Botoşani - Results from #14

 

 

Botoşani

Botoşani (723)

Primăria municipiului Botoşani şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est vor semna un nou contract – cu o valoare de 5 milioane de euro – pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a clădirii Teatrului Mihai Eminescu, abandonate de câţiva ani.

Conducerea Colegiului Tehnic ‘Gheorghe Asachi’ din municipiul Botoşani a declanşat o anchetă după ce un elev a spart tabla de sticlă din clasă.

Un profesor de la Liceul cu Program Sportiv din Botoşani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

O tânără de 23 de ani, din comuna Dângeni, a fost reţinută de poliţiştii din Botoşani după ce a intrat în curtea unei femei şi a incendiat maşina fiului acesteia, pe fondul unor neînţelegeri sentimentale avute cu bărbatul, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Botoşani şi procurorii DIICOT au efectuat opt percheziţii domiciliare pe raza municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând combaterea falsului de monedă, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Maria Carp.

Cadavrul unui tânăr a fost descoperit, joi după-amiază, într-o fântână de pe raza localităţii Stăuceni din Botoşani.

Primăria comunei Dimăcheni din judeţul Botoşani nu va putea asigura plata cheltuielilor de salarizare şi funcţionare pe ultimele patru luni ale anului, ca urmare a epuizării bugetului instituţiei.

Mai multe proiectile din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite în curtea unei familii din localitatea Stânca din judeţul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Un computer tomograf şi un aparat cu rezonanta magnetică achiziţionate de Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ Botoşani printr-un program derulat de Ministerul Sănătăţii au fost puse, luni, în funcţiune.

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a criticat, luni, decizia Guvernului de a acorda o mini-vacanţă de Sfânta Maria angajaţilor din sistemul bugetar.

Arhiva Iasi TV Life

« February 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28