Displaying items by tag: TARGU NEAMT

Baut si fara permis, un tanar a furat masina unui cunoscut si a plecat cu ea la plimbare. A avut insa ghinionul sa se rastoarne cu masina in drum si sa fie depistat de politisti.

În ziua de 16.06.2017, în jurul orei 16.00, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ, în timp ce executa serviciul de supraveghere şi control trafic rutier pe raza localității Crăcăoani, a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, care depășise limita legală de viteză.

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Florin Ionuț Apostoae, actual manager interimar al Spitalului Orășenesc ”Sf. Dimitrie” Târgu Neamț: ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08 aprilie 2013 – 09 aprilie 2016, întrucât a deținut simultan funcția de manager în cadrul Spitalului Orășenesc ‘Sf. Dimitrie’ Tîrgu Neamț, județul Neamț și calitatea de titular întreprindere individuală al ‘Apostoae Florin-Ionuț Întreprindere Individuală’, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare”.

Articolul respectiv spune că ”funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (…) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”.

ANI precizează și că ”fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective”, iar ”persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

 

 

Sursa: mesagerulneamt.ro

Consilierii PSD Dan Manoliu și Dan Andrușcă și-au prezentat demisia din Consiliul Județean Neamț în urma promovării ,,examenului” de parlamentari. Pentru cei doi, ședința extraordinară de vineri, 16 decembrie, a fost ultima la care au participat în calitate de consilieri județeni. „Eu am venit la ultima ședință, mi s-a părut corect să mă prezint spre deosebire de domnii de la PNL care au absentat. E un sentiment de emoție care mă domină și recunosc că într-un fel am o strângere de inimă că mă despart de această instituție. Acum încep un drum nou în calitate de senator și sper să îmi fac treaba cât mai bine”, a spus Dan Manoliu, care în legislatura trecută a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț. Cei doi vor fi înlocuiți  în Consiliul Județean de Ilie Apostoae, fostul primar de Răucești  și Dragoș Andone, ambii din zona Târgu Neamț.

 

Sursa: mesagerulneamt.ro

În curtea Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Roman, de la ora 10:00, s-au adunat aproximativ 70 de membri de sindicat, purtând mici înscrisuri cu revendicările.

„Suntem solidari cu colegii noștri din întreaga țară și suntem nemulțumiți de legea salarizării și mai ales de ordonanțele 20 și 43. Aceste ordonanțe au creat numeroase și inacceptabile inechități la nivel salarial, în raport cu nivelul de pregătire al fiecăruia și de activitatea depusă.Dorim ca liderii noștri să intre la negocieri și să lupte pentru următoarele revendicări: extinderea contractului colectiv de muncă, corectarea inechităților salariale, includerea în anexele ordonanței 20 a tuturor categoriilor de personal (TESA, administrativ, asistență socială și creșe), calcularea sporurilor și altor drepturi salariale raportate la salariul de bază actual. Ne cerem scuze față de pacienți și, din respect pentru ei, peste două ore vom fi toți la locurile noastre de muncă”, a declarat Daniela Iftode, lidera Sanitas Roman.

Și la Spitalul „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț, dar de la ora 10:30, 80 de medici și asistente s-au adunat pe platoul din fața Secției de Chirurgie, pentru a participa la greva generală organizată de Federația Sanitas. Printre greviști s-au numărat Eva Ungureanu, presedintele Uniunii Sindicale Sanitas Neamț, liderul sindicaliștilor de la nivelul spitalului Târgu- Neamț, dr. chirurg Caesar Lucachi (nu e membru Sanitas, dar a fost prezent din solidaritate), dr. Gabriela Surpățanu, dr. Neculai Avădanei, chimist Tatiana Ciomârtan (șef Laborator analize), dr. Gonțea Mihaela (Laborator), asistente și infirmiere de la toate secțiile și compartimentele spitalului, inclusiv personalul TESA.
 
Cerem recalcularea sporurilor și ale altor drepturi salariale la nivelul salariului de bază actual conform actului normativ în vigoare. Cerem promovarea unei legi a salarizării care să fie specifică sectorului sanitar. Pe timpul grevei urgențele sunt asigurate cu o treime din personal. Restul personalului este în grevă. Greva este pe o perioadă nedeterminată și așteptăm semnale de la minister și Parlament”, a declarat Eva Ungureanu, președintele Sanitas Neamț și liderul sindicaliștilor din Târgu-Neamț.
 

