Displaying items by tag: industrie

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a publicat rezultatele evaluării performanţelor  economice ale firmelor din judeţ, concretizate în cel mai obiectiv, complex şi elocvent clasament anual al comunităţii de afaceri locale - Topul Firmelor din Judeţul Iaşi (disponibil pe www.cciasi.ro, secţiunea Topul Firmelor). Clasamentul a fost realizat după o metodologie unitară la nivelul Sistemului Camerelor de Comerţ din România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2007 a Camerelor de Comerţ şi Industrie. Clasamentul a avut la bază datele de bilanţ pentru anul 2017 depuse în termenul legal şi a urmărit 5 indicatori de performanţă: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

Pe 27 martie a.c., între orele 9.00-16.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, se va desfăşura Conferinţa IAŞI E-COMMERCE, un eveniment complex dedicat comerţului electronic.

 

„Conferinţa se adresează persoanelor care doresc să iniţieze sau să dezvolte magazine online, să cunoască cele mai recente tendinţe în domeniu, să identifice noi furnizori şi să dobândească metode eficiente de atragere a clienţilor.” a declarat Mihail Bîrsan, managerul Agenţiei MB Event, organizatorul conferinţei.

 

La eveniment au fost invitaţi să participe, în calitate de speakeri, reprezentanţi ai companiilor şi agenţiilor din domeniu, care vor împărtăşi strategii e-commerce de succes antreprenorilor şi deţinătorilor de magazine online. Printre speakeri se regăsesc: George Râşchitor – General Manager Sinaps Marketing, Cosmin Daraban – CEO SilkWEB & CEO Gomag, Bogdan Trandafir – CEO & Founder Business Development Partners, Sorin Mihai Nistor – Manager Comercial DHL România, Ciprian Dron – CEO Unity Group, George Pascaru – Team Leader Canopyst Iaşi, Andrei Răzvan Zvorişteanu – CEO Promer Group, Corneliu Miron – CEO Pretty Smile.

 

Agenda evenimentului cuprinde trei secţiuni: „E-commerce Trends”, „E-commerce Platforms” şi „E-commerce Services”, iar participanţii vor putea participa la sesiuni active de business networking. În cadrul evenimentului, antreprenorii vor beneficia de: oportunităţi de dezvoltare pentru magazine online, trenduri şi informaţii recente despre comerţul electronic, exemple practice expuse în cadrul workshop-urilor, parteneri importanţi pentru a crește afacerea online, soluţii pentru specialişti şi profesionişti în e-commerce.

 

„Este un eveniment axat pe subiecte de actualitate, care trebuie să capteze atenţia din ce în ce mai multor antreprenori, din toate domeniile de activitate. Recomand tuturor celor care au în plan sau vor să ştie ce presupune dezvoltarea afacerii în mediul online să participe la acest eveniment, sprijinit şi găzduit de Camera de Comerţ, organizat de către unul dintre membrii noştri, Agenţia MB Event, cu participarea unui alt membru al Camerei, DHL România şi a altor opt speakeri cu experienţă în acest sens, care au urmat sau chiar anticipat tendinţa pieţei.” a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Detalii şi înscrieri - www.mbevent.ro, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau 0748.247737.

 

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Oraşul nostru este bine reprezentat la nivel european în industria IT, drept dovadă fiind gala de premiere a CEE Shared Services and Outsourcing Awards, care va avea loc la sfârşitul lunii în Polonia. Cei trei reprezentanţi din Iaşi nominalizaţi sunt Oraşul IAŞI, compania Conduent şi proiectul FAB LAB Iaşi. Evenimentul are loc în perioada 31 ianuarie - 1 februarie 2018.

În data de 22 noiembrie, va avea loc o sesiune de informare dedicată dezvoltării afacerilor prin folosirea celor mai noi oportunităţi pe care le pune la dispoziţie internetul, abordând şi aspectele de ordin logistic pe care le presupun aprovizionarea cu materii prime şi desfacerea produselor în zilele noastre.

 

Evenimentul va fi organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în colaborare cu nume relevante în raport cu subiectul abordat: DHL Express România, Google România şi Webecom, cu sprijinul Camerei de Comerţ Româno-Britanice şi al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor.

 

„Este ocazia ideală pentru proprietarii de magazine online, pentru startup-uri şi, în general, pentru orice om de afaceri sau manager, să afle care sunt noile tendinţe şi oportunitățile de creştere în comerţul online, aşa cum rezultă din cel mai recent studiu realizat de cei de la DHL, dar şi de a vedea câteva instrumente şi idei care pot fi puse în practică pentru a avea succes în comerţul electronic, expuse de manageri de top de la Google România şi Webecom” a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

De asemenea, în cadrul sesiunii de informare participanţii vor afla informaţii la zi despre categoriile de servicii logistice de care se poate folosi o afacere în dezvoltare, precum şi povestea de succes a unui startup - „Flori de ie” - un business românesc care a păşit pe piaţa internaţională, spusă chiar de creatorul brandului, Cristina Chiriac.

