Bacău - Results from #98

Bacău

Bacău (398)

Strada Aeroportului, din Bacău, urmează să fie reabilitată în acest an, investiția fiind în faza primirii acordului de mediu. Proiectul a fost demarat în 2016, după alegerile locale, când s-a decis alocarea de la bugetul local a 60.000 de lei pentru a porni efectuarea studiilor tehnice.

Reabilitarea străzii Aeroportului va duce la mărirea numărului de benzi, modificarea completă a sistemului de iluminat, reabilitarea sistemului pluvial și de canalizare. „Este foarte important ca această stradă care face, practic, legătura cu poarta Europei să fie făcută cu bun-simț”, a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

În această vară, este programată finalizarea lucrărilor de modernizare a Aeroportului. Proiectul, de 57 de milioane de lei, cuprinde un turn de control, un terminal de pasageri, o parcare auto, anexe administrative, garaje, un terminal pentru transportul rutier, un drum de acces la radiofar, o uzină electrică, o centrală termică, un rezervor de apă antiincendiu și o stație de pompare.

 

 

SursaL zdbc.ro

Primăria Bacău are în vizor recuperarea clădirilor celor trei cinematografe băcăuane, care zac în paragină și repunerea lor în circuitul cultural local. Administrația va prinde chiar în bugetul pentru acest an suma necesară reamenajării Cinematografului Orizont, care va fi transformat în Centru pentru Tineret. Pentru cinematografele Central și Muncitorul, o decizie se va lua la după ce primarul Cosmin Necula va avea o întrevedere cu șeful RADEF, băcăuanul Adrian Mironescu.

Cinematograful Orizont era în vederile administrației locale încă din 2010, când s-a discutat despre transformarea sa în sediu pentru Direcția de impozite și Taxe Locale. După ce în 2013 s-au alocat 40 de mii de lei pentru proiectare, nu s-a mai auzit nimic despre cinematograf. Situația sa a reintra însă în atenția Primăriei, ca urmare a câștigării de către municipiu a distincției de Capitală a Tineretului din România. Astfel, în urma consultărilor dintre ONG-urile de tineret și conducerea Primăriei s-a ajuns la concluzia că imobilul fostului cinematograf poate fi transformat într-un centru de tineret.

„Banii vor fi alocați într-un capitol distinct, în bugetul pe acest an. Clădirea va fi transformată în Centru pentru Tineret. Legea ne obligă să menținem destinația clădirii, astfel va exista și o componentă de proiecție filme. Însă cred că e cea mai bună soluție”, a declarat Cosmin Necula.

Planuri și pentru Central și Muncitorul

Cu această ocazie, în atenția Primăriei au intrat și celelalte două cinematografe, Central și Muncitorul. Acestea aparțin de RADEF (Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor), însă zac în paragină de ani buni, fără să aducă vreun ban instituției. Ba mai mult, impozitul pe aceste clădiri datorat Primăriei este enorm. “Voi avea o întâlnire cu Adrian Mironescu, șeful RADEF, chiar săptămâna aceasta. Voi încerca să îl conving să ne lase nouă aceste clădiri, să le folosim pentru că avem nevoie. La Cinema Central am discutat cu rectorul Universității Bacău pentru o colaborare, iar clădirea de la Muncitorul poate fi folosită pentru Teatrul de Animație. Însă în aceste cazuri e vorba doar de planuri. După discuția cu șeful RADEF, vom stabili următorii pași”, a mai declarat Cosmin Necula, primarul Bacăului.

 

 

Sursa: zdbc.ro

Curtea de Conturi a stabilit că mai mulți angajați ai Primăriei Bacău au fost cazați ilegal, la hoteluri de lux, în cadrul așa-ziselor programe de pregătire profesională plătite anual din bani publici.

Așa cum a arătat Ziarul de Bacău într-o anchetă de anul trecut, 160 de angajați ai municipalității au plecat anul trecut în stațiuni precum Mamaia, Predeal sau Băile Felix la cursuri de perfecționare, costurile totale ajungând la aproape 130 de mii de euro. Printre ei s-au numărat fostul viceprimar Vasile Tescaru sau secretarul municipiului, Ovidiu Popovici. Cursurile de pregătire sunt organizate în lunile iulie – august, în stațiuni precum Mamaia sau Predeal, la prețuri piperate, iar angajații trimiși la cursuri își pot lua familia cu ei, pe cheltuiala statului. Mai multe surse susțin că este vorba, de fapt, despre o adevărată industrie de turism, susținută din bani publici.