Autoritățile de la Târgu Neamț se plâng că au necazuri cu hoții de produse agricole.

Prima măsură a fost aceea de a bloca accesul în albia Ozanei, care, din câte se pare, constituie traseul preferat al hoților.

„Am convocat o ședință cu Poliția Locală și cu Jandarmeria, pentru că oamenii au probleme mari cu aceste furturi agricole. Prima măsură pe care am luat-o a fost să desființez cele 4 rampe care facilitează accesul pe albia râului Ozana. Aceste rampe facilitau hoții de culturi agricole să ajungă pe terenurile agricole ale cetățenilor. Am blocat acele rampe și am săpat șanțuri. De asemenea, avem patrulă mixtă de jandarmi și polițiști locali zilnic, până la ora 24”, a declarat viceprimarul Vasile Apopei.

Probleme ridică și cerșetorii din localitatea vecină, Vânători-Neamț.

„Lor le convine să scape de ei, dar nouă nu, pentru că vin pe capul nostru. Am să solicit primăriei de la Vânători să-mi ofere date dacă cerșetorii rromi din comună, care au fost sancționați de atâtea ori, beneficiază de ajutoare sociale”, a mai adăugat viceprimarul Vasile Apopei.

În ediția de săptămâna trecută, am publicat un material despre infractorul Bulă, de la Târgu Neamț. Se pare că a inflamat spiritele și autoritățile din oraș. În același timp, gașca lui Bulă s-a inflamat, și ea, și a început cu amenințările. Patronul barului, ale cărui mărturisiri au fost înregistrate cu acordul său, și-a schimbat, brusc, optica, spunând că multe lucruri relatate în material nu ar fi spuse de el. Asta în condițiile în care, repetăm, există înregistrarea audio a discuției. Pe de altă parte, sub protecția anonimatului, o persoană ne-a spus despre un anume Cobuz, un ”locotenent” de-al lui Bulă, care ar fi amenințat pe doi dintre amicii patronului cu care am discutat noi. Ceea ce ar putea explica într-un fel schimbarea de atitudine a acestuia. Pentru că, la Târgu Neamț, la fel ca și în alte orașe din județ și din țară, fenomenul acesta – al infractorilor care încearcă să facă legea, profitând de moliciunea autorităților -, este o realitate, am încercat să aflăm opinii cât mai diverse despre acest fenomen. Îngrijorător este că tot mai mulți cetățeni sau oameni cu funcții fac referire la firme de pază capabile să-i cotonogească pe infractori. În condițiile în care Poliția nu are atribuții sau nu poate sau nu vrea să intervină. În condițiile în care cei păgubiți ezită să facă plângeri, de teamă. Iar fraza ”degeaba fac plângere, că sunt toți înțeleși între ei” a devenit aproape un lait-motiv.  

* Daniel Harpa, primarul de Târgu Neamț:

Să-l aresteze pe Bulă! Dacă e vinovat, să-l aresteze! Eu nu sunt organ de anchetă și nici nu fac justiție. Am înțeles că are mai multe dosare. Legea trebuie să-și spună cuvântul. Legea trebuie să se aplice pentru orice cetățean. Este regretabil ce s-a întâmplat cu patronul de bar care a avut probleme cu acest Bulă. Am în vedere ca, în perioada următoare, să am o mai bună colaborare cu Poliția națională și, totodată, voi reorganiza din temelii și Poliția Locală. Nu voi tolera ca, în orașul nostru, astfel de elemente să disturbe liniștea cetățenilor! Siguranța târgnemțenilor trebuie să fie o prioritate pentru noi toți”.

Vasile Apopei, viceprimar de Târgu Neamț:

Am citit și eu despre incident. Nu este normal să se întâmple asemenea lucruri. Din ce știu, acel tânăr este în arest la domiciliu, dar sunt organe competente care își vor face treaba și vor stabili ce măsuri trebuie luate. Eu, personal, îmi doresc o colaborare și mai bună cu Poliția Națională, dar și o reorganizare și o eficientizare a Poliției Locale. Pârghii avem, dar ne mai trebuie implicare și dorință de a elimina aceste persoane, care nu fac cinste orașului nostru”.

