Displaying items by tag: iasi - Results from #90

Suntem in topul national! Iasul ocupa locul doi pe plan national in ceea ce priveste procentul de promovabilitate la Bacalaureat. Peste 80 la suta dintre absolventi au trecut examenul, in conditiile in care media nationala a fost de doar 67 la suta.

Probleme in campusurile universitare din Iasi! Chiar daca exista o cerere mare din parte studentilor de la toate universitatile din Iasi pentru a ocupa un loc in camin, institutiile fac fata cu greu situatiei. Suplimentarea locurilor nu este, insa, singura problema. Reprezentantii Unviersitatii Tehnice "Gheorghe Asachi " din Iasi spun ca exista o mare problema in ceea ce privesc investitiile in dezvoltarea si modernizarea caminelor din cauza lipsei banilor. Ce solutii au gasit cei din conducere pentru a crea cele mai bune conditii studentilor, veti vedea in materialul ce urmeaza.

A domnit de patru ori, un "record" ne-egalat ulterior in istoria Principatelor Romane. A fost primul din familia Basarabilor domnitoare in Muntenia care a urcat pe tronul moldovenesc al Musatinilor. In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre domnitorul Petru Schiopu.

Mai putin zgomot la aterizarea si decolarea aeronavelor. Aeroportul din Iasi va avea propria echipa de cercetare ce urmeaza sa implementeze metode inovatoare de reducere a impactului produs de zgomotul din aviatie asupra locuitorilor din zona dar si asupra calatorilor.

 

Incep meciurile de pregatire! CSM Politehnica Iasi este de luni la Bolu, unde desfasoara cel de-al doilea stagiu de pregatire al verii. Elevii lui Flavius Stoican vor disputa sase partide amicale, cu echipe din diferite tari ale Europei. Zilele acestea in cantonamentul din Turcia ar putea ajunge si fundasul central Cedric Mongongu. Noul sezon competitional va lua startul pe 21 iulie.

Deși atenția opiniei publice este captată de agresivitatea cu care alianța PSD-ALDE sfâșie codul penal în dorința obsesivă de a salva corupții, se întâmplă și lucruri pozitive în România.

Zilele acestea se află în dezbatere publică și a primit avizul favorabil al comisiilor de specialitate o inițiativă legislativă privind trecerea unor suprafețe de fond forestier din domeniul public al statului, al Romsilva, în domeniul public al unităților administrative teritoriale, cu mențiunea clară și fără interpretare că suprafețele nu pot fi trecute în domeniul privat, iar toate amenajările și lucrările viitoare sunt clar reglementate.

Este o măsură extrem de utilă atât pentru Romsilva, care nu mai are resursele financiare și materiale pentru a construi și întreține căi de acces, alei, instalații de iluminat, mobilier ușor în aceste păduri-parc, dar mai ales pentru primăriile și consiliile județene, care astfel își îmbunătățesc suprafața verde pe cap de locuitor și le oferă cetățenilor noi zone de agrement și petrecere a timpului liber.

De menționat că fiind în domeniul public al unităților administrativ teritoriale, aceste păduri parc pot fi amenajate cu fonduri europene și/sau guvernamentale.

Având în vedere că localitățile medii și mari sunt într-o continuă expansiune și de foarte multe ori spațiul verde a fost sacrificat pentru construcția de locuințe sau parcuri industriale, cred că această măsura este benefică pentru populație și reprezintă un adevărat plămân verde menit să echilibreze dezvoltarea imobiliară!

Această măsură ar aduce în zestrea ieșenilor aproximativ 160 hectare de spațiu verde și ar ajuta enorm un oraș sufocat de incompetența administrativă a primarului Mihai Chirica, cel care a girează tot haosul urbanistic din ultimii 15 ani și care este recunoscut în comunitatea ieșeană pentru rolul activ pe care l-a jucat în cele mai mari două dezastre ecologice care au lovit Iașul:

  • “Minunea de la Ciric”, un telescaun nefuncțional si neprofitabil,

amortizabil în 400 de ani, dar care a însemnat defrișarea unei suprafețe de 7 hectare de pădure

  • Tăierea celor 70 de tei de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și înlocuirea acestora cu salcâmi japonezi, un veritabil kitchs

 

 

Deputat Costel Alexe,

Preşedinte PNL Iaşi

După ce Agenția Națională pentru Protecția Mediului (APM) a avizat Planul de calitate a aerului din Municipiul Iași, documentul trece la etapa dezbaterii publice. Astfel, în termen de zece zile calendaristice de la afişare (începând cu data de 02.07.2018), cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, pe adresa Primăria Municipiului Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 11, Iaşi, 700064.

