Displaying items by tag: GLOANTE

Poliţiştii au reţinut un tânăr în vârstă de 20 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, care este acuzat că ar fi tras cu o armă de tip airsoft într-o maşină cu al cărui şofer avusese o discuţie contradictorie în trafic.

Autoturismul, un Fiat Punto, a fost găsit în după-amiaza zilei de marți, 22 august, în sudul localității Manfredonia, provincia Foggia. – informează newsromania.net

În 22 decembrie 1989, zeci de mii de bucureşteni au ieşit în stradă şi l-au forţat pe Nicolae Ceauşescu să fugă cu un elicopter. Câteva ore mai târziu, instituţii publice erau atacate de "terorişti" cu focuri de armă. Medicii de la Ambulanţă spun că au dus zeci de răniţi, sub tiruri de gloanţe, potrivit revolutions.gandul.info.

După mai puţin de opt ore de când Nicolae Ceauşescu era anunţat că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Capitalei a fost degajată de manifestanţi, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care cu o zi înainte se tragea în manifestanţi.

Oamenii, plecaţi de la ora 07, mergeau în coloane, din Militari, Pipera, de la Uzinele "23 August" şi Republica, spre centru oraşului, purtând steaguri fără stema Republicii Socialiste România. Barajele instalate pentru a împiedica accesul în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Palatului s-au dovedit inutile. Două ore mai târziu, Piaţa Universităţii era plină de demonstranţi care cereau Armatei şi Miliţiei să treacă de partea lor.

Cu puţin înainte de ora 10.00, Nicolae Ceauşescu, în sediul Comitetului Central al PCR, prezida ultima şedinţă, în care anunţa că, din cauza situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a instituit starea de necesitate în întreaga ţară, care interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, în centrul Bucureştiului se aflau sute de mii de oameni.

Manifestanţii care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul. Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter. După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluţiei.

Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos, odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic "terorişti".

În Bucureşti, de la izbucnirea protestelor, s-au tras focuri de armă în Piaţa Universităţii, la sediul CC şi la sediul Televiziunii, dar şi în alte zone ale oraşului. În acele zile erau frecvente informaţiile privind atacuri asupra unor instituţii importante. Psihoza creată a dus şi la situaţii în care cei care aveau armă au deschis focul tocmai asupra celor veniţi să-i ajute, aminteşte revolutions.gandul.info.

Medici de la Ambulanţa Bucureşti îşi amintesc evenimentele din decembrie 1989, în care nu mai exista coordonare, ci doar o fugă continuă la răniţi şi la spitale, fiind zile întregi în care nu au mai plecat acasă.

Medicul Alis Grasu: Se trăgea în ambulanţe. Scoteam răniţii şi ne ascundeam în stradă, până se oprea tirul de gloanţe

Alis Grasu, actualul manager al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, îşi aminteşte că, în 22 decembrie, multe maşini ale Salvării au fost duse în zonele de conflict. În drumul spre Comitetul Central, de unde trebuia să preia un pacient, a fost de două ori la un pas să fie lovită de gloanţe.

"Am cărat trei împuşcaţi. Apoi, am fost trimisă spre Comitetul Central, unde fusese anunţat un caz. Salvarea mergea destul de uşor. Eram toţi uşor crispaţi. La un viraj am scăpat pixul din mână. M-am aplecat să-l iau. În clipa aceea, un glonţ a trecut prin parbriz, exact în locul în care aş fi fost dacă nu mă aplecam după pix. Ne-am tras sufletul, eu şi şoferul, şi am plecat mai departe", povesteşte Alis Grasu.

La Comitetul Central o aştepta un pacient lovit grav în abdomen. "Lângă el era un militar solid şi înalt. Păream pitică pe lângă el. M-a întrebat ce caut acolo. I-am spus: sunt medic. A strâmbat din nas neîncrezător. Nu am apucat să-i aduc mai multe dovezi. O rafală de gloanţe a străbătul culoarul rece. Pieptul i s-a umplut de sânge. M-am gândit că glonţul putea fi pentru mine şi căpitanul mi-a salvat viaţa. De două ori într-o singură zi am fost salvată, în 22 decembrie 1989", îşi aminteşte Alis Grasu.

Medicul l-a luat pe rănitul pentru care venise, ale cărui strigăte "erau cumplite", iar trupul militarului a rămas pe hol, întrucât pentru morţi erau trimise alte maşini.

