Items filtered by date: Monday, 23 October 2017

Items filtered by date: Monday, 23 October 2017

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-2, pe sportiva franceză Caroline Garcia, locul 8 WTA, în primul meci din cadrul Grupei Roşii a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Published in Sport

Circa 45 la sută din populația aptă de muncă vrea să plece pentru hotare, în căutare unui trai mai bun. Cei mai ai mulți cetățeni care doresc să plece sunt din municipiul Bălți, pe locul doi situându-se Chișinăul, conform unui sondaj realizat de Compania „CBS-AXA”.

 Anca HARDULEA - director CJRAE Iași

Published in Fapte și Drepturi

Două femei au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu puţin timp în suburbia Blăgeşti. Din primele informaţii, se pare că un bărbat care se deplasa cu autoturismul dinspre Paşcani, înspre Todireşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de ploaie şi carosabil umed, potrivit News Pascani.

Published in Stiri

Luni, 23.10.2017, în jurul orei 14:00, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un utilaj agricol (combină) pe câmp la intrare în localitatea Brițcani comuna Dulcești.

Published in Neamţ

Aeroportul International Iasi a primit, in aceste zile, Certificatul European de Aerodrom, in temeiul Reg. (UE) 139/2014, dupa ce a demonstrat care indeplineste toate conditiile prevazute de legislatia in domeniu.
                   Aeroportul Iasi a obtinut certificarea in urma unui proces complex de identificare si evaluare a modului in care acesta opereaza. Documentul atesta ca primul aeroport din capitala Moldovei respecta toate conditiile de operare prevazute de Regulamentul (CE) 216/2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile si de Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014, de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului European.
                     Prin acest certificat, Aeroportul Iasi demonstreaza, inca o data, ca se conformeaza standardelor de calitate si siguranta a infrastructurii si a operatiunilor, indeplinind cerintele organizationale privind nivelul de competente a personalului si modul de administrare a unui aerodrom civil. Certificatul European de Aerodrom are durata de viata nelimitata, iar verificarea mentinerii standardelor va fi facuta periodic de catre autoritatea competenta (AACR) sau eventual de catre Agentia Europeana pentru Siguranta Aviatica (EASA).

                  „Certificatul European de Aerodrom inseamna recunoasterea eforturilor depuse pentru a ne consolida pozitia inclusiv pe piata internationala. In contextul aparitiei unor noi  reglementari europene privind  siguranta in aviatie, toata industria aviatica a Europei trebuie sa se  conformeze noilor cerinte. Aeroportul Iasi nu ar fi reusit sa implementeze proiectul de dezvoltare si modernizare daca noi nu am fi inteles ca esential este sa respectam legislatia specifica aerodromului. De asemenea, foarte importanta este conlucrarea cu intreaga industrie pentru ca nimic nu s-ar fi putut construi fara un contact permanent cu Autoritatea Aeronautica Civila Romana, cu proiectantii si comandantii de aeronave, cu experienta. In tot acest timp, am parcurs procesul de conversie si iata ca am reusit sa ne pliem cerintelor extrem de exigente impuse de regulamentul 139.

Acest lucru ne obliga sa continuam investitiile de modernizare. Luna viitoare, Aeroportul Iasi va inregistra, pentru prima data, un trafic record de un milion de pasageri, cifra pe care am estimat-o abia peste 15 ani. In conditiile cresterii spectaculoase a traficului de calatori si pe fondul presiunii concurentei intre aeroporturile din regiune, demararea noului proiect major de dezvoltare a Aeroportului Iasi trebuie urgentata. Pe langa extinderea intregii infrastructuri de miscare a aeronavelor si de procesare a pasagerilor, vom continua investitiile in sisteme si echipamente de siguranta, dar si echipamente si dotari ce servesc la intretinerea infrastructurii aeroportuare, o preocupare constanta fiind si aceea de a oferi servicii diverse si de calitate atat clientilor nostri, cat si companiilor partenere”, a declarat conducerea Aeroportului International Iasi.