 

Prezentările vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri, precum şi de o sesiune de networking.

 

Participarea la acest eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile, dar condiţionată de confirmarea prealabilă, până la data de 20 noiembrie.

 

Cei interesaţi să participe sunt îndrumaţi să consulte agenda evenimentului şi să confirme participarea online, pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi - www.cciasi.ro.

 

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Premii si distinctii pentru cei mai buni. Ca in fiecare an, Camera de Cormert si Industrie Iasi realizeaza un top al firmelor care au inregistrat rezultate deosebite pe plan financiar in 2016. Peste 2.000 de firme au fost clasate pe locul intai si zece in functie de performante. Iasi TV Life a primit premiul de excelenta in mass media.

Anca HREAMĂTĂ - Director Grup Retail BCR

Paul Butnariu - președinte Camera de Comerț și Industrie Iași

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi aduce la cunoştinţa firmelor mici şi mijlocii că Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, finanţează proiectul „Servicii integrate pentru export pentru IMM-urile din Romania”.

În cadrul acestui proiect, a fost înfiinţat un centru-pilot de afaceri pentru export, cu sediul la Bacău, în cadrul Camerei de Comerţ, care va deservi întreaga regiune Nord-Est.

Centrul-pilot se va focaliza, în perioada 2017-2019, pe firmele care activează în industria mobilei şi în agricultura ecologică, având ca obiectiv stimularea creşterii exporturilor IMM-urilor din regiune.

Programele de instruire şi pregătire a IMM-urilor pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţilor de export sunt gratuite şi au următoarele tematici:
- elaborarea strategiilor de export
- managementul participării la târguri/expoziţii internaţionale şi misiuni economice
- înfiinţarea şi managementul clusterelor de export
- importanţa promovării prin mărci sectoriale proprii.

La sesiunile de instruire vor participa lectori şi specialişti din Elveţia, care pe lângă prezentări vor consilia firmele cu potenţial pentru: îmbunătăţirea calităţii şi certificarea produselor, construirea brandului, identificarea de pieţe de export, stabilirea strategiei de export adecvate pentru fiecare companie şi participarea la târguri, expoziţii li misiuni economice.

Derularea programelor de instruire urmăreşte:
- pregătirea companiilor pentru accesare de noi pieţe
- asistarea managerilor pentru dobândirea de noi competenţe, specifice promovării exporturilor
- îmbunătăţirea competitivităţii pe lanţul valoric
- sporirea gradului de inovare
- îmbunătăţirea calităţii produselor
- integrarea IMM-urilor în programul de promovare a exportului prin strategii bazate pe branding şi clustering.

În urma programului de pregătire/instruire, proiectul va finanţa participarea firmelor calificate la târguri şi expoziţii internaţionale, în vederea promovării produselor şi accederii pe noi pieţe de desfacere.

Programul poate fi accesat de către toate IMM-urile care au activitate în domeniile agriculturii bio şi al producţiei de mobilă şi în special de către cele:
- care au exportat cu succes limitat: exporturi ocazionale, care vând pe o singură piaţă ţintă sau către un singur distribuitor;
- care exportă produse cu valoare adăugată mică, minimal procesate şi care ar putea avea o valoare adăugată mai mare;
- exportatori potenţiali, care nu exportă şi au cunoştinţe limitate despre pieţe, dar îşi doresc să exporte;
- mici firme care ar putea beneficia de potenţialul de clusterizare.

Pentru informaţii mai deliate, IMM-urile interesate se pot adresa Centrului de Afaceri pentru Export prin e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., persoană de contact: Mihai Tulbure, te.: 0744.708317.


Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Vineri, 13 Octombrie 2017, incepand cu ora 14:30 Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova - România organizează un eveniment de promovare a oportunităților economice oferite de către Republica Moldova, denumit „Excelență in Business”, desfășurat la Athenee Palace Hilton București, România.

Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România este o organizație autonomă, neguvernamentală, apolitică, cu personalitate juridică, de utilitate publică, destinată reprezentării, apărării și susținerii intereselor membrilor săi și a celorlalți operatori economici din Republica Moldova și România, pentru dezvoltarea comerțului și serviciilor corespunzător cerințelor economiei de piață.