Cazați la hoteluri de lux, ilegal

Ultimul control al Curții de Conturi a stabilit că mai mulți angajați din Primărie au fost cazați, în cadrul acestor cursuri de pregătire desfășurate în lunile iulie-august, la hoteluri de patru stele. Asta în ciuda faptului că legea prevede clar faptul că unitățile de cazare nu pot avea mai mult de trei stele. Paguba estimată de Curtea de Conturi este de 35 de mii de lei, bani pe care Primăria trebuie să îi recupereze.

Secretarul municipiului și arhitectul șef, printre beneficiari

De cazările de lux au beneficiat mai mult șefii din Primărie. De exemplu, secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, alături de arhitectul șef Alexandru Geliman sau șeful de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, Bogdan Neștian, au stat la Hotel Gociman din Mamaia (foto). Pentru „cursurile” lor, Primăria a achitat în jur de 3600 de lei de persoană. Toader Oțetea, șef peste iluminatul public din oraș, a preferat aerul de munte, fiind cazat la Hotel Alpin, de patru stele, din Poiana Brașov.

Primăria trebuie să recupereze banii

Conform raportului Curții de Conturi, se cere

“- reverificarea tuturor deplasărilor si recuperarea cheltuielilor efectuate cu cazarea salariaților la hoteluri de 4 stele, fata de maximum admis 3 stele;

– dispunerea de măsuri în vederea recuperării sumelor datorate, respectiv 50% din tariful de cazare perceput de unitatea turistică, așa cum prevede Hotărârea nr.1860/2006”

 

 

Sursa: zdbc.ro

Administratia Naţională de Meteorologie a emis avertizare cod galben de frig persistent, valabilă până marţi, interval în care în Moldova, Muntenia, Oltenia şi estul Transilvaniei vremea se va menţine deosebit de rece.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Moldova, Muntenia, Oltenia şi estul Transilvaniei vremea se va menţine deosebit de rece, temperaturile diurne vor fi negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -7 şi -3 grade, iar cele minime se vor situa între -20 şi -10 grade, izolat mai coborâte.

Avertizarea cod galben de frig persistent a fost emisă de Administratia Naţională de Meteorologie şi este valabilă până marţi şi vizează Capitala şi 25 de judeţe: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Harghita, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa.

 

Sursa: zdbc.ro

Decizia de abrogare a OUG 13 nu i-a ținut în case pe băcăuanii care s-au adunat pentru a șasea oară, ca să protesteze împotriva Guvernului. La ora realizării acestui material, numărul participanților, de ordinul miilor, era în continuă creștere.

Seara de duminică a adus în Bacău cea mai numeroasă participare la proteste, în ceea ce s-a numit „criza ordonanțelor”. Protestatarii au scandat, ca și în serile trecute, lozinci antiguvernamentale și anti-PSD. S-a cerut și demisia Guvernului.

Grindeanu anunță că nu demisionează

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seara, că nu demisionează, răspunzând unei întrebări referitoare la solicitările protestatarilor din Piaţa Victoriei, care au cerut constant demisia Guvernului.

„Noi săptămâna viitoare avem două încercări în Parlament – legea bugetului de stat şi moţiunea de cenzură. Acesta este jocul democratic şi trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noţiuni. (…) Deci modalitatea prin care Guvernul poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, fiindcă cealaltă modalitate, prin care eu mi-aş da demisia, nu se poate, pentru că nu mi-o dau”, a afirmat şeful Executivului la Antena 3.

Grindeanu a subliniat că PSD a câştigat alegerile cu milioane de voturi, primind încredere pentru a pune în aplicare programul de guvernare. El a recunoscut că în privinţa OUG de modificare a codurilor penale „tot ceea ce înseamnă bătălia comunicaţională a fost pierdută” de către Guvern, care nedorind escaladarea confruntării între cele două tabere a decis să facă un pas înapoi.

„Îndemn să revenim la ceea ce înseamnă normalitate”, a conchis Sorin Grindeanu, citat de news.ro.

Pe 2 februarie, premierul Grindeanu a anunțat că nu renunță la OUG privind modificarea codurilor penale, însă după trei zile de proteste masive în toată țara, duminică, 5 februarie, OUG 13 a fost abrogată.

Băcăuanii s-au strâns din nou în număr mare în centrul orașului pentru a protesta împotriva ordonanței de modificare a Codului Penal.

