Drama petrecuta in urma cu doua zile la Aeroport ridica multe semne de intrebare. Moartea lui Daniel Minciuna aduce in discutie necesitatea existentei la Aeroport a unui echipaj medical. Consilierul Judetean Alin Aivanoaei cere ca de urgenta la Aeroport sa fie trimise echipaje medicale care sa asigure, in caz de nevoie, serviciile de urgenta.

Un nou record pentru Aeroportul International Iasi. Un milion de pasageri sunt asteptati sa tranziteze Aeroportul Iasi in 2017. Previziunile se bazeaza pe datele statistice din prima luna dar si pe faptul ca in sezonul estival vor fi activate mai multe curse de sezon.

Curtea de Conturi a României a propus impunerea unei corecţii financiare la proiectul de extindere suplimentară a platformei de parcare a aeronavelor şi a terminalului de pasageri derulat în cadrul proiectului de modernizare a Aeroportului. Corecţiile financiare reprezintă penalizări aplicate în cazul proiectelor cu finanţare europeană, în cazul constatării unor nereguli. 

În cazul Aero­portului, corecţia propusă a fost de 1,89 milioane de lei, repre­zen­tând 25% din valoarea contractului. Inspectorii Curţii de Conturi au reproşat faptul că, la atribuirea contractului, conducerea Aero­por­tului a apelat la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în locul unei licitaţii deschise. Negocierea fără anunţ prealabil este permisă de lege doar în cazul unor constrângeri de natură teh­nică sau a existenţei unor drepturi de exclusivitate care impun atribuirea contractului unei anumite firme, care nu are concurenţă în domeniul respectiv. Pentru a fi efectiv aplicată, corecţia financiară trebuia aprobată de Autoritatea de Mana­gement a Programului Operaţio­nal Sectorial Transporturi.

Proiectul de modernizare a Aeroportului, în valoare de 56,7 milioane de euro, a suferit mai multe corecţii financiare. O primă corecţie, de 13,89 milioane de lei, a fost aplicată la contractul de construire a noii piste, pentru că Aeroportul impusese ca parti­cipanţii la licitaţie să poată de­monstra că mai făcuseră cel puţin proiectul tehnic al unei piste de 2.400 metri, condiţie apreciată ca excesivă. O corecţie de 1,31 mi­lioane de lei a fost aplicată la proiectul de construire a Termi­nalului T3 pentru certificările solicitate a fi îndeplinite de angajaţii firmelor interesate de contract. 

 

Sursa: ZDI 

Incepand din vara acestui an, reteaua de rute a Aeroportului International Iasi se extinde. Astfel, din 3 iunie 2017 iesenii, dar si locuitorii din intreaga zona a Moldovei vor putea calatori cu avionul la Torino. Noua cursa externa directa IASI-TORINO va deveni operabila gratie partenerului nostru Blue Air si va avea doua frecvente pe saptamana: martea si sambata. Zborul Iasi-Torino (si retur) va fi efectuat dupa urmatorul program:

Marti:

Iasi 10:55 – Torino 12:35
Torino 06:45 – Iasi 10:10

Sambata:
Iasi 06:45 – Torino 08:25
Torino 09:25 – Iasi 12:35

Decizia companiei Blue Air de a introduce noi destinatii in programul de zbor de la Iasi este o confirmare a eforturilor depuse de Aeroportul Iasi in vederea dezvoltarii portofoliului de rute. Noua cursa spre Italia completeaza „pachetul” de zboruri directe din capitala Moldovei, anuntate inca de anul trecut de Blue Air: Valencia, Berlin si Constanta, toate programate sa devina operabile din luna iunie 2017.