Mai târziu, mulţi şoferi de la Salvare aveau să primească arme cu glonţ. "La un moment dat, am primit arme cu glonţ de război, fără niciun act. Unul a descărcat arma în tavan, neştiind s-o folosescă. Apoi, în teren, grupuri de revoluţionari înarmaţi opreau maşinile. Ne puneau să coborâm din salvare şi verificau parafa, ca să se convingă că suntem medici. După ce ne opreau de vreo zece ori, ne cunoşteau toate turele", spune medicul.

Alis Grasu îşi aminteşte că a fost în prima maşină de Salvare care a intrat în sediul Televiziunii, de unde a plecat cu un rănit, la un moment dat fiind nevoiţi să iasă din ambulanţă şi să se ascundă în stradă.

"Nu mai aşteptam comenzi, plecam aproape instantaneu spre zonele de conflict. Era nenorocire: camioane, maşini de RATB, toate blocau strada. (...) La Piaţa Dorobanţi, am oprit, ne-am dat jos din maşină, cu rănit cu tot, şi ne-am ascuns lângă ambulanţă. Unii trăgeau în ambulanţă, alţii, în becul care lumina ambulanţa. Soţul meu (medicul Cristian Grasu, n.r.), care era în altă ambulanţă, mai bine poziţionată, s-a târât pe burtă spre noi ca să ne scoată din tirurile de gloanţe. Ne-am adunat toţi în salvarea în care era el şi am dus rănitul la spital. Apoi am fost chemaţi la un alt rănit, dar când am ajuns acolo erau cinci-şase oameni", povesteşte Alis Grasu momentele trăite în 22 decembrie 1989.

Medicul Lucian Bratu: Eram anunţaţi că s-a tras şi sunt victime. Nu ştiam cine ne solicita, sunau la 961. Luam victimele şi le duceam la spitalul cel mai apropiat

Lucia Bratu, acum director medical al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, povesteşte că în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 era ofiţer de serviciu în fostul sediu al Direcţiei Sanitare de la Spitalul Colţea, iar dimineaţa a ieşit din gardă şi a mers la Salvare.

"De la etaj (din Spitalul Colţea, n.r.) vedeam direct Piaţa Universităţii. Pe 21 decembrie a fost primul moment când s-a tras. Trăgeau cu trasoare care mergeau în sus. Nu eram obişnuiţi cu acest sunet, era ceva ca un sfârâit. Trasoarele lansate de militari păreau că merg în sus, dar imediat au apărut şi răniţii", îşi aminteşte medicul Lucian Bratu.

Solicitările la Salvare erau câteva zeci, iar pe străzi erau bălţi de sânge pe care oamenii de la salubritate le spălau cu furtunul.

"Am aflat că există morţi şi l-am întrebat pe secretarul de partid pe sănătate, Purdel, ce facem, anunţăm că sunt morţi, îi ducem la morgă, iar el a zis: «Lăsaţi, lăsaţi, nu e treaba voastră». Pe noi nu ne-a lăsat să intervenim la morţi. Salvarea mergea la cazurile solicitate. Eram atât de mulţi la Salvare că ne călcam pe picioare. Solicitările erau câteva zeci, nu ca acum, 1.200 pe zi. Sunau cam aşa: «Veniţi că în strada cutare s-a tras şi sunt două victime». Nu ştiam cine ne solicita. Sunau la 961. Luam victimele şi le duceam la spitalul cel mai apropiat", povesteşte medicul.

Bratu mai spune că, în absenţa unor ordine, cei de la Salvare s-au organizat singuri: "De fapt, noi ne-am organizat din inerţie, aşa cum eram obişnuiţi. Factorii de conducere erau paralizaţi să nu facă ceva şi să atragă asupra lor ura mulţimii dezlănţuite. Inclusiv Miliţia era inexistentă. Toţi care fuseseră «instrumente», acum stăteau".

Medicul spune că a stat cam o săptămână în Salvare, dar, pentru că erau foarte mulţi, directorul îi mai trimitea acasă.

"Prima noapte, în 21 spre 22 decembrie, a rămas şi primul secretar de partid, care abia fusese investit de două zile şi zicea că trebuie să-şi continue funcţia. Un moment delicat a fost cu o colegă. Avea un soţ «uslaş» (membru al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, n.r.). Era foarte speriată. Nişte bărbaţi au venit s-o ia. S-a ascuns în WC de frică atunci când a aflat că este căutată. Dar femeile de serviciu au predat-o. În rest, nu am simţit presiuni extraordinare", mai spune medicul Bratu.