* Florin Tofan, șeful Poliției Locale:

Referitor la incidentul cu acest domn George Aanei, zis Bulă, Poliția Locală a intervenit într-un alt incident cu aceeași persoană menționată mai devreme, când am fost solicitați să intervenim și să aplanăm un conflict. Noi intervenim la orice solicitare, prin patrulele care există în oraș. Acum ceva timp, exista un club, sus, la magazinul Super, și țin minte că, la acel club, am avut mari probleme. Firma de pază scotea afară din club clienții recalcitranți și noi, din stradă, interveneam pentru a lua măsuri. Agenții de pază ai clubului îi scoteau în stradă și noi îi găseam cu mâini rupte sau cu lovituri pe față. Prin patrulele mixte pe care le-am avut cu Poliția Națională, am diminuat aceste incidente, apoi am aflat că acelui club i-a fost retrasă autorizația de funcționare. Noi intervenim doar ca să sprijinim, dar declinăm competența către organele de cercetare. Am intervenit în multe conflicte stradale din barurile din zona centrală, când tineri sub influența alcoolului deranjau liniștea publică. La noi nu a venit nimeni să declare vreo plângere că, în vecinătatea Liceului «Ion Creangă», indivizi din oraș au deranjat elevi care ieșeau de la ore, dar prin surse am aflat că au fost cazuri, mai ales pe timpul iernii, când, după orele 18, unii tineri abordau elevii și le cereau bani. Asemenea incidente au mai avut loc și în Corpul B ce aparține de Colegiul Tehnic «Ion Creangă», mai ales în zona barului de lângă școală. Au mai fost cazuri și la Autogara veche, unde elevii  care fac naveta au fost deranjați de unii tineri din oraș. Poliția Locală face mereu patrule în zona liceului «Ion Creangă», a Corpului B din zona Barieră și în zona vechii autogări. Am și discutat cu directorul adjunct al liceului și l-am informat despre aceste probleme. Cu privire la terasele din zonă, fiecare are încheiat un contract cu o firmă de pază și, atunci când nici firma de pază nu poate rezolva problema, ar trebui ca firma de pază să apeleze la Poliția Națională și să colaboreze cu instituțiile locale. Și nouă poate să ne solicite sprijinul”.

* Florin Șoric, patronul hotelului ”Ozana”:

Acum câțiva ani, am avut și eu mari probleme cu unii indivizi din acest oraș. Am avut probleme și cu Bulă, dar și cu alții. Mulți dintre ei au interdicție să mai intre la mine în local. Făceau scandal, se băteau. Am avut niște pensionari cazați la mine la hotel, veniți într-o excursie ecumenică pe la mănăstirile din zonă, și mi-au mărturisit că nu mai vin în viața lor pe la mine la hotel. Asta din cauza bătăilor și scandalurilor create de acești interlopi din oraș. După ce am făcut contract cu firma de pază RPG, nu mai am probleme. Din păcate, mai există scandaluri în oraș, din cauza acestor indivizi. Și nu e normal să existe. Trebuie să trăim într-un oraș liniștit. Indivizi de această speță trebuie arestați. Mă gândesc la alți patroni de localuri care, poate, nu-și permit financiar să încheie contract cu RPG și sunt nevoiți să suporte șicane din partea acestor indivizi. Mie nu-mi e frică de ei. Pentru liniștea orașului și a locuitorilor, trebuie să se implice și Poliția, și toate instituțiile locale, jandarmii, primăria. Avem copii și vrem să ne plimbăm liniștiți prin oraș sau prin parcuri. Nu e normal și nici nu trebuie să se întâmple să fie opriți copiii noștri pe la colțuri de stradă, de Bulă sau alții, pentru a le lua telefoanele sau banii. Nu e normal să ne fie frică”.

