Ce blestem! Să le moară amândoi copiii, la cinci ani distanță, după accidente terifiante

 

Ce blestem! Să le moară amândoi copiii, la cinci ani distanță, după accidente terifiante

Written by  May 04, 2015

O tânără în vârstă de 26 de ani, fata unei familii din Vatra Dornei, a murit, vineri, în urma unui accident groaznic, după ce a căzut de pe o pantă abruptă cu o maşină de off-road, tragedia petrecându-se la aproape cinci ani după ce fratele ei, pasionat şi el de sporturile extreme, a sfârşit într-un accident terifiant. A fost aruncat câteva zeci de metri după ce motocicleta pe care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism.

„A fost proiectat peste autoturism vreo 30-40 de metri”

Ca într-o coincidenţă stranie a unor destine sfârşite mult prea repede, ambele accidente s-au petrecut pe raza judeţului Cluj.

Marius Candrea s-a stins din viaţă pe 19 aprilie 2010, la câteva luni după ce pe un bulevard din Cluj un şofer imprudent nu a acordat prioritate de trecere motocicletei tânărului.

„Maşina i-a tăiat calea, iar el a intrat de-a latul acelei maşini. A fost proiectat peste autoturism vreo 30-40 de metri”, povestea ieri după-amiază unchiul celor doi fraţi, Mitică Candrea.

Pe motocicletă se afla şi o tânără, o fată cu care, povestesc vecinii familiei îndoliate, Marius intenţiona să se căsătorească. Fata, şi ea rănită grav, a supravieţuit, însă Marius, care era student la Cluj, a mai trăit câteva luni, după care s-a stins în primăvara lui 2010, după mai multe complicaţii apărute în urma accidentului.

A fost un şoc teribil pentru cei doi părinţi, dar şi pentru Simona, sora tânărului. Pe pagina ei de Facebook tânăra postase un filmuleţ cu fotografii ale fratelui ei şi mesaje emoţionante: „Port mereu în gând privirea ta. Tu spuneai: Trăieşte viaţa la maxim”.

Mama a avut o presimţire: „Vai, puiul mamei, nu te duce, că vezi cum a murit Marius”

„Nu ne gândeam niciodată că o să mai trecem prin acelaşi eveniment tragic ca acum cinci ani”, mărturisea ieri unchiul celor doi tineri.

Vineri, de 1 Mai, însă, nenorocirea s-a întâmplat.

Simona, stabilită la Cluj, unde a făcut şi facultatea, avea o relaţie de mai mulţi ani cu un tânăr, Abdul, şi lucra la atelierul auto al acestuia. Erau pasionaţi de off-road şi deseori mergeau la concursuri ori la drumeţii extreme prin păduri. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când au mers într-o pădure de lângă Cluj şi şi-au propus să urce o pantă abruptă, plină de noroi. El la volanul unui buggy, iar ea în dreapta.

Îi spusese chiar cu o seară înainte şi mamei ei, cu care fata vorbea zilnic la telefon, despre aventura pe care o plănuiau de 1 Mai. „Şi maică-sa i-a spus: <Vai, puiul mamei, nu te duce, că vezi cum a murit Marius>, iar ea i-a zis: <Mamă, le pui pe toate la inimă, când ai să mori, mori oriunde, când îţi vine ceasul, mori oriunde”, povestea la sfârşitul săptămânii trecute Livia Roşca, cumătră cu părinţii Simonei.

Iar ceasul tinerei în vârstă de 26 de ani s-a oprit chiar în acea zi.

Aproape de vârful acelei pante, maşina în care tânăra se afla alături de iubitul ei s-a răsturnat, iar autoturismul de teren a început să se rostogolească la o diferență de nivel de aproape 100 de metri.

Scenariul conturat de poliţişti arată că Simona a fost proiectată din mașină și s-a lovit de pietre. Şi prietenul ei, Abdul, a fost aruncat din maşina de teren, însă a scăpat nevătămat.

„El nu a păţit nimic, dar ea a murit, scurt, în 15 minute, a venit şi ambulanța, dar era prea târziu, resuscitări la faţa locului, era lovită la cap, avea hemoragii externe, la nas, la gură”, mărturisea cu lacrimi în ochi unchiul fetei.

„Îi spuneam: <Trebuie să trăiţi pentru Simona, o aveţi pe Simona!>”

Ştirea cu fata frumoasă, blondă, care a decedat în accidentul de la Cluj, cu maşina de off-road, a fost prezentată de mai toate televiziunile centrale.

În spatele acelei ştiri se află însă o dramă terifiantă. Doi părinți sfâșiați de durere, care astăzi îşi duc pe ultimul drum fetiţa, după ce în primăvara lui 2010 au privit împietriţi de durere cum trupul neînsufleţit al băiatului lor este băgat în groapa din cimitir.

„Ferească bunul Dumnezeu, ferească bunul Dumnezeu. Ei nu şi-au revenit după Marius... Dacă aţi merge în casă să vedeţi, i-au făcut un altar la băiat... Nu s-a vindecat rana şi acum au păţit cu fata”, e copleşită de durere cumătra celor doi părinţi îndoliaţi.

De Paşte, povesteşte femeia, mama Simonei a fost în vizită la Cluj, la fiica ei, şi s-a întors bucuroasă că tânăra este pe picioarele ei, are banii ei şi vrea să-şi cumpere un apartament.  

„Simona a rămas după drama cu Marius singura mângâiere a părinţilor. După ce a murit băiatul, părinţii s-au îmbolnăvit amândoi. Acum nu mai au pe nimeni. Nu ştiu ce se va întâmpla, oricum bine nu o să fie. Îs prea disperaţi, tatăl Simonei e numai umbră rămasă de când i-a murit băiatul, mama sa încontinuu în cimitir, toată ziua merge...”, povesteşte printre lacrimi Livia Roşca.

Cristina Candrea a fost ieri la priveghi, să-şi ia rămas bun de la fetiţa cu părul bălai a vecinilor ei. „E ceva şocant, eu nu pot să-mi revin de când am aflat... Am fost mai devreme la ea, arată ca o prinţesă, e îmbrăcată în mireasă, e foarte frumoasă. Zici că e vie”, spune femeia. E îngrozită de durerea din sufletul celor doi părinţi: „Nu ştiu dacă îşi pot reveni după a doua tragedie. Am văzut-o pe mama ei şi nu se poate vorbi cu ea. De câte ori mă întâlneam cu ea, aceeaşi poveste: <Marius, Marius, mi-e dor de Marius> şi îi spuneam: <Trebuie să trăiţi pentru Simona, o aveţi pe Simona>”.

Simona însă nu mai e. Au rămas în urma ei şi a fratelui ei, Marius, doi părinţi cu sufletele înjunghiate de un destin îngrozitor. Doi părinţi peste care s-a abătut cel mai mare blestem, acela să îţi duci propriii copii la groapă.

sursa: monitorulsv.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31