FOTO. Accident groaznic într-o comună din județul Botoșani

FOTO. Accident groaznic într-o comună din județul Botoșani

Written by  Dec 02, 2017

În această dimineaţă, pe raza comunei Brăieşti, județul Botoșani, a avut loc un teribil accident de circulaţie. Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în afara carosabilului.

Maşina s-a rostogolit pe camp, iar una dintre cele două persoane a rămas încarcerată. În ajutorul victimei au fost solicitaţi pompierii militari din cadrul Detaşamentului Dorohoi.

La sosirea pompierilor la faţa locului, cei doi pasageri, tată şi fiu, erau scoşi din maşină. Tatăl, în vârstă de 49 de ani, a fost transportat cu ajutorul unei tărgi de către salvatori la ambulanţă, acesta fiind grav rănit. El a fost transportat la Spitalul Judeţean “Mavromati”.

Pompierii au intervenit şi pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind scoase bornele bateriei.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului continuă cercetările, dar cauza iniţială a accidentului pare a fi neadaptarea vizetei de deplasare la condiţiile meteo, respectiv carosabil acoperit de zăpadă.

 

 

(Sursa: btbd.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31