Atac în stil mafiot: maşina unei poliţiste de frontieră, vandalizată cu un topor

Written by  Oct 10, 2017

O tânără din comuna Brodina, angajată ca agent de poliţie de frontieră, a fost victima unui atac în stil mafiot, de intimidare. Un individ i-a provocat distrugeri majore la maşină cu un topor, spărgându-i geamurile, cauciucurile şi distrugând elemente de caroserie. Tânăra lucrează de la începutul acestui an la Poliţia de Frontieră, iar recent a primit ameninţări de la un consătean.

Loredana Pentiuc este convinsă că atacul are legătură directă cu atribuţiile sale de serviciu şi speră ca acest caz să fie tratat la modul cel mai serios, iar autorul să fie identificat şi pus sub acuzare.

Atac fulger, dar foarte violent: geamuri ţăndări, cauciucuri înţepate şi caroserie zgâriată

Loredana Pentiuc, agent la Sectorul de Poliţie de Frontieră Brodina, a fost de serviciu, sâmbătă, pe timp de zi, în activităţi de supraveghere şi control la frontieră. A ieşit din tură la ora 20.00 şi s-a oprit, în drum spre casă, la locuinţa unei nepoate, în Brodina. A lăsat autoturismul personal, un Audi A3, în faţa casei, la marginea drumului, iar în jurul orei 20.30 a auzit zgomote puternice. Când a ieşit afară femeia a găsit sparte toate geamurile laterale şi luneta autoturismului. De asemenea, cauciucurile erau înţepate, iar elemente de caroserie degradate şi zgâriate, prin lovire cu un corp contondent, după toate probabilităţile un topor. Autorul a lovit cu furie în maşină, iar apoi a fugit. Atacul în stil mafiot a fost dat într-o zonă centrală din Brodina, la aproximativ 300 de metri de sediul primăriei din localitate. 

Răzbunarea ar avea legătură cu o confiscare de mărfuri de contrabandă

Agentul de poliţie a declarat că pe 16 septembrie, când se afla în timpul liber, a fost acostată de un bărbat din Brodina pe care îl cunoaşte. Acesta i-a sugerat că ar avea legătură cu o confiscare de ţigări de contrabandă şi i-a transmis că „lucrurile nu vor rămâne aşa”.

„Cred că este vorba de o confiscare de ţigări despre care respectivii cred că eu am dat informaţii. I-am explicat acelui om că nu am nici o legătură cu acea confiscare, însă nu ştiu dacă a crezut sau nu”, ne-a declarat agentul de poliţie.

Tânăra locuieşte la Brodina, o localitate cu care se intersectează adesea atribuţiile sale de serviciu. Asta o face mult mai vulnerabilă faţă de indivizii care fac contrabandă, astfel că temerile sale sunt justificate. Contrabandiştii au demonstrat, nu o dată, că sunt în stare de foarte multe, având în vedere că derulează afaceri de zeci de mii de euro, iar un transport confiscat înseamnă pagube mari pentru ei şi răspunderi penale serioase.

Femeia a indicat în plângere mai mulţi suspecţi 

Tânăra poliţistă şi-a informat superiorii la vremea respectivă, fără a depune plângere pentru ameninţare. Tânăra a crezut că este vorba de o confuzie şi a considerat că incidentul este unul izolat. După incidentul grav de sâmbătă seară, Loredana Pentiuc a sunat la 112 şi a depus plângere penală pentru infracţiunea de distrugere. Tânăra spune că a observat persoane suspecte care se plimbau cu maşina chiar în timp ce poliţiştii sosiţi la faţa locului făceau cercetări şi luau probe de pe maşina vandalizată.

Aceasta a scris în plângerea penală mai multe nume ale unor persoane care ar putea avea legătură cu această faptă de distrugere.

Tânăra spune că a fost vorba de un singur autor, care cel mai probabil a fost plătit de cel care s-a aflat în spatele acestei răzbunări în stil mafiot.

În funcţie de ce se va stabili în cadrul anchetei, dosarul penal ar putea fi încadrat la o faptă mult mai gravă decât distrugerea. Asta dacă se va putea dovedi că atacul a fost unul din răzbunare, legat de atribuţiile de serviciu ale tinerei poliţiste din Brodina, fapt de altfel foarte probabil.

Din informaţiile noastre, cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, sub aspectul infracţiunii de ultraj. 

Tânăra lucrează de şapte luni de zile la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina, unde efectuează supraveghere şi control la frontieră.

Cazul de la Brodina nu este primul din acest an în care un poliţist de frontieră este ameninţat în legătură cu atribuţiile de serviciu. Diferenţa este că în acest caz s-a trecut de la ameninţări verbale la presiuni mult mai directe. 

(Sursa: monitorulsv.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30