În calitate de reprezentant al mediului de afaceri, dorim să ne implicăm activ în asigurarea unui mediu de afaceri stabil, coerent și transparent, favorabil dezvoltării durabile a economiei, inclusiv prin promovarea unor inițiative legislative benefice pentru mediul de afaceri.

 

" Relaţiile economice dintre Republica Moldova şi România au o dinamică ascendentă, România fiind unul dintre principalii parteneri economici ai Republicii Moldova. Această realitate impune crearea unui cadru de comunicare şi dezvoltare a relaţiilor dintre operatorii economici de pe ambele maluri ale Prutului. Evenimentul „Excelență în Business" din orașul București reprezintă primul dintr-o serie de evenimente ce au ca scop promovarea oportunităților economice oferite de Republica Moldova, oportunități menite sa contribuie la crearea condițiilor favorabile pentru susținerea potentialilor investitori ce doresc să se dezvolte in stânga Prutului.”, a menționat Constantin Vieru, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova - România.

Eveniment organizat în parteneriat cu:  Banca Europeana pentru Reconstrucție si Dezvoltare, Ministerul  Pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat - România, Ministerul Economiei – România, Ministerul Economiei - Republica Moldova, MIEPO (Moldova Investment and Export Promotion Organization) - Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Frantei în România, Camera de Comert si Industrie Romania Israel,  Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Banca Transilvania, Banca Comerciala Română – Republica Moldova, etc.

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a lansat grila de toamnă a cursurilor de iniţiere şi perfecţionare.

 

Primul curs care se va desfăşura este cel de Responsabil cu gestionarea deşeurilor, în zilele de 26 şi 27 septembrie. Cursul va fi unul intensiv şi va fi susţinut de către o persoană specializată din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, cu o vastă experienţă în domeniul gestiunii deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase. Teme abordate: legislaţie, organizarea actelor normative în domeniu, obligaţii legale în sarcina agenţilor economici, soluţii practice, gestionare şi trasabilitate deşeuri, raportări, sancţiuni, cuantum amenzi, evitarea sancţiunilor. Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi reaminteşte operatorilor economici că legislaţia în vigoare prevede obligativitatea desemnării de persoane responsabile cu gestionarea deşeurilor. Astfel, potrivit Legii nr. 211/2011, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv: persoanele desemnate trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate. Mai mult decât atât, legea vine şi cu sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor, şi anume: nedesemnarea unei persoane conform legii amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

 

Un alt curs de interes este cel de Contabilitate primară şi financiară, care demarează în data de 28 septembrie. Cursul, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări,  are o durată totală de 105 ore şi este de mare utilitate în ceea ce priveşte fundamentarea cunoştinţelor privind gestionarea contabilităţii unei firme.

 

Alte patru cursuri autorizate ANC sunt preconizate să înceapă în data de 5 octombrie: cursul de Expert achiziţii publice, cu o durată de 44 de ore, cursul de Specialist în managementul deşeurilor, cu o durată de 25 de ore, cursul de Inspector SSM (Securitate şi Sănătate în Muncă), cu o durată de 88 de ore şi cursul de Expert fiscal, cu o durată de 32 de ore.

 

Cursurile autorizate ANC sunt finalizate - în urma examenului susţinut în faţa unei comisii - cu certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

 

„Toate cursurile organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi sunt adaptate la noutăţile din domeniile pe care le vizează şi vor avea un pronunţat caracter interactiv şi aplicativ. Înscrierile se realizează online, pe site-ul nostru, www.cciasi.ro, iar cursurile se vor desfăşura la sediul Camerei de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou. Sunt prevăzute reduceri de preţ pentru anumite categorii de salariaţi, pentru şomeri şi studenţi,  precum şi pentru înscrierile colective, iar plata se poate face eşalonat, sub forma unui avans achitat până la începerea cursului şi a unei tranşe finale până la terminarea acestuia” a declarat Adina Sardare, coordonatorul Centrului de Formare Profesională al Camerei de Comerţ.

 

Cursurile Camerei de Comerţ se adresează în mod direct atât firmelor, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului acestora, cât şi persoanelor fizice individuale care doresc să dobândească sau să-şi îmbunătăţească propriile competenţe pentru şanse mai bune pe piaţa muncii.

 

Cei interesaţi sunt îndrumaţi să acceseze site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro, pentru a urmări calendarul complet al cursurilor organizate.

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Punerea bazei unui bussines in mediul rural a inceput sa prinda contur in regiunea de Nord- Est. Chiar daca, pana acum, afaceristii nu erau interesati sa investeasca in aceste zone, finantarea prin G.A.L-uri este tentanta din mai multe puncte de vedere. Ea consta intr-un parteneriat public - privat care contribuie deopotriva la dezvoltarea mediului rural, dar si a antreprenorilor.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31