Displaying items by tag: eleva

Un profesor de la Liceul cu Program Sportiv din Botoşani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns zilele trecute la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ la un pas de comă alcoolică după ce, aşa cum a declarat medicilor, a băut mai multă bere.

 Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, înarmat cu un cuţit, a pătruns într-o şcoală din comuna Oşeşti, unde a ameninţat o elevă, pe mama acesteia şi pe o profesoară şi a rănit minora cu cuţitul în zona mâinilor. 

Cazul Andreei Rodiana Fumu, eleva din Iași diagnosticată cu o formă agresivă de cancer, a mobilizat un număr impresionant de oameni. S-au făcut licitații și campanii pentru stângerea fondurilor necesare tratamentului. Astăzi, Andreea le mulțumește tuturor, inclusiv celor care i-au trimis mesaje de susținere.

La numai 13 ani, o elevă de clasa a VIII-a a ajuns să ofere poze cu ea goală unui elev de liceu care o şantaja. Copila a intrat iniţial în mrejele băiatului mai mare, care a pus-o să se pozeze şi filmeze „din iubire“ în ipostaze pornografice, uneori şi de mai multe ori pe zi. În cele din urmă, puştanul s-a gândit că poate obţine şi bani, ameninţând-o. Când fata nu a mai avut să-i dea, după ce furase de acasă de mai multe ori, s-a dus cu mătuşa ei la Poliţie.

Alerta intr-unul din cele mai mari licee din oras! O adolescenta in varsta de 16 ani este acum in coma dupa ce a fost diagnosticata cu encefalita. Cei de la Directia de Sanatate Publica au cerut parintilor sa administreze copiilor doze de antibiotic.

Destepti si rapizi! De asta au dat dovada studentii de la Facultatea de Eletronica si Eletrotehnica din cadrul Unviersitatii Tehnice "Gheorghe Asachi". Ei au participat la o competitie in care au trebuit sa-si dovedeasca abilitatile ingineresti.Tinerii studenti au proiectat si construit un prototip de masina care este complet functional.

A murit în acest weekend eleva de 17 ani rănită grav în accidentul din intersecţia de la Moara de Foc. Ana Maria Gorie şi-a pierdut viaţa după o săp­tămână de la accidentul rutier în care a fost implicată.

O elevă de la Şcoala de Poliţie din Câmpina riscă să fie exmatriculată, după ce a împrumutat jacheta şi şapca cu însemnele oficiale unor bărbaţi.

O elevă originară din Republica Moldova a ajuns la spital noaptea trecută după ce a încercat să fugă din căminul Liceului Pedagogic din Iași unde era cazată.

Page 1 of 5
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30