www.aeroport.ro
https://www.facebook.com/IASIairport/


Published in Eveniment

In perioada 02-05 noiembrie 2017, ASOCIATIA CLUB SPORTIV ADVENTURE 4X4 IASI organizeaza CUPA ADVENTURE 4X4 IASI,  competitie  sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si al Comisiei Nationale de Offroad din Romania.
Competitia este structurata pe doua clase de echipare a masinilor si dificultate a traseelor, Standard, Open Hard si consta in parcurgerea unor probe speciale (trial) amenajate si delimitate cu banda/jaloane/porti si a unor trasee pe teren accidentat descrise pe suport clasic (road-book) si/sau electronic (de tip track GPS) de catre vehicule de teren cu dotari minime de echipare si siguranta pentru fiecare clasa, echipajele fiind formate din pilot si copilot (navigator).
Concursul are ca scop promovarea tehnicilor  de pilotaj 4×4, orientare GPS, deplasare pe teren accidentat, tehnici de salvare si auto-recuperare precum si promovarea turistica a zonei.
Programul competitiei este urmatorul:
ZIUA 1, Joi 02 noiembrie 2017            -orele: 14,00-22,30
- Inscrierea concurentilor la secretariatul din incinta Hotelului Hapton by Hilton;(N47*09’42’’/E27*35’40’’)
- parcarea si  verificarea tehnica a vehiculelor in parcul tehnic (N47*09’38’’/E27*35’47’’) situat in parcarea din intersectia str. Ghica Voda cu str. Elena Doamna ( vis a vis de Rock’n Rolla);   
- parcarea platformelor in spatiile mentionate in fuctie de spatiul disponibil :
•    parcarea Hotelului Hilton by Hapton;
•    str. Ghica Voda;
•    b-dul Chimiei – de la Lidl pana la BMT;(N47*09’13’’/E27*36’19’’)
•    b-dul Chimiei – de la Sala de Sport Gradinari spre Iulius Mall;(N47*09’14’’/E27*36’25’’)
-orele: 16:00—22:00 - cina concurentilor cu cazare, la restaurant FireRibs, str. Elena Doamna, mai jos de Parcul Tehnic.(N47*09’34’’/E27*35’59’’)

ZIUA 2, vineri 03 noiembrie 2017       – orele: 8:30—9:00 – deplasare coloana asistata din parcul tehnic spre Pietonalui Stefan cel Mare;
- orele: 9:00—9:30  - start official( dat de o oficialitate de la Primaria Municipiului Iasi)  de pe Pietonalul Stefan cel Mare:
- orele: 9:30—10:00 – deplasare coloana asistata de pe Pietonalul Stefan cel Mare spre Releu Bucium:
- orele: 10:00 - start stagiu de traseu TROPHY de la Releu Bucium;(N47*05’16’’/E27*38’48’’)
 - orele: 16:00 –17:00 - intoarcerea coloanei asistate de la Releu Bucium la Parcul Tehnic din parcarea situata la intersectia str. Ghica Voda cu str. Elena Doamna.
 - orele:19:00—22:00 – cina concurenti, la Rock’n Rolla, langa Parcul Tehnic:

ZIUA 3, simbata  04 noiembrie 2017   - ora: 9:00 – deplasare coloana asistata din parcul tehnic-situat in parcarea  din intersectia str. Ghica Voda cu str. Elena Doamna spre Cariera de pamant fabrica de caramina  -sat Vladiceni, com. Tomesti;
 - ora: 10:00 - start stagiu de traseu TROPHY de la Cariera de pamant fabrica de caramida;(N47*08’17’’/E27*39’46’’)
 - ora: 14:00 – start superspeciala Trial --sat Paun, com. Barnova;
 - ora: 17:00 – intoarcerea coloanei coloanei asistate la Parcul Tehnic din parcarea situata la intersectia str. Ghica Voda cu str. Elena Doamna;
 - ora: 19:00 – cina festiva la Rock’n Rolla:
 - ora: 23:00 – premierea concurentilor.
                                                                  