„Prin introducerea acestei noi rute, conectam doua dintre bazele noastre operationale. Iesenii vor putea beneficia atat de un zbor direct care Torino, dar si de conexiuni, mai departe, catre Palma de Mallorca, Sevilla, Alghero, Bari sau Catania. Blue Air isi mentine astfel angajamentul de a oferi oportunitati de calatorie variate, la preturi convenabile pentru ieseni, mentinand standardele ridicate in ceea ce priveste confortul si siguranta zborului,” a declarat Gheorghe Răcaru, Director General al companiei Blue Air.

„Faptul ca partenerul nostru de incredere Blue Air aduce noi rute la Iasi demonstreaza ca aeroportul nostru este in continuare o baza solida pentru investitiile incepute in urma cu doi ani de aceasta companie. Iar gama diversificata de rute (atat interne, cat si externe), deschise la
Iasi, de Blue Air, confirma inca o data ca Iasul are potential. Noua ruta Torino, anuntata astazi,
este importanta pentru comunitatea din Moldova, fiind o destinatie extrem de solicitata din punct de vedere etnic si turistic. Cu alte cuvinte, prin introducerea acestei noi rute, reusim sa raspundem unor nevoi diferite: sunt foarte multi oameni din zona noastra, care lucreaza in Italia, iar calatoria cu avionul faciliteaza reintregirea familiilor. Apoi, Torino este o destinatie
de vacanta apreciata. Nu putem vorbi de dezvoltare cu adevarat daca nu reusim sa realizam legaturi directe cu cat mai multe zone, daca nu cream diversitate, raspunzand astfel unor categorii socio-profesionale diferite. Conectarea Iasului cu o noua destinatie externa, prin partenerul nostru Blue Air, este o veste care ne bucura, semn ca se anunta un an promitator, mai ales ca aceeasi companie a anuntat inca de anul trecut zboruri directe din Iasi spre Valencia si Berlin. Suntem, de asemenea, optimisti ca, odata cu operarea noilor rute, Aeroportul Iasi va reusi sa proceseze in 2017 un numar de 1.200.000 de pasageri, ramanand astfel in topul aeroporturilor regionale din tara. Multumim, pe aceasta cale, companiei Blue Air pentru deschidere si suntem increzatori ca alaturi de partenerul nostru vom dezvolta planul nostru de extindere, prin infrastructura moderna si gama de servicii de care dispunem”, a declarat conducerea Aeroportului International Iasi.

Reamintim ca anul acesta, cu Blue Air, se poate zbura de la Aeroportul Iasi spre urmatoarele destinatii: PARIS (Beauvais), LONDRA (Luton), ROMA (Fiumicino), BARCELONA, BRUXELLES, KOLN (Bonn), VALENCIA (de la 1 iunie 2017), TORINO (din 3 iunie 2017), BERLIN (din 4 iunie 2017), BUCURESTI, CLUJ-NAPOCA, TIMISOARA, ORADEA si CONSTANTA (din 15 iunie 2017).

Aeroportul Iasi:
www.aeroport.ro
https://www.facebook.com/IASIairport/

Blue Air:
www.blueairweb.com
https://www.facebook.com/BlueAirSmartFlying/?fref=ts

Incep investitiile la extinderea activitatilor de la Aeroport. Presedintele Consiliului Judetean vrea cladiri de birouri, hoteluri si hale de mentenanta in vecinatatea Aeroportului. Proiectul de dezvoltare va fi supus spre aprobare plenului Consiliului Judetean.

Iasul ar putea avea o unitate de mentenanta pentru aeronave. Consilierii judeteni vor discuta joi daca vor aloca aproape doua hectare de teren pentru ca Aerostar Bacau sa construiasca la Iasi o unitate de mentenanta.

Candidatul din partea PNL, Marius Bodea, a iesit la vot inca de la primele ore ale diminetii.

