egros

A luat banii unei fete pentru a o ajuta să treacă Bac-ul, dar a fost prins. Ce a pățit profesorul din Suceava

Written by  Apr 13, 2017

Profesorul sucevean Victor Jucan a fost  condamnat, miercuri, de magistrații Tribunalului Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Cadrul didactic a primit doi ani de închisoare cu suspendare cu un termen de supraveghere de trei ani. Decizia nu este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii august 2016, martora denunțătoare P.A.M. a hotărât să se înscrie din nou la examenul de bacalaureat, pe care l-a susținut pentru prima oară în anul 2012, însă la acel moment nu a promovat proba la matematică. P.A.M. avea nevoie de diploma de bacalaureat, întrucât în anul 2016 a terminat cursurile unei școli postliceale, iar pentru a primi diploma de absolvire avea nevoie de diplomă de bacalaureat.

Pentru a nu-și asuma nici un risc, pentru a fi sigură că va promova examenul de bacalaureat, P.A.M. a apelat la Jucan Victor (profesor de biologie la o unitate școlară din municipiul Suceava), cu care a intrat în legătură prin intermediul unei cunoștințe comune.

La data de 11.08.2016, P.A.M. a luat legătura cu Jucan Victor, iar acesta a acceptat să se întâlnească cu martora denunțătoare. În cadrul acestei prime întâlniri, P.A.M. i-a prezentat problema ei, l-a întrebat dacă o poate ajuta, iar Jucan Victor a fost de acord, spunându-i însă că este destul de scump, respectiv o va costa 600 euro. Inculpatul a lăsat-o pe martoră să creadă că are influență asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat, sesiunea august — septembrie 2016, o parte din suma de 600 de euro fiind destinată acesteia.

A doua zi, la data de 12.08.2016, Jucan Victor a contactat-o telefonic pe P.A.M., întrebând-o când îi aduce banii stabiliți. Denunțătoarea a fost nevoită să împrumute 300 euro, sumă pe care i-a înmânat-o, în numerar, în aceeași zi, lui Jucan Victor.

După aproximativ o oră — o oră și jumătate, Jucan Victor a depus în contul personal suma de 1.320 de lei, reprezentând contravaloarea sumei de 300 de euro, la un curs valutar de 4,4 lei pentru un euro.

În cursul aceleiași zile, Jucan Victor i-a spus denunțătoarei că trebuie să-i dea și restul de bani, încă 300 de euro până la data de 17 sau 18 august.

Astfel, la data de 16.08.2016, Jucan Victor a contactat-o telefonic pe P.A.M., cerându-i diferența de bani, astfel că denunțătoarea l-a întrebat dacă nu poate să-i vireze banii într-un cont. Inculpatul a fost de acord și i-a trimis numitei P.A.M., prin mesaj scris, datele contului său bancar.

În consecință, la rugămintea denunțătoarei P.A.M., prietenul acesteia, aflat în Iași, a virat suma de 300 euro în contul indicat de Jucan Victor.

Denunțătoarea și Jucan Victor s-au reîntâlnit la data de 23.08.2016, cu o zi înainte ca P.A.M. să se prezinte pentru susținerea probei la matematică din cadrul examenului de bacalaureat, ocazie cu care Jucan Victor i-a dat instrucțiuni cu privire la modul de redactare al tezei: să scrie cu stiloul, să scrie mult, chiar dacă nu este corect, iar pe a treia pagină a tezei, în partea de sus, să scrie ‘varianta x+y+z’, acesta urmând a fi semn distinctiv.

La data de 24 august 2016, P.A.M. a susținut proba de matematică din cadrul examenului de bacalaureat, cu ocazia întocmirii tezei, conformându-se indicațiilor date de inculpat.

La data de 29 august 2016 s-au afișat rezultatele examenului de bacalaureat, ocazie cu care P.A.M. a constatat că nu a promovat bacalaureatul.

P.A.M. i-a cerut explicații lui Jucan Victor, precum și să-i restituie suma de 600 de euro, însă inculpatul a refuzat, invocând diferite motive, iar P.A.M. a sesizat organele de urmărire penală.

 

(Sursa: suceavanews.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Carrefour 1 (2)

Arhiva Iasi TV Life

« June 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30