Coloana de manifestanți a străbătut centrul Bacăului, de la statuia lui Ștefan cel Mare, până la „ciupercuțe”, cu popasuri în dreptul Prefecturii și Primăriei, după care traseul a inclus strada 9 Mai. După ora 21:00, o parte a coloanei de protestatari s-a deplasat spre sudul orașului. Scandările au fost aceleași, ca în fiecare seară, antiguvernamentale, „Hoții, hoții!” și contra lui Liviu Dragnea.

Doi copii – un băieţel de opt luni şi o fetiţă de doi ani – au murit, luni, în urma unui incendiu care a cuprins casa în care locuiau, din Valea Seacă, judeţul Bacău. Potrivit news.ro, pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompieri din Vrancea. În momentul izbucnirii focului, copiii erau singuri acasă, mama fiind plecată după lemne, iar tatăl la muncă în străinătate.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Florin Olaru, incendiul a izbucnit în localitatea băcăuană Valea Seacă, la faţa locului intervenind pompierii din Adjud, care se ocupă de zona respectivă.

După ce au stins focul, pompierii au descoperit în locuinţă trupurile carbonizate a doi copii, fiind vorba despre un băieţel în vârstă de opt luni şi o fetiţă de doi ani. Pompierii au stabilit că incendiul a cuprins camera în care erau cei doi copii, după ce patul s-a încins de la soba aflată în apropiere.

În momentul izbucnirii incendiului, cei doi copii erau singuri acasă, mama fiind plecată după lemne, iar tatăl la muncă în străinătate. Un caz similar a avut loc şi în 22 ianuarie, în localitatea Parava din judeţul Bacău, când trei copii de patru luni, un an şi doi ani au murit într-un incendiu.

 

Sursa: ZDBC.RO

Trei gospodării au ars noaptea trecută, în cartierul CFR, din municipiul Bacău. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

În această noapte, la ora 00:40, pompierii militari băcăuani au fost anunțați despre producerea unui incendiu la o gospodărie, pe strada Militari, din municipiul Bacău. Imediat la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea salvatorilor, la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta în trei gospodării.

Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit


Având în vedere amploarea incendiului, care risca să se extindă, au fost suplimentate forțele de intervenție cu utilaje din Bacău, Onești și Moinești. În urma efortului concentrat al celor 43 de pompieri salvatori s-a reușit, la ora 01:50, localizarea incendiului.

 

Intervenția militarilor a fost îngreunată de presiunea scăzută din rețeaua de hidranți stradali, de autoturismele parcate ce au pus în dificultate accesul mijloacelor de intervenție, de distanțele mici dintre construcții ce au favorizat extinderea incendiului până la sosirea forțelor de intervenție, de vântul ce bătea în rafale favorizând propagarea flăcărilor la vecinătăți și nu în ultimul rând de temperaturile scăzute ce s-au înregistrat pe timpul intervenției.

Incendiul a fost lichidat, la ora 03:42 și s-au înregistrat următoarele pagube materiale estimate la 40.000 de euro. La fața locului, s-a deplasat în cursul zilei de miercuri, o comisie ce va efectua cercetări pentru stabilirea cauzei incendiului. Potrivit primelor evaluări, cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Sursa: zdbc.ro

UPDATE: Tânăra din localitatea băcăuană Parava ai cărei copii au murit, duminică seară, într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, va fi cercetată penal de către poliţişti pentru ucidere din culpă.

Anchetatorii nu au reuşit să stabilească, deocamdată, unde era plecată mama celor trei fraţi, de patru luni, un an şi doi ani, în momentul în care casa s-a aprins, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe covorul din cameră.

”Iniţial, femeia a declarat că era plecată să aducă apă de la o fântână din sat. Apoi a spus poliţiştilor că, de fapt, se dusese după un telefon mobil la un vecin. Urmează ca toate aceste aspecte să fie lămurite în urma anchetei ce se va desfăşura în acest caz”, a declarat, luni, pentru News.ro responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Gabriela Ciobanu.

Poliţiştii băcăuani vor dispune şi efectuarea unei expertize psihiatrice a femeii pentru a se stabili dacă aceasta are discernământ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Florin Olaru, incendiul a fost anunţat, duminică seară, în jurul orei 19.50, la o locuinţă din satul Parava, judeţul Bacău, zona intrând în competenţa pompierilor de la secţia din Adjud.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că focul cuprinsese o cameră de locuit, iar când au intrat în respectiva încăpere au găsit cadavrele carbonizate a trei copii de patru luni, un an şi doi ani.