ZIUA 4, duminica 05 noiembrie 2017  – Plecarea concurentilor; eliberarea parcarilor.
Competitia nu se desfasoara pe drumurile publice, arealul de desfasurare fiind extravilanul Municipiul IASI , comunele limitrofe, islazuri si paduri.
Activitatile sportive si demonstratiile vor avea loc in imprejurimile localitatii, in zona :
•    extravilanul Municipiului Iasi
•    comuna Tomesti
•    comuna Barnova
•    comuna Comarna
•    comuna Schitu Duca
•    comuna Ciurea
•    comuna Dobrovat
•    vor fi practicate Drumurile Forestiere din comunile sus mentionate.
Concursul va avea cartierul general in Complexul Hotelului Hilton by Hapton, respectiv: secretariatul, biroul de presa, locatia panourilor de informare, cazarea concurentilor si a reprezentantilor CNOR si FRAS.
Parcul tehnic  va fi organizat in parcarea din parcul de vis a vis de Hotelul Hilton by Hapton.

Mentionam faptul ca ASOCIATIA CLUB SPORTIV ADVENTURE 4X4 IASI este licențiata de Ministerul Tineretului și Sportului cu CIS nr.374, și în registrul sportiv cu nr. IS/A2/00334/2013, membru FRAS – Federatia Romana de Automobilism Sportiv și că deținem toate avizele si acordurile necesare desășurării concursului care face obiectul acestei adrese de informare.
Cu privire la respectarea normelor de prevenire a incendiilor, va comunicam faptul ca toate masinile sint dotate cu minim 2 stingatoare, cu heblu general si cu statii de emisie receptie prin care se poate comunica imediat si cu maxima exactitate locatia unde se afla. Aceste norme sint prevazute in Regulamentul de concurs si sint exigent analizate de Comisia tehnica, lipsa lor ducind la interzicerea intrarii in traseu a celor in cauza.
In ceea ce priveste monitorizarea participantilor, acesta se va face prin verificarea aparatelor GPS care memoreaza deplasarea in teren, dar si prin stabilirea unor puncte de control in care vor fi prezenti arbitri de traseu
La sfarsitul programului fiecarei zile, la sosirea din traseu, masinile vor fi spalate si reparate in cadrul standurilor tehnice, cu echipamente mobile ce vor fi folosite exclusiv in acest scop, parcul rece fiind de asemeni prevazut a fi amenajat in zona de start.
Organizatorii isi exprima speranta ca si acest eveniment sa devina unul anual si reprezentativ pentru  judetul IASI si va asigura de intreaga lor implicare pentru desfasurarea in conditii normale a actiunii, care va contribui cu siguranta la promovarea turistica a zonei.

 

Published in Eveniment

Este din nou liniste in Episcopia Husilor. Preasfintitul Ignatie a fost intronizat Episcop al Husilor. Slujba a avut loc in prezenta unui impresionant sobor de preoti in frunte cu Inaltpreasfintitul Teofan, mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Numirea noului episcop vine dupa ce fostul episcop, Corneliu Barladeanu a fost inlaturat din functie dupa ce a fost implicat intr-un scandal cu tenta sexuala.

Published in ȘTIRI VIDEO

Zi mare pentru cultura ieseana.La Ateneul Tatarasi s-a deschis primul cinematograf de stat de dupa 1990.La inaugurarea cinematografului a fost prezentata pelicula "120 de batai pe minut", care a deschis, astfel, prezentarea seriei "Fimelor de la Cannes".Evenimentul a reunit oameni importanti din cinematografie si un public numeros, amatorilor de filme de arta fiindu-le pregatite multe alte surpize in perioada urmatoare.

Published in ȘTIRI VIDEO

Reapar livezile langa unitatile de invatamant. 110 pomi fructiferi au fost saditi langa doua scoli iesene.Plantarea a avut loc in cadrul campaniei "Livada de la scoala", de care pana acum au beneficiat elevii de la cinci unitati de invatamant preuniversitar.Daca in primavara, s-au sadit puieti pe terenuri de langa scolile din Vorovesti si Proselnici si la Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogalniceanu" din Miroslava, acum a venit randul celor din Valea Lupului si Uricani.Pomii au fost plantati de angajati de la compania Antibiotice, initiatoarea campaniei, si de copiii lor, insa ingrijirea puietilor ramane in seama elevilor care vor beneficia de roadele acestora.

Published in ȘTIRI VIDEO
Page 1 of 5

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31