Medicul Lucia Oană: A trecut un elicopter şi s-au aruncat bileţele pe care scria "Nu vă agitaţi", "Este înscenare", "Nu vă lăsaţi manipulaţi", "Vin străinii şi ne iau ţara". O femeie s-a aplecat şi le-a luat. Imediat a apărut un echipaj al Miliţiei, care i-a luat bileţelele, apoi a plecat

Medicul coordonator Lucia Oană povesteşte că în 21 decembrie 1989 mergea de la un pacient spre sediul Salvării şi vedea cum oamenii plecau din piaţă, de la Comitetul Central. Atunci s-a gândit că lucrurile s-au liniştit, însă când a ajuns la dispecerat a aflat că oamenii se regrupează şi nimeni nu s-a mai gândit să plece acasă în zilele următoare.

"Începuse agitaţia. De la dispecerat, medicul care era la coordonare striga către echipaje să meargă la Comitetul Central, unde începuse bătaia", îşi aminteşte Lucia Oană.

Ce a urmat i-a făcut pe cei de la Salvare să rămână în post. "A trecut un elicopter şi s-au aruncat nişte bileţele. O femeie s-a aplecat şi le-a luat. Imediat a apărut un echipaj al Miliţiei. I-au luat bileţelele, apoi au plecat. Dar elicopterul a reapărut şi au fost aruncate alte hârtii. Pe bilete scria «Nu vă agitaţi», «Este înscenare», «Nu vă lăsaţi manipulaţi», «Vin străinii şi ne iau ţara». Din acel moment, nimeni nu s-a mai gândit să plece acasă", povesteşte medicul.

Lucia Oană spune că cei de la Salvare ascultau radioul, stăteau cu lumina stinsă, pentru că aşa li se cerea, şi erau anunţaţi că se furau salvări.

"Ne-au dat o parolă ca să putem intra în dispecerat, ca să nu vină teroriştii şi să ne ia telefoanele. Totodată, am fost anunţaţi că s-au furat salvări. Eram în panică, nu aveam cum să aflăm unde au ajuns maşinile noastre. Pentru că am rămas aici, un medic a plecat şi a cumpărat un salam de vară, cu soia, şi pâine. Mi s-a părut cel mai bun salam pe care l-am mâncat vreodată", mai spune medicul.

Timp de câteva zile, străzile din Bucureşti, dar şi din multe oraşe din ţară au fost patrulate de militari şi voluntari, iar schimburile de focuri cu "teroriştii" au făcut victime.

Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţie, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.

Războiul de stradă cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi, cel puţin în parte, necunoscută s-a încheiat în 25 decembrie 1989, când Nicolae şi Elena Ceauşescu, prinşi la Târgovişte, au fost executaţi în urma unui proces sumar, judecat de un tribunal militar.

Soţii Ceauşescu au fost acuzaţi de genocid şi de subminarea puterii de stat, întrucât au determinat, în decursul vremii, moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate. Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Târgovişte.

Ulterior, a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care i-a condamnat şi executat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989. Dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut imediat după redactarea sentinţei, în perioada ianuarie-februarie 1990, iar judecătorul care i-a condamnat, colonelul de justiţie Gică Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.

 

Sursa: mediafax.ro

Traficanţii de ţigări îşi asumă orice risc în faţa poliţiştilor de frontieră.

Miercuri seară, trei indivizi, care încercau să aducă ilegal în ţară un nou lot de ţigări din Ucraina, au reuşit să fugă peste graniţă, deşi poliţiştii de frontieră au tras patru focuri de avertisment. Operaţiunea s-a soldat în final cu capturarea unui singur suspect, un tânăr de 20 de ani, Bogdan P., care a fost încătuşat şi ridicat pentru cercetări.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, când poliţiştii de frontieră dorohoieni au observat în apropierea liniei de frontieră mai multe persoane care veneau dinspre Ucraina cu mai multe colete voluminoase.

Observând echipajul care îi aştepta, suspecţii au rupt-o la fugă şi au făcut cale întoarsă, ignorând somaţiile poliţiştilor de frontieră, care au scos armele şi au tras patru focuri de avertisment. Ulterior, ajutaţi de câinele de intervenţie Nax, poliţiştii de frontieră au găsit opt colete cu 14.980 de pachete ţigări de provenienţă Duty-Free, aduse din Ucraina, în valoare de 134.655 de lei, care erau ascunse prin vegetaţie. Acuzat de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, tânărul capturat s-a ales cu un dosar penal, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările continuă împreună cu autorităţile ucrainene pentru identificarea tuturor suspecţilor.