"Am votat cu speranţa că Iaşiul şi Moldova va ieşi din izolare, am votat cu speranţa că Iaşiul şi Moldova vor avea autostradă pentru că autostrada aduce bunăstare economică oriunde în lume. Acum 22 de ani, la vârsta majoratului, mi-am câştigat dreptul de a vota. În toţi aceşti 22 de ani am votat de fiecare dată când au fost alegeri electorale. Chiar dacă de cele mai multe ori nu au câştigat cei în care am crezut, asta nu m-a dezarmart. Dimpotrivă. Mergând la vot te poţi afla în două ipostaze. Prima, poţi fi mulţumit pentru că cei în care crezi câştigă, şi atunci ştii că e şi meritul tău. A doua, poţi fi onorat pentru că chiar dacă cei în care crezi nu câştigă simţi că ai făcut parte dintr-o armată care a luptat până la ultimul vot pentru a-şi apăra credinţa în valorile sale. Să mergi la vot cu siguranţă nu face rău ţării tale, dar să nu mergi la vot cu siguranţă face acest rău."

 

 

De săptămâna viitoare, Aeroportul va avea un nou director. Plenul Consiliului Judeţean a fost convocat pentru vineri într-o nouă şedinţă extraordinară. Ordinea de zi va cuprinde doar două puncte, respectiv împărţirea fondurilor alocate Iaşului la ultima rectificare bugetară şi desemnarea unui nou director al Aeroportului, în locul demisionarului Marius Bodea.Voi propune plenului desemnarea ca director interimar, până la organizarea unui concurs, a actualului director adjunct, Alexandru Anghel. Am discutat deja cu dumnealui, pentru că voiam să ştiu exact ce a făcut până acum şi care îi sunt calităţile. După mine, directorul executiv al unei unităţi trebuie să fie cineva din domeniu. Într-o şcoală, un profesor, într-un spital un medic, în cazul unui aeroport, cineva care a mai lucrat în aviaţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât aeronautica este un domeniu foarte complex, a declarat preşedintele CJ, Maricel Popa.

La ultima rectificare bugetară, de la sfârşitul lunii trecute, Iaşului i-au revenit 65,3 milioane lei. Din aceştia, 10,6 mili­oane de lei vor reveni CJ, pentru susţinerea financiară a activităţilor proprii. Pentru cheltuielile descentralizate la nivelul comunelor şi oraşelor, respectiv finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a căminelor pentru persoanele vârstnice, Iaşul a primit 18,94 milioane de lei. Pentru echilibrarea bugetelor locale, judeţului i s-au repartizat 35,66 milioane de lei. 

Operatorii de taximetrie care au contract cu Aeroportul Otopeni sunt nemulţumiţi de reclama care îi încurajează pe călători să apeleze la serviciile în sistem UBER. Reprezentanţii aeroportului susţin că spaţiul publicitar este contractat de o agenţie media.

Companiile de taximetrie care au contract cu Aeroportul Internaţional „Henry Coandă” din Otopeni ameninţă că se vor retrage din zona aerogării, de săptămâna viitoare, dacă nu va fi eliminată reclama care îi încurajează pe călători să apeleze la serviciile de transport în sistem UBER, anunţă COTAR (Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România).

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii COTAR susţin: „Suma pe care o plătim aeroportului este de circa 220.000 de euro anual, pentru a ne da dreptul să operăm în zona aeroportului. Conducerea Aeroportului Henri Coandă ignoră absolut toate problemele pe care le-a creat pirateria taximentriştilor care operează ilegal în zona aeroportului şi permite accesul maşinilor în sistem UBER. Mai mult, aeroportul a permis amplasarea unui panou publicitar, din care cetăţenii români sau străini care au nevoie de transport înţeleg că UBER este compania acreditată inclusiv pentru a face transferuri de la aeroport către orice destinaţie”.

