Vesti proaste pentru fotbalul iesean! Dupa ce saptamana a inceput cu o veste linistitoare pentru baschetbalistii de la Politehnica, acestia primind garantii pentru o viitoare rezolvare a problemelor financiare, primarul Mihai Chirica a facut un anunt trist cu privire la imposibilitatea de a finanta fotbalul. Acesta sustine ca inca nu exista un cadru legal prin care sa poata asigura sprijin gruparii din dealul Copoului.
Cum sa avem o dantura sanatoasa!? Asta au invatat cei mici de la Gradinita cu Program Prelungit numarul 16. Tot micutii au aflat ce inseamna mancare sanatoasa si cum se acorda primul ajutor unui copil sau adult care s-a lovit. Actiunea face parte din cadrul manifestarilor dedicate saptamanii "Scoala altfel".
O... altfel de scoala! Programul "Scoala altfel" este o provocare pentru unitatile de invatamant preuniversitar din Iasi pentru ca vine cu activitati diversificate in randul elevilor. Anul acesta, la Colegiul National "Costache Negruzzi" profesorii au organizat doua proiecte "Art week" si "Science week" in cadrul carora adolescentii vor putea descoperi tainele comunicarii, fascinatia experimentelor chimice si fizice si multe alte surprize.
Si-a ascuns drogurile in pantofi, in incercarea de a insela vigilenta politistilor de frontiera. Un tanar din Republica Moldova, consumator de droguri, a incercat sa treaca frontiera cu hasisul ascuns in pantofi. Acum s-a ales cu dosar penal si risca sa stea la inchisoare pentru trafic de substante interzise.
Mare eveniment economic la Iasi. Peste 350 de oameni de afaceri din intreaga Moldova vor participa la Business Focus, manifestare in cadrul careia vor gasi raspunsuri la diferite provocari, solutii la probleme, oportunitati de dezvoltare personala, profesionala si a afacerilor. Totodata, antreprenorilor li se vor prezenta rezultatele unui studiu privind nevoile cu care se confrunta operatorii economici si managerii din zona Moldovei
A interpretat numeroase roluri din dramaturgia nationala si universala. A jucat alaturi de mari nume ale teatrului romanesc. In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre Aglae Pruteanu.
Disputele intre consilierii judeteni liberali si presedintele Consiliului Judetean sunt din ce in ce mai aprinse. Liberalul Vasile Cotiuga il acuza pe presedintele Maricel Popa ca nu respecta dreptul constitutional al celor din opozitie si ca foarte multe dintre propunerile lor de proiecte nu se regasesc pe ordinea de zi.
Vor Unirea! Cei 100 de ani de la Unirea Romaniei cu Basarabia au fost marcati la Iasi printr-o serie de manifestari. Consilierii judeteni au votat mai multe Acorduri de Cooperare intre Judetul Iasi si raioane din Republica Moldova. La Mitropolie Inalt Prea Sfintitul Teofan a savarsit o slujba de Tedeum. La evenimente au luat parte presedinti si vicepresedinti de raioane care vor ca aceasta adeziune sa evidentieze si mai bine valorile nationale ale spatiului cultural romanesc.
Se amana lucrarile de consolidare la drumul din Breazu! Si asta in conditiile in care este surpat iar lucrari de amenajare nu s-au mai facut de 20 de ani. Luna de luna, consilierii judeteni il readuc in discutie insa conducerea judetului amana mereu aprobarea bugetului pentru inceperea lucrarilor de reabilitare. Acest lucru s-a intamplat si luna aceasta, cand consilierii judeteni au avut de aprobat un proiect care vizeaza reparatii curente in programul de lucrari pe anul 2018.