Războiul dintre traficanţii de ţigări şi poliţiştii de frontieră a început în urmă cu câţiva ani, după ce contrabandiştii au văzut că nu sunt condamnaţi la închisoare cu executare şi au început să se organizeze.

Sursa: mediafax.ro

Un autobuz care transporta jurnalişti acreditaţi la Jocurile Olimpide de la Rio a fost atacat marţi seara de gloanţe sau pietre, iar două dintre geamurile sale s-au spart, a afirmat un jurnalist argentinian care se afla la bordul vehiculului, relatează Le Figaro online.

"Am auzit zgomote pe partea dreaptă a autobuzului, două ferestre s-au spart. Un jurnalist din Belarus a fost rănit la mână de cioburi", a declarat Gaston Sainz, jurnalist al cotidianului argentinian La Nacion. "Nu ştim dacă erau gloanţe sau pietre", a adăugat el.

"Ne-am aruncat la pământ şi după doi kilometri a ajuns poliţia şi am fost escortaţi până la centrul media al Jocurilor". Atacul a avut loc în jurul orei locale 20.00, în apropiere de un cartier renumit pentru violenţe din Rio de Janeiro.

Sursa: mediafax.ro

Peste drum de Liceul ”Carol I” din Bicaz, pe o bancă din fața unei case, un bărbat în vârstă, cu privirea senină, este salutat de aproape fiecare trecător care pășește prin dreptul lui. Dumitru Geangalău, care se apropie cu pași molcomi de pragul de 100 de ani, este mai mult decât un om cu o poveste obișnuită. Este o carte, care a strâns în cei 99 de ani pe care îi are, tot 99 de pagini, file de poveste despre care ar putea vorbi zile în șir, cu lux de amănunte, cu acea pasiune pe care un bun povestitor o poate folosi pentru ca auditoriul să fie, efectiv, purtat prin realitățile destăinuite.

În cazul lui, povestea, deși încă fără final, este departe de a fi una fericită. A văzut lumina zilei în timpul Primului Război Mondial, a trecut prin crunta experiență a celui de-al Doilea, a reușit să păcălească moartea de trei ori, iar acum, după aproape un secol de viață, încă îi dau lacrimile când își povestește amintirile pline de grozăvii.

* ”Era o rușine pentru băiat să nu facă armata”

S-a născut în 1917, într-o familie, cum spune el, de oameni credincioși. ”M-am născut și am fost botezat în Pipirig. De toți, la părinți, am fost 6 copii. Despre școală știu doar că, pe vremea mea, era obligatoriu să faci 4 clase, altfel părinții primeau amendă. Alții, ca să nu facă școală, fugeau pe la stână, la animale. Totuși, 4 clase erai obligat să le faci. Am făcut 4 clase. Cei care continuau școala erau din familii mai altfel, de exemplu brigadierul, șeful de ocol, care aveau o situație mai deosebită. Se vedea că erau și mai dezghețați, pentru că, la grajd, nu aveai de unde să înveți. Noi vedeam la școală că erau mai isteți. În rest, muncile gospodăriei. Du-te la grajd, cu vacile, după viței, pe dealuri…

În 1917, după ce s-a mutat linia de front, oamenii din Pipirig au fost luați de armata română și mutați la Iași, la Podul Iloaiei. Acolo a stat, împreună cu familia, până s-a terminat războiul. De acolo, s-au dus au venit acasă. Acasă însemna Tulgheș, de unde erau părinții săi de loc. Că și la Pipirig ajunseseră tot mutați din calea războiului. La Tulgheș a început școala și tot acolo s-a deprins cu munca: ”Era, la vremea aceea, meseria de câștig. La pădure. Mai aveam un frate, mai mare, cu care mă ajutam. Tata avea două perechi de boi și acela era câștigul. Căram lemne de la pădure. În ’39, am plecat în armată. Acolo am fost anuțat că a venit războiul”.