* Gheorghe Apetrei, directorul Colegiului Tehnic ”Ion Creangă”:

Nu am cunoștință de vreun elev din școala noastră, care să fi fost abordat de indivizi în exteriorul curții și să le fi provocat probleme. Cel puțin la mine nu a ajuns nicio plângere de acest gen. Însă, acum doi ani de zile, unul zis Bulă a intrat în curtea școlii și a provocat ceva frică în rândul elevilor prin simpla prezență. Din fericire, am sunat la Poliție și nu a mai avut timp să creeze probleme. A fost luat de polițiști la timp. Însă nu ar fi rău să eliminăm astfel de specimene și să avem liniște. Chiar m-aș bucura. Și aș fi și mai bucuros dacă aș avea pază militarizată la școală, jandarmi sau polițiști locali. Actualmente, avem pază proprie, dar ineficientă într-un posibil incident neplăcut”.

* Ilie Ciudin, 40 de ani:

Am citit că acest Bulă are 31 de dosare, dar e încă liber. Dacă eu sau altcineva ar face ce a făcut acest Bulă, cu siguranță eram arestați. Toți cei care sunt arestați trag de fiare în pușcărie și, când sunt eliberați, vin și-și arată mușchii prin oraș și-și fac de cap. Dacă furi o găină, ești arestat, dar, dacă faci ce fac acești rromi, ești lăsat în pace. Păi, unde mai e dreptatea? Aș putea spune că românii sunt discriminați, nu rromii. Dacă le tot dă ajutoare sociale să-i pună și la curățenie prin oraș, să-i pună și la muncă”.

* Ionuț Ungureanu, patronul barului ”XXL”:

Acum 2-3 ani, am avut mari probleme în barul meu, cu unele persoane care provocau scandaluri. Se luau de angajații mei și multe altele… Când am văzut că nu am liniște în local, am apelat la o firmă de pază din Fălticeni și, de atunci, nu mai am probleme. A fost greu, dar până la urmă am reușit să am liniște în local. Nu vreau să dau nume, pentru că nu mai are rost. A trecut. Privesc prezentul și viitorul”.

* Anonim:

Probleme există de mult timp în oraș. Înainte de incidentul cu Bulă, un tânăr a fost înjunghiat de un rrom la spălătoria lui Feștilă. Am înțeles că acel tânăr nu a mai făcut plângere, pentru că s-a jurat că se va răzbuna pe acei rromi. După acel incident știu că mai mulți români au vrut să pună la cale o răzbunare împotriva rromilor și să se strângă vreo sută și să-și facă singuri dreptate. Până la urmă, și-au dat seama că tot ei vor avea de pierdut. Poliția din Târgu Neamț nu are interes să se implice, pentru că ar avea mai mult de muncă și ar face teren, investigații, declarații… și ei vor să aibă liniște. Plus că, la Piatra, trebuie să raporteze că la Târgu Neamț este liniște și pace. Referitor la Bulă, chiar mama sa și-a pus firmă de pază, la barul Express pe care-l conduce, de lângă autogara veche, de frica fiului său. Când am avut primele probleme la mine în bar, am fost la primar, să mă ajute. Acesta m-a trimis la comandantul Vlad. Am vorbit cu domnul comandant și a zis că se rezolvă. Nu s-a rezolvat nimic. Atunci am luat decizia să fac contract cu firma de pază de la Fălticeni. Acum nu mai am probleme”.

Sursa: mesagerulneamt.ro

 

  • Humulescu, Bălțătescu și Mironeasa, puși să plătească pentru votarea unei hotărâri ilegale

Am scris, de nenumărate ori, despre incompetența consilierilor locali și/ sau județeni. În majoritatea cazurilor, ridică mâna și votează orice li se cere, cu condiția să obțină, imediat sau în timp, ceva avantaje. Interesul general, al cetățeanului, se află pe ultimul plan. Puși pe liste în funcție de cumetrii, prietenii sau contribuție la șeful de partid, ei considerau că au doar două lucruri de făcut: să-și aranjeze micile sau marile afaceri personale și să ridice disciplinați mâna, când se vota ceva în ședințe de consiliu. De fiecare dată când am scris despre asemenea lucruri, ori ni s-a râs în nas, ori cei carear fi trebuit să ia măsuri s-au făcut că le iau și au așteptat să treacă timpul, după care au mușmalizat lucrurile. Când a fost cazul, chiar cu ajutorul justiției. De data aceasta vă prezentăm un caz aparte.