Tatăl copiilor este plecat în străinătate, iar mama le-a declarat anchetatorilor că plecase pentru scurt timp ca să aducă apă (News.ro).

Pompierii au ajuns la locul tragediei


Trei copii cu varste intre patru luni si doi ani au pierit duminica seara, arsi de vii in casa, in Parava, judetul Bacau, anunta Pro TV. Se pare ca mama i-a lasat nesupravegheati pentru a merge sa scoata apa si cand s-a intors a gasit casa in flacari. Pompierii ajunsi la fata locului nu au mai putut face nimic.

 

Tragedia a avut loc in localitatea Parava, din judetul Bacau. Mama crestea singura cei trei copilasi cu varste de patru luni, un an si doi ani pentru ca tatal era plecat la munca in strainatate. Duminica seara, femeia i-a lasat in casa dormind si a plecat sa ia apa din sat. Intre timp, casa a fost cuprinsa de flacari. O echipa de la jandarmi care patrula prin zona a vazut incendiul si a intervenit pana sa ajunga pompierii.

Imediat, a ajuns acasa si mama copiilor, care a incercat cu disperare sa-i salveze, insa era prea tarziu. „Am ajuns si am vazut ca se chinuiau sa arunce cu zapada, noi am sarit cu galeti, dar degeaba. Si apoi a scos copilul si era mort. Am inceput a plange”, a spus mama copiilor.

Mama copiilor era plecată în sat, după apă


Medicii sositi la fata locului nu au putut decat sa declare decesul copiilor. Autoritatile au deschis o ancheta pentru a decide cum s-a intamplat totul si mai ales pentru a afla daca mama se face vinovata de tragedie.

 

Sursa: zdbc.ro

CFR Călători informează că pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, între staţiile Simbrea – Ghimeş, în perioada 3 octombrie – 7 octombrie vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri.

In perioada 03 octombrie – 07 octombrie
• R 5204 (Miercurea Ciuc plecare 11.52 – Oneşti sosire 15.07) si R 5206(Oneşti plecare 15.40 – Buzău sosire 19.13) nu vor circula . Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13528(Miercurea Ciuc plecare 11.52– Ghimeş sosire 13.08);
b.) R 13756(Simbrea plecare 14.00 – Buzău sosire 19.13);
c.) două autobuze care pleacă din Ghimeş la ora 13.18 – Palanca plecare 13.28 – Brusturoasa plecare 13.38 – Simbrea sosire 13.48, care asigură legatura intre trenurile R 13528 si R 13756;

• R 5205 (Mărăşeşti plecare 12.24 – Ghimeş sosire 15.47) nu va circula. Acest tren se va inlocui cu tren:
a.) R 13757(Mărăşeşti plecare 12.24 – Simbrea sosire 15.24);
b.) un autobuz care pleacă din Simbrea la ora 15.34 – Brusturoasa plecare 15.44 – Palanca plecare 15.54 – Ghimeş sosire 16.04;

• R 5210(Ghimeş plecare 16.05 – Buzău sosire 21.28) nu va circula. Acest tren se va inlocui cu tren:
a.) R 13758(Simbrea plecare 16.24 – Buzău sosire 21.28);
b.) un autobuz care pleaca din Ghimeş la ora 15.44 – Palanca plecare 15.54 – Brusturoasa plecare 16.04 – Simbrea sosire 16.14;

In perioada 03 octombrie – 06 octombrie
• R 5208 (Miercurea Ciuc plecare 16.15 – Mărăşeşti sosire 21.07) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13530(Miercurea Ciuc plecare 16.15 – Ghimeş sosire 17.32);
b.) R 13760(Simbrea plecare 18.30 – Mărăşeşti sosire 21.29);
c.) un autobuz care pleaca din Ghimeş la ora 17.42 – Palanca plecare 17.52 – Brusturoasa plecare 18.02 – Simbrea sosire 18.12, care asigura legatura intre trenurile R 13530 si R 13760;

• R 5207 (Mărăşeşti plecare 14.20 – Miercurea Ciuc sosire 19.15) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13759(Marasesti plecare 14.20 – Simbrea sosire 17.24);
b.) R 13539(Ghimes plecare 18.13 – Miercurea Ciuc sosire 19.41);
c.) doua autobuze care pleaca din Simbrea la ora 17.34 – Brusturoasa plecare 17.44 – Palanca plecare 17.54 – Ghimes sosire 18.04, care asigura legatura intre trenurile R 13759 si R 13539;

