Land Rover de peste 160.000 lei cu numere de înmatriculare false, descoperit de polițiștii de frontieră

Written by  Nov 01, 2017

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au depistat la controlul de frontieră un cetățean moldovean care conducea un autoturism marca Land Rover Discovery, ce prezenta modificări la seria de şasiu.

În data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 08.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei cetăţeanul moldovean Alexandr U., în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism marca Land Rover Discovery, an fabricaţie 2014, înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că seria de şasiu este modificată. Colegii noştri au contactat reprezentanţa Land Rover, solicitând detalii şi caracteristici tehnice privind autoturismul prezentat la control.

Ca urmare a datelor furnizate, poliţiştii de frontieră au constatat că între datele tehnice furnizate, cele înscrise în certificatul de înmatriculare şi cele existente la autoturism sunt mai multe diferenţe, în sensul că autoturismul cu seria de şasiu menţionată în certificatul de înmatriculare ar fi trebuit să aibă altă culoare, nu ar fi trebuit să aibă trapă panoramică, tapiţeria ar fi trebuit să fie din piele şi nu din material textil.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a primit 250 de euro de la un cetățean ucrainean pentru a duce autoturismul din România în Moldova, fără a avea cunoştinţă despre faptul că seria de şasiu este modificată. Totodată, la cercetări s-a constatat că bărbatul este rudă cu şoferul autoturismului marca Lexus semnalat ca fiind furat din Italia, caz înregistrat la acelaşi punct de frontieră, tot în data de 30.10.2017.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 161.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul PF până la finalizarea cercetărilor.

 

(Sursa: politiadefrontiera.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30