Displaying items by tag: REPARATII

 

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

Până sâmbătă, 12 octombrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Sf. Teodor, între străzile Mihai Eminescu și Sărărie.

Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului reşedinţă de judeţ au fost finalizate conform termenului asumat de constructor prin contract, 17 septembrie, urmând ca, începând de miercuri, să fie demarată procedura de recepţie, a anunţat prefectul Mirela Adomnicăi.

În cursul zilei de miercuri, 18 septembrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Egalității din cartierul Nicolina I, pe tronsonul dintre intersecția cu strada Gheorghe Doja și intersecția cu strada Orientului.

De asemenea, joi, 19 septembrie, între aceleași ore, echipele Citadin SA vor continua lucrările de reparații pe strada Egalității, pe tronsonul următor, de la intersecția cu strada Orientului la intersecția cu strada Bradului.

În perioadele menționate traficul rutier pe aceste tronsoane va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rutele marcate în schițele atașate.

În timpul lucrărilor pe tronsoanele respective va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

Până sâmbătă, 14 septembrie, între orele 8.00 şi 16.00, echipele Citadin SA fac reparaţii, în funcţie de condiţiile meteorologice, pe aleea Sucidava.

Începând de luni, 2 septembrie, până vineri, 6 septembrie, între orele 7.00 și 19.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe aleea Sucidava.

Primăria Municipiului Iaşi anunţă lucrări de modernizare și restricții de circulație pe aleea Tudor Neculai.

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani desfăşoară în această perioadă lucrări de reparaţii şi întreţinere pe mai multe tronsoane de drumuri judeţene.

Până sâmbătă, 15 iunie, între orele 8.00 și 17.00, echipele Citadin SA vor continua să facă reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la carosabilul și bordurile de pe strada Otilia Cazimir, între intersecția cu strada Zmeu și intersecția cu strada Elena Doamna.

Până sâmbătă, 8 iunie, între orele 8.00 și 17.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la carosabilul și bordurile de pe strada Otilia Cazimir, între intersecția cu strada Zmeu și intersecția cu strada Elena Doamna.

În cursul zilei de marți, 21 mai, între orele 7.00 și 19.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la carosabilul și trotuarele de pe străzile Vântu și Spital Pașcanu, mai exact pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Moara de Vânt și strada Eternitate.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31