Tânăr din Bacău, mort la spital după ce a fost bătut crunt de către trei indivizi

 

Tânăr din Bacău, mort la spital după ce a fost bătut crunt de către trei indivizi

Written by  Jan 30, 2018

În noaptea de duminică spre luni, tânărul de 22 de ani, din Dărmăneşti, care în urmă cu o săptămână ar fi fost bătut crunt de trei indivizi, a murit în Spitalul Judeţean Bacău. El a ajuns atunci în stare critică la Urgenţe, a fost internat la Terapie Intensivă în comă de gradul IV, cu multiple traumatisme severe, a fost ventilat mecanic şi, din păcate, medicii, care au fost rezervaţi cu privire la şansele lui de supravieţuire încă de la început, nu au putut face nimic ca să-l salveze.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, continuă cercetările în acest caz, vor dispune efectuarea autopsiei, pentru a stabili cauza exactă a morţii, şi probabil apoi se va schimba şi încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea de omor.

Reamintim că agresiunea ar fi avut loc în zona forestieră Brătuleşti, din Dărmăneşti. Tânărul de 22 de ani s-ar fi dus acolo împreună cu un vecin şi s-ar fi întâlnit cu trei tineri, din localitate. Nu se ştie foarte clar din ce motiv între ei s-a iscat un conflict, iar tânărul ar fi fost lovit cu cruzime cu bâtele şi cu muchia unui topor.

La un moment dat ar fi încercat să fugă, dar suspecţii l-au prins, l-ar fi legat de un copac şi l-ar fi bătut din nou. Cel care-l însoţea a reuşit să fugă şi să anunţe familia, victima fiind preluată între timp de o ambulanţă, chemată de unul dintre agresori. Suspecţii, care au vârste de 18, 27 şi 28 de ani, din Dărmăneşti, au fost deja arestaţi preventiv pentru 30 de zile şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de moartea tânărului de 22 de ani, ei riscă ani grei de închisoare.

 

 

(Sursa: desteptarea.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31