La Târgu Neamț, chiar înainte de sărbătorile pascale, consilierii din mandatul 2008-2012 au primit un cadou la care nu se așteptau: o scrisorică, semnată de primarul Daniel Harpa și alți domni din primărie, prin care erau invitați la casierie, să plătească, nu să primească niște bani. Pentru că au votat în dorul lelii două hotărâri de consiliu local, care au produs pagube orașului. Evident, totul s-a făcut cu discreție, pentru că este vorba despre oameni cu influență, oameni care se regăsesc, în marea lor majoritate, din nou pe listele pentru alegerile locale. Printre ei, chiar contracandidații lui Daniel Harpa, a cărui discreție este și mai greu de înțeles, în condițiile în care trebuia să explice clar cetățenilor cum a fost posibilă părăduirea orașului și de ce se iau măsuri abia acum.

* Pagubă de 128.823,03 lei grei făcută de 20 de consilieri locali

Grup de consilieri buni de plata

Pe 21.04.2016, consilierii Traian Humulescu (candidatul PNL la Primăria Târgu Neamț), Adrian Mironeasa (candidatul PMP la aceeași primărie), Viorel Bălțătescu (candidatul ALDE, tot acolo), Iftimie Petrariu (fost consilier local, fost viceprimar PDL, care a trădat și s-a dus la PSD, după care a fost numit șeful Grăzii de Mediu Neamț), Vasile Dron (consilier PSD, trecut din nou pe listă pentru merite deosebite în contractele cu Primăria pe linie de rudenie), Aurel Aciocârlănoaie (consilier local PNL, acum trecut pe listele de consilieri județeni, fiul său luându-i locul pe plan local), Maria Vrînceanu (consilier local PNL și din nou pe listă),Tudorel Axinia (fostul șef al spitalului), Dan Boacă, Ion Burlacu, Vasile Cojocaru, Constantin Viorel Iovoaia, Florin Șoric, Grădinaru Dorin, Paul Chitic, Ioan Doinel Boca, Serafim Lungu, Ioan Cojocaru, Iulian Brodoceanu, regretatul Neculai Andone și Neculai Lariu-Rusu au primit o adresă, prin care erau anunțați că trebuie să plătească, fiecare, aproximativ 6.000 lei, pentru că au acordat sute de hectare de teren de pășunat în administrare gratuită către asociații de crescători din care unii din ei făceau parte.

Totul a pornit de la un control din 2014, al Curții de Conturi, urmat de o decizie, prin care s-au stabilit suma și măsurile pe care conducerea Primăriei Târgu Neamț trebuia să le ia. Decizia a fost atacată la Tribunalul Neamț (dosar nr. 2504/103/2014), iar prin Sentința civilă nr. 97/CA, din 4.03.2015, se apreciază ca legală soluția Curții de Conturi. Această hotărâre a rămas definitivă, prin respingerea recursului (Decizia nr. 540/2016, din 17.03.2016, a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosar).

Practic, consilierii, la propunerea primarului de atunci, Decebal Arnăutu, și cu avizul de legalitate al secretarului orașului, doamna Laura Elena Maftei, au votat, în grup, fără șovăială, pentru a da terenurile în administrare gratuită. Asta după ce trei comisii de specialitate au dat aviz favorabil, semn că și în comisii competența a fost la ea acasă, dacă s-a discutat cumva proiectul. Ca să nu mai vorbim aici despre consilierii PSD, aflați atunci în opoziție și care ar fi trebuit, măcar de amorul artei, să ceară explicații. Cei care erau în subordinea primarului ar putea fi înțeleși.

În acest moment, consilierii au 15 zile termen (socotit de la primirea notificării) pentru a achita suma la casieria Primăriei. Dacă nu, vor urma alte măsuri specifice.

