Borea - Results from #56

 

Borea

Borea

Un şofer care făcea, vineri seară, drifturi în parcarea unui complex comercial din Bucureşti a fost oprit de către poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie după folosirea armamentului din dotare. Acesta a fost reţinut.

Încă o persoană, un bărbat în vârstă de 71 de ani din judeţul Bihor, a murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 122, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Un român, în vârstă de 35 de ani, a murit, joi dimineață, după ce un zid de susținere s-a prăbușit peste el.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că ”trebuie de văzut în ce măsură aplicarea protocolului a permis ingerinţe în drepturi şi libertăţi fundamentale” şi susţine că trebuie să continue procesul de desecretizare şi a altor protocoale similare.

Viitorul s-a abonat la trei puncte în Copou. La o lună şi jumătate după victoria din ultima etapă a sezonului regulat (1-0), puştii lui Gică Hagi s-au impus din nou la Iaşi, scor 2-0, vineri, în etapa a 4-a a play-off-ului. Campioana a făcut un nou joc bun în Copou şi s-a impus meritat, după reuşitele lui Mihai Voduţ şi Ianis Hagi, ambele în repriza secundă.

Zilele trecute, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Cordăreni.

Un bărbat s-a urcat vineri seara pe clădirea Teatrului Național în semn de protest, mobilizând mai multe echipaje de intervenție.

Trei autoturisme au fost distruse, astăzi, de un incendiu, pe Bulevardul Unirii din Bacău, în apropierea Autogării. La fața locului au intervenit pompierii care au stins focul.

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30