Displaying items by tag: primarie

 

 

Procedura este gestionată de Primărie. Un tramvai va costa în jur de 2 milioane de euro. Şi Ministerul Dezvoltării a lansat o licitaţie în urma căreia vom primi alte 16 tramvaie

S-au pus pe treabă! De mai bine de o  săptămână cuvântul de ordine în dealul  Copoului este munca. De dimineaţă angajaţii  de la Primărie care se ocupă de mentenanţa  bazei sportive "Emil Alexandrescu"  muncesc pentru caa la ora partidei contra celor  de la Dinamo Bucureşti terenul de joc să se  prezinte în cele mai bune condiţii. S-au  adus rulouri de gazon proaspăt, s-a tuns iarba  şi s-a nivelat terenul!.

Zonă de agrement modernă! Primăria vrea să investească 3 milioane de euro pentru a amenaja o zonă de agrement în zona C. A. Rosetti. Municipalitatea a depus deja un nou proiect pentru obţinerea de fonduri nerambursabile.

Municipalitatea a demarat şi în acest an  campania ”Donează pentru un zâmbet!”.  Ieşenii sunt invitaţi să doneze alimente  neperisabile şi produse de curăţenie care vor fi  donate în ajunul sărbătorilor pascale  persoanelor varsnice şi familiilor vulnerabile. 

Mihai Chirica şi Maricel Popa au ajuns la o înţelegere şi împart între Primărie şi Consiliul Judeţean două propietati importante din municipiu. Astfel, Parcul Ştiinţific şi Tehnologic Tehnopolis vor intra în totalitate în administraţia municipalităţii ieşene, iar Centrul Expoziţional Moldova va intra în proprietatea Consiliul Judeţean Iaşi.

Primăria va avea o evidenţă mai clară a patrimoniului. Iar pentru acest lucru municipalitatea va cheltui peste un milion de euro pentru servicii cadastrale. Pentru bunurile din proprietatea publică şi privată a municipiului Iaşi vor fi efectuate noi măsurători pe teren. Acest lucru va permite Primăriei o evidenţă mai clară şi o mai bună gestionare a patrimoniului. În total, municipalitatea a estimat că va întocmi documentaţii cadastrale pentru cel puţin 5.500 de bunuri. Nu va fi înregistrat doar dreptul de proprietate, ci şi alte drepturi precum administrare, folosinţă, superficie, concesiune şi altele.

Continuă investiţiile pentru asigurarea unor servicii de calitate! Veolia Energie Iaşi continuă să investească în modernizarea reţelelor de alimentare cu agent termic. Compania, alături de Primăria Iaşi şi firmele contractate de aceasta sunt într-un amplu program de reducere a pierderilor de căldură. Numai în acest an se va înveşti în 13 kilometri de magistrală.

Ieşenii sunt nemulţumiţi de faptul că s-aU tăiat  copacii din faţa Palatului Culturii,  printre care şi 5 brazi, plantaţi în anii 70 ai  secolului trecut. De cealaltă parte,  administraţia Primăriei spune că a anunţat de  prin 2016 că se lucrează la un proiect  de reamenajare a spaţiului din faţa  Palatului Culturii şi au fost propuse două  soluţii de punere în valoare a faţadei  Palatului Culturii.

Deputatul PNL Marius Bodea a anunţat că pregăteşte o cerere în instanţă împotriva  Primăriei Iaşi şi a lui Mihai Chirica pentru că nu întreprinde măsuri pentru diminuarea  poluării din municipiu. Liberalul spune că  nivelul de poluarea al Iaşului pune în pericol  sănătatea cetăţenilor. 

Măsuri drastice pentru fumători. Persoanele  care vor fi prinse că aruncă pe jos chiştoacele de la ţigări urmează a fi amendate cu 2000 de lei. Majoritatea ieşenilor considera că o astfel de măsură este benefică pentru menţinerea curăţeniei  în oraş, precum şi pentru  responsabilizarea populaţiei. Există totuşi şi voci care susţin că astfel de amenzi sunt  mult prea mari şi că în general educarea  oamenilor prin sancţiuni nu a prea dat  roade în decursul timpului.

Arhiva Iasi TV Life

« April 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30