Sucevean arestat preventiv după ce, împreună cu alți trei tineri, și-a bătut joc de doi soți

Written by  Mar 15, 2017

Un individ a fost arestat preventiv, marți, după ce, împreună cu alți trei tineri, și-a bătut joc de doi soți. Ioan Gheorghe Cuțitaru este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru lipsire de libertate în mod ilegal, viol, tâlhărie calificată.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 18 spre 19 septembrie 2016, în jurul orei 00.00, în timp ce B.G. și B.C., ambii din satul Tişăuţi, comuna Ipoteşti, aşteptau un autoturism de ocazie în faţa Primăriei din localitatea Mitocul Dragomirnei, au fost urcaţi cu forţa într-un autoturism de culoare neagră, în care se aflau patru tineri de etnie rromă, printre care şi inculpatul Cuţitariu Ioan-Gheorghe.

După ce au ajuns în municipiul Suceava, la intersecţia cu str. Grigore Alexandru Ghica, s-au deplasat spre comuna Dărmăneşti. Autorii au oprit autoturismul pe un câmp şi sub ameninţarea unui cuţit i-au agresat fizic pe cei doi, le-au sustras mai multe bunuri, printre care două telefoane mobile şi suma de 500 lei. De asemenea, toţi cei patru autori, au întreţinut pe rând acte sexuale normale cu fata prin constrângere şi împotriva voinţei acesteia.

Marți, Cuțitaru a fost arestat pentru 30 de zile.

„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanților. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează procurorul Ruxandra Andreea Georgescu.

 

 

(Sursa: suceavanews.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30