Displaying items by tag: cercetat

Un profesor de la Liceul cu Program Sportiv din Botoşani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

Un agent de la Biroul Rutier Iasi este cercetat penal. In luna noiembrie a anului trecut, Mihai Ciapa a fost victima unui accident rutier extrem de grav, pe Calea Chisinaului. Acesta a pierdut controlul volanului si s-a izbit de un stalp, fiind nevoie de mai multe echipaje medicale si de descarcerare pentru a-l scoate pe barbat din fiarele contorsionate. Potrivit unor surse aproapiate anchetei, probele de sange prelevate la spital ar fi aratat ca politistul ar fi fost baut, acesta fiind, cel mai probabil si motivul accidentului. Colegii politistului spun, sub anonimat, ca Ciapa ar fi sarbatorit ziua de nastere. Acum, politistul este cercetat penal.  

Un creator de modă din Bârlad, care a urmat o şcoală de specialitate la Milano, acuzat că ar fi violat, la marginea unei păduri, o elevă olimpică în vârstă de 17 ani, va fi cercetat în stare de libertate, au decis, vineri seară, magistraţii Judecătoriei Bârlad.

Un creator de modă din Bârlad, care a urmat o şcoală de specialitate la Milano, acuzat că ar fi violat, la marginea unei păduri, o elevă olimpică în vârstă de 17 ani, va fi cercetat în stare de libertate, au decis, vineri seară, magistraţii Judecătoriei Bârlad.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Pelinari Bogdan Nicolae pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Directia Nationala Anticoruptie informeaza, miercuri, ca procurorii au dispus efectuarea urmaririi penale fata de senatorul Dan Sova, pentru doua infractiuni de complicitate la abuz in serviciu.

Un batran de 81 de ani a fost lovit mortal in judetul Vaslui de o duba fara sofer. Masina era parcata pe strada, dar la un moment dat s-a pus in miscare, cel mai probabil, deoarece nu avea frana trasa.

Un medic ginecolog român este cercetat în Grecia după ce poliţia a descoperit în locuinţa sa din Iraklio, un întreg arsenal de arme, relatează Kathimerini în ediţia electronică.

Page 1 of 3

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30