Print this page

Șoseaua de centură a Bacăului va fi scoasă la licitație ca autostradă. Contractul ar putea fi semnat la primăvară

Written by  Aug 28, 2017

În primăvara acestui an după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România și constructorul turc Eko Insaat Ve tic au reușit să îl aducă la un stadiu de doar 3%, proiectul centurii Bacău este dezgropat. Centura va avea două benzi pe sens, iar structura rutieră va fi una diferită, cu două benzi pe sens, promite acum compania, potrivit informațiilor deținute de Digi24.ro.

Studiul de fezabilitate inițial, din 2012, prevedea realizarea terasamentului autostrăzii la profil de două benzi pe sens. Benzile de circulație urmau însă să fie realizate pentru început doar pe câte o bandă, alternativ din doi în doi kilometri. Separarea benzilor urma să fie făcută de parapeți de beton.

CNAIR justifică schimbările prin apariția unor noi normative privind straturile rutiere și a unui proiect de autostradă spre Moldova. Vor fi realizate două benzi pe sens între km 2 și 18 al autostrăzii (deci pe 16 kilometri din cei 30,8 kilometri, aceasta fiind porțiunea comună cu cea a autostrăzii Moldova), parapeți metalici de separare a sensurilor, panouri cu mesaje variabile și sisteme de transport inteligent – ITS (ultimele prezente pe majoritatea autostrăzilor din România însă inutile, căci funcționalitățile lor nu sunt folosite).

Valoarea estimată a lucrărilor este de 1,19 miliarde lei. Aceasta este considerată prea ridicată de către ingineri din cadrul proiectului. ”S-a adăugat o bandă de circulație, iar valoarea propusă crește de la 393 milioane lei (valoarea contractului semnat cu firma turcă Eko Insaat Ve Tic – n.red.) la 1,19 miliarde lei”, spune un inginer. Acesta atrage atenția asupra faptului că responsabil pentru eșecul primului proiect este tocmai actualul director general al CNAIR, Ștefan Ioniță, care în trecut a deținut și funcția de director pentru variante ocolitoare al companiei. Autostrada de centură va avea panouri fono-absorbante, perdele forestiere de protecție, și podețe pentru circulația faunei.

Investiția va fi realizată în 36 de luni, iar contractul ar putea fi semnat în primăvara anului viitor, după organizarea unei noi licitații.

 

(Sursa: zdbc.ro)