Vestea nu a căzut ca un fulger, ci a fost primită chiar cu bucurie: ”Noi n-aveam de unde ști ce ne așteaptă. Aveam puțin peste 20 de ani. La timpul nostru, era o rușine pentru un băiat care nu făcea armată. Râdea lumea, râdeau fetele de pe la joc. Spuneau: «Dă-l încolo de reformat, nici măcar armata n-a făcut-o» Cine nu făcea armata nu era băgat în seamă. În acel război a fost înrolat și un frate de-al meu, mai mare, dar, timp de 4 ani, nu ne-am întâlnit. El a fost trimis la Odessa. De drept, armata eu am făcut-o în Craiova, dar numai trei luni, după aceea am făcut în Slatina, după aceea în Făgăraș și, de acolo, în Brăila. Am făcut la cavaleri. Când am auzit de război, strângeam din umeri, pentru că nu știam care unitate va merge”.

El a luptat în zona Iașilor.

* ”Cartușele au trecut prin mine. Am căzut ca un șoarec”

dumitru geangalauCu mâinile tremurânde, se desface la cămașă și ne arată pieptul străpuns de gloanțe. I-au ieșit prin spate. Altele i-au trecut prin mâini.

Eram 10 inși, prin pădure, dincolo, către Boroaia. După ce ne-au prins rușii, ne-au cercetat. Noi am fost linia frontului, eram în linie cu nemții. Nemții, noaptea au primit ordin și s-au retras. Ai noștri nu au primit ordin, deși oamenii noștri mai mari în grad au văzut că trec ruși pe lângă noi. Nu ne-au avut grija. Au trecut rușii și ne-au așteptat în Dealul Pleșului. Acolo ne-au așteptat. Maiorul i-a adunat pe plutonieri, locotenenți și 2 sergenți mai destoinici și le-a spus că se încheie front de la Cetate, la Obcină. Noi ne retrăgeam, ei, rușii, erau sus. Nici nu i-am văzut. Au tras de sus. Eu m-am ascuns în dreptul unei cioate.

În scurt timp, pe lângă mine, ne-am adunat vreo 10 inși. Deodată, fără să-l vedem, a venit un rus mare, bătrân, care vorbea românește, posibil un basarabean. Ne-a cerut să ne predăm, altfel aruncă o grenadă pe noi și ne omoară. De frică probabil, unul dintre noi a uitat o grenadă în buzunar și l-au descoperit. L-au omorât pe loc. Nu ne luau prizonieri în pădure, pentru că nu aveau ce face cu noi. Ne-au luat să ne lichideze. Îi interesau unde se află diviziunile de nemți care erau duși la Mănăstirea Neamț. Erau doi ruși, cel tânăr era un puștan, ca un copil de trupă. Ne-a executat și am căzut. N-am mai știut nimic.

Când m-am trezit, am văzut că țâșnea sângele. Atunci am văzut că fuge cineva pe lângă mine, unul împușcat, cu capul gol, care sângera la ceafă. Nu știa pe unde fuge. Am strigat să nu mă lase. Din marginea pădurii, un rusnac m-a auzit și a tras a doua oară. Cartușele au trecut prin mine. Am căzut ca un șoarec. Asta mi-a fost plata pentru că nu am tăcut.

Singur am mai scăpat în viață. Pentru o vreme, nu m-am mai mișcat deloc. Pe măsură ce sângele se scurge din tine, începi să tremuri. M-am dus în vârful dealului pe picioarele mele. Aveam o flanea, în care s-a strâns sângele, s-a închegat. În timp ce coboram, pe partea cealaltă, o babă venea la deal și mi-a spus să stau jos, pentru că sunt ruși. M-am întors. Din cauza sângerării, nu mă mai puteam stăpâni. Femeia mi-a făcut semn să vin, m-am dus într-un bordei și mi-a dat o cană cu lapte cald. Am băut-o. Mi-a spus să nu mă duc nicăieri, pentru că rușii se duceau spre Mănăstirea Neamț ca să o ocupe, îi urmăreau pe nemți”.

Era primăvară și ningea când își aduce aminte cum a scăpat fiind luat de mașina care aproviziona bucătăria armatei. L-au pansat cu o bucată din cămașă, una rămasă nepătată de sânge, și l-au pus pe o targă, deasupra mașinii, printre mărfuri. A ajuns la primul post de îngrijiri, la Târgu Neamț. Mai apoi, a fost dus la Piatra Neamț. ”Apoi am fost duși la Bacău. Acolo, nemții făcuseră niște barăci mari. Am stat în jur de o săptămână, până când s-au strâns vreo 800 de răniți. Apoi în Timișoara și apoi ne-a dus prin Ardeal, pentru că era bombardată linia. În Toplița, era multă lume în gară, erau puțini care nu aveau neamuri în război. Am întrebat dacă e cineva din Poienari și i-am spus să trimeată răspuns lui Ion Barbu să trimită răspuns la Tulgheș, că am scăpat cu viață”.

