suceava lansează proiectul drumului rapid de la Marea Baltică la Marea Neagră

Written by  Dec 08, 2017

Regiuni din vestul Poloniei, din Ucraina și județul Suceava au convenit, vineri, la Lvov, să lanseze proiectul coridorului est carpatic de realizare a unui drum rapid care să lege Marea Baltică de Marea Neagră prin Suceava și Cernăuți.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a participat la această întâlnire trans-regională a spus că baza discuțiilor de la Lvov s-a axat pe proiectele transfrontaliere unde a fost prezentată experiența pozitivă Suceava-Cernăuți  între sudul și nordul Bucovinei.

„Până acum am avut 12 proiecte din care 8 în perioada de preaderare și 4 după aderare. Acum avem în pregătire 13 proiecte din mai multe domenii: infrastructură rutieră, trecerea frontierei, educație, situații de urgență, mediu de afaceri, patrimoniu cultural”, a spus Flutur.

El a subliniat că toate regiunile participante din Ucraina, voievodatele din Polonia au fost de acord să susțină lansarea unui proiect pentru accesarea de fonduri europene pentru realizarea coridorului est-carpatic de la Marea Baltică la Marea Neagră.

„ Am prezentat faptul că România a inclus în Master-Planul General de Transporturi tronsonul care ar trece pe teritoriul țării noastre. Practic UE a acceptat acest traseu. Cu toții am căzut de acord că e necesar acest proiect pentru că un număr tot mai mare de cetățeni europeni circulă pe acest coridor nord-sud iar numărul lor ar putea fi și mai mare”, a spus Flutur.

El a menționat că președintele regiunii Lvov, Olecsandr Hanushchyn, a venit cu propunerea realizării unei infastructuri de cale ferată pe ruta Lvov-Suceava-București având ecartamentul caii ferate  europene.

Totodată, Flutur a spus că a discutat și cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale din Ucraina și că a solicitat să fie găsită o soluție pentru a se putea deschide punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Crasna, fiind vorba de realizarea infrastructurii în partea ucraineană.

„Am hotărât ca acest grup interregional să se întâlnească în ianuarie 2018 pentru a discuta despre problemele populației din zona munților Carpați, din aceste regiuni. Vom discuta un proiect cultural referitor la civilizația huțulă care se regăsește în zona Carpaților în toate aceste regiuni”, a spus Flutur.

El a adăugat că la întâlnire a fost prezent și președintele Regiunii Lugansk care a spus că dorește să dezvolte o cooperare cu regiunile din estul Ucrainei, din Polonia și România.

„Am subliniat în discursul meu faptul că eu cred că și România și Polonia vor susține drumul Ucrainei către Uniunea Europeană”, a spus Flutur.

El a mai declarat că la întâlnirile viitoare ale grupului format din președinți de regiuni din Polonia, Ucraina și Româna vor fi invitați europarlamentari precum și comisari europeni pentru a fi construit un proiect cu o soluție de finanțare.

 

 

 

(Sursa: newsbucovina.ro)

Last modified on Friday, 08 December 2017 21:28

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31