• R 5212 (Miercurea Ciuc plecare 19.45 – Mărăşeşti sosire 00.53) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren:
a.) R 13532(Miercurea Ciuc plecare 20.20 – Ghimeş sosire 21.37);
b.)R 13762(Simbrea plecare 22.30– Mărăşeşti sosire 01.41);
c.) un autobuz care pleaca din Ghimeş la ora 21.47 – Palanca plecare 21.57 – Brusturoasa plecare 22.07 – Simbrea sosire 22.17, care asigura legatura intre trenurile R 13532 si R 13762;

• R 5209 (Mărăşeşti plecare 17.10 – Siculeni sosire 21.47) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13761(Mărăşeşti 17.10 – Simbrea sosire 20.09);
b.)R 13541(Ghimeş plecare 21.57 – Siculeni sosire 23.08);
c.) doua autobuze care pleaca din Simbrea la ora 20.19 – Brusturoasa plecare 20.29 – Palanca plecare 20.39 – Ghimeş sosire 20.49, care asigura legatura intre trenurile R 13761 si R 13541;

• IR 1540 (Braşov plecare 14.15 – Ghimeş plecare 17.11 –Iaşi sosire 22.49) nu va circula;

In perioada 04 octombrie – 07 octombrie
• R 5202 (Siculeni plecare 04.20 – Focşani sosire 09.33) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13524(Siculeni plecare 03.40 – Ghimeş sosire 04.44);
b.) R 13752(Simbrea plecare 05.51 – Focşani sosire 09.33);
c.) trei autobuze care pleaca din Ghimeş la ora 05.00 – Palanca plecare 05.10 – Brusturoasa plecare 05.20 – Simbrea sosire 05.30, care asigura legatura intre trenurile R 13524 si R 13752;

• R 5213 (Comaneşti plecare 04.10 – Mercurea Ciuc sosire 06.27) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13751(Comănesti 03.42,– Simbrea sosire 04.10);
b.) R 13533(Ghimeş 05.01 –Miercurea Ciuc sosire 06.27)
c.) un autobuz care pleaca din Simbrea la ora 04.20 – Brusturoasa pl. 04.30 – Palanca pl. 04.40 – Ghimeş sos. 04.50, care asigura legatura intre trenurile R 13751 si R 13533;

• R 5203 (Mărăşeşti plecare 06.00 – Miercurea Ciuc sosire 10.57) nu va circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.)R 13755(Mărăşeşti 06.00 – Simbrea sosire 09.08);
b.) R 13537(Ghimes 10.00 – Miercurea Ciuc sosire 11.26);
c.) un autobuz care pleaca din Simbrea la ora 09.18 – Brusturoasa pl. 09.28 – Palanca pl. 09.38 – Ghimeş sos. 09.48, care asigura legatura intre trenurile R 13755 si R 13537;

• R 5214 (Mirecurea Ciuc plecare 07.12 – Comăneşti sosire 09.17) si R 5304(Comaneşti plecare 10.00 – Mărăşeşti sosire 12.39 nu vor circula. Acestea se vor inlocui cu tren :
a.) R 13526 (Miercurea Ciuc plecare 07.12 – Ghimeş sosire 08.27);
b.) R 13754(Simbrea plecare 09.17 – Mărăşeşti sosire 12.39);
c.) un autobuz care pleaca din Ghimes la ora 08.37 – Palanca pl. 08.47 – Brusturoasa pl. 08.57 – Simbrea sos. 09.07, care asigura legatura intre trenurile R 13526 si R 13754;

• R 5201 (Mărăşeşti plecare 04.20 – Miercurea Ciuc sosire 09.24) nu va circula. Acesta se va inlocui cu tren:
a.) R 13753(Maraşeşti 04.20 – Simbrea sosire 07.31);
b.) R 13535(Ghimeş pl.08.50 – Miercurea Ciuc sosire 10.20);
c.) un autobuz care pleaca din Simbrea la ora 07.41 – Brusturoasa pl. 07.51 – Palanca pl. 08.01 – Ghimeş sos. 08.11, care asigura legatura intre trenurile R 13753 si R 13535.

• IR 1541 (Iaşi plecare 05.05 – M. Ciuc plecare 11.39 – Braşov sosire 13.23) nu va circula pe distanta Iaşi – Miercurea Ciuc şi va circula ca tren IR 12542(Miercurea Ciuc plecare11.39 – Braşov sosire 13.23);

CFR Călători Galaţi cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de aceste modificări şi le mulţumeşte pentru înţelegere.
Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului nostru din stații, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521.

 

Sursa: bacaul.ro

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31