Displaying items by tag: suceava

Două femei au fost rănite, sâmbătă, după ce un microbuz în care se aflau s-a răsturnat pe marginea DN 17 în localitatea Prisaca Dornei, în aceeași zonă în care s-au produs mai multe accidente tragice, așa numita „curbă a morții”.

O persoană a murit, iar o alta a fost rănită, miercuri după amiaza la Pătrăuți în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Un număr de 3.000 de programări online la Serviciul de Înmatriculări Auto Suceava au fost anulate, ieri dimineaţă, din dispoziţia prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, deoarece existau suspiciuni întemeiate că acestea au fost făcute pe serii de caroserii fictive.

Regiuni din vestul Poloniei, din Ucraina și județul Suceava au convenit, vineri, la Lvov, să lanseze proiectul coridorului est carpatic de realizare a unui drum rapid care să lege Marea Baltică de Marea Neagră prin Suceava și Cernăuți.

22 de elevi de la un liceu din Rădăuţi au ajuns la spitalul municipal din localitate, după ce s-ar fi împrăştiat în unele spaţii ale unităţii şcolare o substanţă iritantă, posibil spray paralizant sau lacrimogen.

Un bărbat din Rădăuți a fost reținut pentru 24 de ore după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, și-a ucis mama în urma unui conflict spontan.

Un sucevean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a violat timp de 11 ani o fiică și a încercat să profite și de sora acesteia, de doar patru ani.

O imagine macabră avea să-i marcheze pe cei care au trecut, ieri dimineaţă, pe drumul comunal din satul Giurgeşti al comunei Vultureşti, judetul Suceava. Cadavrul unei femei a fost găsit în drum, în jurul orei 08.30, de un bărbat care a sunat de urgenţă la 112. La faţa locului a ajuns de urgenţă o patrulă de poliţişti ai Secţiei de Poliţie Rurală Preuteşti, care au constatat că este vorba de o femeie de 41 de ani, Florina Dumitriu, care are locuinţa la o distanţă de câţiva metri de locul în care a fost găsită.

Meteorologii au emis o atenţionare COD GABLEN ninsori viscolite pentru zona de munte a judeţului Suceava.

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost găsit mort la marginea drumului județean care străbate comuna Moldova Sulița județul Suceava, cu leziuni care au indicat clar faptul că a fost accidentat mortal de o mașină.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31