La finele lunii iunie 2018, în evidența fiscală a Municipiului Iași se înregistrează un număr total de 589.427 roluri (persoane juridice – 50.700; persoane fizice – 538.727), din care 267.626 roluri active (persoane juridice – 13.543; persoane fizice – 254.083). Precizăm că rolurile active sunt rolurile care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care nasc creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.

Situația comparativă a numărului contribuabililor care au efectuat plăți (parțiale sau integrale ale sumelor datorate) și a bonificațiilor acordate la data de 30 iunie 2018, respectiv 30 iunie 2017, se prezintă astfel:

 

Situația numărului contribuabililor care au efectuat plăți se va modifica după operarea în programul informatic a tuturor încasărilor, în principal a celor realizate prin virament și care pentru ziua de 29 iunie 2018 încă nu sunt operate, la care se adaugă sumele care se vor încasa în perioada următoare dacă acestea au fost virate din conturile contribuabililor până la sfârșitul lunii iunie 2018, luând în considerare că legea a stabilit ca moment al stingerii data debitării contului plătitorilor.

Referitor la încasările realizate la principalele impozite locale și amenzi de la începutul anului și până la 30 iunie 2018, acestea sunt mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut cu excepția impozitului pe teren de la persoane fizice și a impozitului pe terenul din extravilan. Aceste scăderi se datorează, în principal, atât modificării prin lege a modului de impozitare a primilor 400 de metri pătrați de teren și care până în anul 2017 inclusiv au fost impozitați ca și teren curți-construcții, indiferent de categoria de folosință, cât și din cauza faptului că proprietatea s-a fărămițat prin moștenire și, fiind cuantumuri foarte mici ale impozitului pe hectar, aceste sume au intrat sub incidența art. 96, alin.2 și alin. 3 din Legea nr. 207 / 2015 privind Codul de procedură fiscală care stipulează că pentru sumele mai mici de 20 lei organul fiscal renunță la stabilirea creanțelor fiscale și nu emite decizie de impunere.

Referitor la totalul veniturilor și veniturilor proprii, acestea înregistrează în anul 2018 scăderi față de anul precedent ca urmare a scăderii atât a cotelor defalcate din impozitul pe venit, cu suma de 55.782,38 mii lei la nivel de an 2018 față de încasările anului 2017, conform Anexei nr.8 din Legea nr. 2 a bugetului de stat pe anul 2018, cât și a sumelor defalcate din TVA cu suma de 212.187,20 mii lei reprezentând cheltuieli cu salariile personalului din învățământul preuniversitar care în anul 2018 nu mai sunt finanțate prin bugetul local, ci direct de la bugetul de stat.

O situație a încasărilor la principalele venituri din impozite și amenzi se prezintă astfel:

În ceea ce privește încasările mai sus arătate, acestea se raportează la nivelul contului de execuție al bugetului local, situație întocmită de Trezoreria Iași, astfel că nu sunt evidențiate încasările în numerar din datele de 29 și 30 iunie 2018, în sumă de 342.566 lei, cât și prin POS, online(e-comert) și SNEP (ghiseul.ro) din perioada 27 – 30 iunie 2018, în sumă de 95.066,02 lei.

Sumele încasate prin orice formă în perioadele menționate nu sunt evidențiate în situația încasărilor la principalele venituri, acestea fiind depuse la Trezorerie începând cu ziua de 2 iulie 2018 și se vor regăsi în contul de execuție din primele zile ale lunii iulie.

În ceea ce privește încasările în numerar, cât și cu cardul prin POS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2018 s-au eliberat 226.443 documente de plată, față de 226.284 în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere de 0,07%) și s-a încasat la casierii suma de 52.654.141 lei față de 47.822.545 lei încasată în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere de 10,10%).

A redactat impreuna cu Mihail Sadoveanu revista "Insemnari literare". A trait o poveste de dragote alaturi de Otilia Cazimir. In cadrul poriectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre George Topirceanu.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31