În replică, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă, tot prin intermediul unui comunicat de presă, că autoturismele UBER nu au acces în zona de preluare a pasagerilor, rezervată exclusiv taxiurilor autorizate, şi că accesul taxiurilor autorizate la aeroportul Henri Coandă, pentru preluarea pasagerilor, este gratuit. „CN Aeroporturi Bucureşti nu percepe nicio taxă pentru activitatea de taximetrie la aeroport. Singurele sume încasate de la firmele de taximetrie afiliate la COTAR sunt cele aferente reclamei pe care acestea şi-o fac pe terminalele touchscreen din aeroport, respectiv 4.000 de euro lunar. CN Aeroporturi Bucureşti nu are nicio relaţie contractuală cu UBER. Spaţiul de reclamă este contractat de o agenţie media”, se precizează în comunicatul de presă.

Activitatea UBER a declanşat proteste pe scară largă, în diferite ţări, care au condus la blocarea oraşelor şi la intervenţia autorităţilor care s-au văzut nevoite să modifice legislaţia în domeniu.Taximetriştii profesionişti şi autorităţile susţin că aplicaţia generează concurenţă neloială, întrucât şoferii UBER nu sunt obligaţi să se conformeze legilor de profil, nu trebuie să plătească taxe specifice taximetriei şi nici nu li se cere vreo licenţă.

În ultimii ani, activitatea UBER a fost limitată sau interzisă în diferite oraşe şi ţări europene, dar şi în Vancouver, Canada, din diferite motive. În Belgia, aplicaţia UBER Pop a fost înlocuită cu UBER X, apelându-se la şoferi profesionişti şi fiind practicate tarife mai mari.

„Marţea viitoare, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) va avea loc prima audiere privind activitatea UBER, la cererea unei instanţe spaniole, fiind deschis un dosar important pentru a stabili natura activităţii companiei în Europa”, informează publicaţia spaniolă El Mundo, în ediţia electronică de marţi.

UBER este o companie americană care a dezvoltat o aplicaţie pentru tablete şi smartphone-uri ce le oferă posibilitatea clienţilor să comande limuzine cu şofer sau taxiuri.

Aplicaţia permite pasagerilor să se conecteze direct prin GPS-ul telefonului mobil cu cea mai apropiată maşină cu şofer înregistrată în baza de date a UBER. Contractarea serviciului şi plata se desfăşoară exclusiv prin intermediul UBER şi nu personal cu şoferul. La destinaţie, pasagerul nu achită fizic nimic. Tariful este calculat de program în funcţie de distanţă, viteză şi condiţiile de trafic. Serviciile nu se plătesc fizic, contravaloarea călătoriei este reţinută în mod automat de pe cardul clientului prin intermediul contului de client. Şoferii îşi primesc banii într-un depozit şi au dreptul la o anumită cotă din nota de plată, restul rămânând companiei. Compania nu lucrează cu companii de taxi obişnuite, ci cu companii de transport şi cu şoferi individuali.

Sursa: mediafax.ro

Şapte curse aeriene interne şi internaţionale, operate vineri dimineaţă pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, înregistreză întârzieri, au fost anulate sau redirecţionate la Sibiu din cauza ceţii.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că sunt afectate zboruri spre şi dinspre Bucureşti, Londra - Luton, Charleroi, Sheffield şi Munchen – Memmingen.

”Şapte curse interne şi internaţionale sunt afectate de ceaţa de pe aeroportul clujean. La sosiri este întârziat zborul de la Bucureşti, care trebuia să aterizeze la ora 7,40 dar şi cel care urma să ajungă la 9,10, iar la plecări a fost anulată cursa spre Londra - Luton, iar cele spre Charleroi, Sheffield şi Munchen - Memmingen au fost redirecţionate la Sibiu. De asemenea, zborul spre Bucureşti care trebuia să decoleze la ora 8,10 înregistreză întârziere de 5 ore, ora estimată de plecare fiind 13”, au precizat sursele citate.

Judeţul Cluj se află vineri sub cod galben de ceaţă, după ce şi în cursul zilei de joi ceaţa a perturbat traficul pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu”, cursele fiind întârziate, anulate sau redirecţionate spre Sibiu.

Sursa: mediafax.ro

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31