Print this page

Un bloc din Bacău a luat foc după ce a fost lovit de fulger

Written by  Sep 05, 2017

Flăcări puternice au pus duminică noapte stăpânire pe un bloc cu 4 etaje din Bacău. Incendiul a cuprins mai întâi acoperişul, apoi a învăluit întreaga clădire.

Aproximativ 100 de locatari - evacuaţi de urgenţă - au privit cu inima strânsă cum pompierii s-au chinuit să pună capăt pârjolului.

Incendiul a izbucnit în toiul nopţii - în jurul orei 2:30. Acoperişul unui bloc cu patru etaje a fost cuprins de flăcări - cel mai probabil, susţin locatarii, după ce a fost lovit de fulger.

Femeie: “Am auzit bufnituri, pocnituri, până m-a alarmat vecina, am luat căţelul un braţe şi am fugit.”

Bărbat: “Eram la geam au auzit zgmot puternic, am văzut lumina, cred că de la asta s-a aprins.”

Speriaţi, oamenii au sărit din pat şi au ieşit în ploaie. Între timp, au dat şi alarmă la 112.

Mai multe echipaje de la ISU au ajuns în zona. În primul rând, pompierii s-au asigurat că nu mai rămâne nimeni în clădire. În total, aproximativ 100 de locatari au fost evacuaţi de urgenţă.

Bărbat: “Am crezut că e o petrecere cu artificii, pocnituri, ţipa lumea.”

Apoi, salvatorii au făcut eforturi să stîngă focul. Intervenţia n-a decurs însă uşor, deoarece flăcările s-au extins rapid.Autorităţile au reuşit să evalueze doar o parte din pagube. Deocamdată nu se ştie la ce valoarea se ridică acestea.

Ce ştim până acum este că şarpanta-adică acoperişul de lemn de pe bloc - care acoperea 10 apartamente, a fost distrusă în totalitate.

De asemnea, pereţii a două apartamente au fost compromişi: din cauza infiltraţiilor de apă a fost distrusă izolaţia. În această dimineaţă, primarul oraşului s-a dus la faţă locului să vadă cât de mari sunt pagubele şi le-a promis locatarilor că îi va sprijini financiar pentru a-şi repara acoperișul.

 
 
 
 
 
 
 
(Sursa: stirileprotv.ro)
Last modified on Tuesday, 05 September 2017 13:44