Un copil de 3 ani din județul Suceava a luat foc în timp ce se juca cu chibriturile

Written by  Oct 09, 2017

Un copil de 3 ani a ajuns la spital cu arsuri după ce hainele i-au luat foc în timp ce se juca cu chibriturile.

Băieţelul, originar din comuna Capu Câmpului, judeţul Suceava, era în grija bunicii când s-a petrecut incidentul, părinţii fiind plecaţi din ţară. Într-un moment de neatenţie al bunicii, micuţul a luat o cutie cu chibrituri iar apoi s-a băgat sub o masă din cameră şi a început să se joace cu acestea. La un moment dat, băiatul a aprins mai multe chibrituri, iar focul i-a cuprins hainele.

Bunica a auzit ţipetele nepotului şi a venit imediat, focul fiind stins de aceasta. Femeia a sunat la 112, iar micuţul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu arsuri pe piept şi pe spate. Bunica acestuia a refuzat însă internarea şi a plecat cu tratament la domiciliu.

Medicii au anunţat de acest caz Poliţia, dar şi Compartimentul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Capu Câmpului şi Direcţia de Protecţia a Copilului Suceava, pentru a se derula inclusiv o anchetă socială.

 

 

 

(Sursa: ziarulevenimentul.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30