* Contractele care au produs pagube bugetului orașului Târgu Neamț

# Contractul nr. 13/04.02.2010: darea în administrare gratuită a islazului Aerodrom, în suprafață de 414,82 ha, aparținând domeniului privat al orașului Târgu Neamț, către Asociația Crescătorilor de Animale Aerodrom Târgu Neamț – aprobat prin HCL nr. 154/18.12.2009 și respectiv HCL nr. 44/30.03.2011;

# Contractul nr. 14/04.02.2010: darea în administrare gratuită a islazurilor Osoi și Slatina, aparținând domeniului privat al orașului Târgu Neamț, către Asociația Crescătorilor de Animale Humulești Târgu Neamț. Suprafața atribuită este de 256 ha, din care islazul Osoi 100 ha și islazul Slatina 156 ha – aprobat HCL nr.154/18.12.2009;

# Contractul nr. 44/01.04.2011: darea în administrare gratuită a islazurilor Mănești, în suprafață de 25,05 ha, și Căpreasca, în suprafață de 5,25 ha, ambele aparținând domeniului privat al orașului Târgu Neamț, către Asociația Crescătorilor de Animale Aerodrom Târgu Neamț – aprobate prin HCL nr. 154/18.12.2009 și respectiv HCL nr. 44/30.03.2011.

  • Cum a fost calculat prejudiciul?

Auditorul a calculat redevența cuvenită orașului Târgu Neamț și majorările de întârziere aferente, utilizând valorile cele mai mici ale redevenței practicate de comuna Petricani, respectiv 5% din valoarea subvenției pe hectar, primită de la APIA de către asociațiile crescătorilor de animale în perioada 2010-2012, și 10% din valoarea subvenției pe hectar, primită de la APIA în anul 2013, estimând aceasta la suma de 128.823,03 lei.

* Care sunt prevederile legale prin care consilierii răspund pentru greșelile lor

O scurtă recapitulare printre prevederi legale arată că primarul Daniel Harpa este obligat să facă tot ce ține de el și de instituție pentru recuperarea banilor. Astfel, legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, în art. 55, prevede că ”aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin”. Conform art. 56, alin. (1), ”consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au votat”.

Legea 215/2001, a administrației publice locale, cu toate modificările și completările ulterioare, la art. 128, prevede ”Consilierii locali sau județeni, după caz, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al Consiliului Județean, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiunilor ce le revin, în condițiile legii”.

La toate acestea, se adaugă prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi: ”recuperarea prejudiciilor și luarea măsurilor transmise de către Curtea de Conturi cad în sarcina conducerii instituției”.

* Este suficientă doar recuperarea banilor?

Dincolo de recuperarea unei sume importante pentru oraș – mai scade datoria rezultată în urma contractării unui credit, votat cam de aceiași consilieri – apare întrebarea dacă este suficient acest lucru. Dacă, nu cumva, partidele pe listele cărora aceștia apar în calitate de candidați la primărie sau consiliul local ori județean nu ar trebui să se dezică de ei și să-i expulzeze de pe liste. Pentru că nu mai prezintă încredere niște ”politicieni” care votează aiurea, în detrimentul orașului (cam aceiași care nu și-au publicat rapoartele de activitate! – n.n.)

Ce-i recomandă pentru a ocupa un loc pe buletinele de vot, în afară de faptul că au știut să răspundă unor chemări de partid? Sunt PSD, PNL, ALDE, PMP capabile să dea un semnal în acest sens?

Suntem siguri că nu, pentru că acești oameni sunt parte a unui sistem care aduce beneficii partidelor, pe lângă cele personale.

În final, o întrebare retorică: DE CE DOAR LA TÂRGU NEAMȚ S-A AJUNS LA ÎNCERCAREA DE RECUPERARE A BANILOR? De ce la Piatra Neamț toată lumea se face că nu vede câte prejudicii au adus orașului voturile consilierilor locali? De ce la județ nu se iau în calcul hotărâri care au prejudiciat județul de sume uriașe?

După un bacalaureat cu „năbădăi” care, anul trecut, s-a derulat la Liceul Tehnologic ”Vasile Conta” din Târgu-Neamț (detalii aici ), după „ciocnirile”, de anul acesta, dintre conducerea unității și profesori (detalii aici ), un alt accident s-a abătut asupra școlii.

Modificari semnificative in mersul trenurilor in interiorul Regionalei Iasi. Din aceasta saptamana se reia traficul feroviar pe ruta Iasi - Targu Neamt.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31