Ochii bătrânului se umplu din nou de lacrimi când își amintește că în toți anii de război nu a reușit să ia legătura cu familia: ”Să nu apuci timpuri așa de grele… Nu am mai ajuns pe front. Am venit acasă, în Bicaz. Nu eram căsătorit. Am stat trei ani argat, la Chele Pantelimon. Nu mă puteam duce la Tulgheș, pentru că încă era Războiul. Încă era hărțuială cu ungurii. Chele era dascăl la biserică, un om mai gospodar și mai înțelept, puțin mai răsărit. Am lucrat la el până când s-a terminat războiul. Viața de familie mi-am făcut-o prin ’45. Am cinci copii”.

În război, Dumitru a scăpat de gloanțe. Ajuns acasă, avea să treacă prin alte încercări. A fost operat de hernie, dar asta spune că e o nimica toată. În schimb, o boală cruntă, care a curmat mii de vieți, a trecut prin el la fel ca gloanțele rusești: ”M-am internat la spital, la Piatra, pentru piatră la rinichi și, pentru că erau mulți răniți, am fost pus într-un pat cu un băiat de 18 ani, din Crăcăoani, bolnav de tifos. Am venit acasă și, la o săptămână, a început să-mi curgă sânge pe nas. Am stat 3 luni bolnav”.

* Un secret al longevității

În familie, Dumitru a mai avut doi frați care au trecut de 90 de ani, însă nu știe dacă longevitatea i-a venit ca moștenire de familie. Dacă ar fi să pomenească unul din secretele vieții lungi, acela ar fi mâncarea. Mâncarea simplă, netratată: ”Păi, n-ați văzut la ciobani ce obraz au? Și ce mânâncă? Brânză, lapte, mămăligă! Asta-i baza! Apoi, lumea trăia cu ce avea prin curte. Punea varză la murat, avea cârnați în pod și trăia lumea așa”.

Cea mai mare împlinire a bătrânului Dumitru este familia. Se bucură că nu-I sunt copiii pe paturi de spital sau în pușcării. Cât despre cum ar trebui să fie oamenii ca lucrurile să meargă bine… ”Păi, dacă oamenii ar fi buni, n-ar mai trebui să vedem polițiști. Oamenii trebuie să fie de bună-credință și de cuvânt, cinstiți. Nu știu dacă în țara asta se va schimba ceva la nivelul conducerii. Nu am avut niciodată un bun conducător și nici nu vom avea. Chiar dacă s-ar ridica unul, nu l-ar lăsa cățeii ăștia mai mici, care sunt partidele politice”.

Dumitru Geangalău prășește, se îngrijește de grădină și se pregătește să treacă pragul de la 99 spre 100 de ani. Rar e văzut stând locului și nici nu are de gând. Își dorește doar sănătate. Crede că e important să fii credincios și vorbește despre credința insuflată în sânul familiei. De altfel, rădăcinile sunt un reper pentru el. Poate tocmai de aceea își dorește să mai ajungă o dată la Tulgheș. ”Acolo îți este adevărata casă – de unde vii, unde te-ai născut…

Sursa: mesagerulneamt.ro

Katrina Pierson, purtătoarea de cuvânt a polemicului candidat pentru nominalizarea republicană la Casa Albă, Donald Trump, a apărut recent la CNN pentru a discuta despre criticile lansate de șeful său la adresa fostului președinte democrat Bill Clinton, dar a atras atenția nu atât prin ceea ce a avut de spus, ci din cauza unui colier ciudat pe care-l purta la gât, alcătuit dintr-un șirag de gloanțe, a relatat recent ediția în limba spaniolă a Huffington Post.

În 22 decembrie 1989, zeci de mii de bucureşteni au ieşit în stradă şi l-au forţat pe Nicolae Ceauşescu să fugă cu un elicopter. Câteva ore mai târziu, instituţii publice erau atacate de "terorişti" cu focuri de armă. Medicii de la Ambulanţă spun că au dus zeci de răniţi, sub tiruri de gloanţe.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30