FOTO. Preafericitul Părinte Daniel, primit cu pâine și sare la Mănăstirea Putna

Written by  May 14, 2017

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a ajuns sâmbătă la Mănăstirea Putna. La Mănăstirea Putna va avea loc duminică, 14 mai 2017, proclamarea solemnă a canonizării sfinților putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioșii Sila, Paisie și Natan.

Evenimentul se va desfășura în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Delegația Patriarhiei Române condusă de Întâistătătorul Bisericii noastre a ajuns sâmbătă, 13 mai, la Putna. A doua zi, Preafericirea Sa va oficia Sfânta Liturghie, după care va urma ceremonialul de proclamare a canonizării sfinților putneni. Propunerile de canonizare au venit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și au fost avizate favorabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în ședința de vineri, 20 mai 2016.

Trecerea în rândul sfinților a celor patru personalități reprezentative ale vieții bisericeşti românești din secolul al XVIII-lea a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în perioada 6-7 iunie 2016.

 

 

Duminică – 14 mai

9.30 – Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și ierarhii prezenți, împreună de un sobor de preoți și diaconi.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni: citirea tomosurilor de canonizare, prezentarea icoanelor, închinarea la sfintele moaște și cântarea troparelor.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii se vor putea închina la sfintele moaște ale sfinților putneni, care vor fi așezate pe o scenă special amenajată lângă Biserica Voievodală.

13.30 – Recital de poezie și muzică „La Putna Sfântului Ștefan și a Sfântului Iacob” al grupului de elevi Ai lui Ștefan, noi oșteni de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, condus de prof. Vasile Schipor;

16.00 – Vernisarea expoziției „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, ctitorul, cărturarul” în Muzeul Mănăstirii Putna;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

Luni – 15 mai

9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

17.00 – Pelerinajul Sfinților – În sunetul clopotelor:

Cele două racle cu sfinte moaște vor fi purtate în pelerinaj, pe jos, de la Mănăstirea Putna până la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Aici, ele vor fi așezate spre închinare pe o scenă amenajată lângă biserica Buna Vestire;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, la Mănăstirea Sihăstria Putnei;

Marți – 16 mai

9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, Mănăstirea Sihăstria Putnei;

 

(Sursa: suceavanews.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31