Displaying items by tag: ROBOR

Analiştii financiari certificaţi (Certified Financial Analists - CFA) se aşteaptă ca în acest an cursul să treacă pragul de 4,7 lei/euro, indicele ROBOR la 3 luni să urce spre 3% şi ca inflaţia în următoarele 12 luni să crească la 3,7%, arată un sondaj publicat de CFA România.

ROBOR-ul la trei luni, cel care influenţează rata dobânzilor la creditele în lei, va urma, într-o anumită perioadă de timp majorarea dobânzii cheie de miercuri şi în consecinţă creditele în lei se vor scumpi, marginal, a declarat, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vești neplăcute pentru cei care au credite. Leul se va deprecia în următoarele 12 luni, iar dobânzile își vor continuă creșterea, cred analiștii financiari.

O analiză realizată de imobiliare.ro arată faptul că oraşul nostru se numără printre cele patru oraşe din ţară unde preţurile la locuinţe au început să scadă. Motivele sunt instabilitatea cursului valutar şi creşterea ROBOR, arată realizatorii studiului.

Managerii întreprinderilor preconizează că preţurile în industrie şi comerţul de amănuntul vor creşte în perioada noiembrie 2017-ianuarie 2018, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În cadrul anchetei de conjunctură din luna noiembrie 2017, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%).

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut luni până la nivelul de 2,21%, cel mai mare din octombrie 2014 până în prezent.

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că investiţiile vor reprezenta 4,2% din PIB, potrivit proiectului de buget pe anul 2018, iar România va avea parte de 'un boom economic'.

Indicele ROBOR cu scadenţa la trei luni, referinţa pentru creditele în lei cu dobândă variabilă, a revenit astăzi pe creştere, ajungând la 2,15%, de la 2,14% ieri, încheiind astfel seria de trei zile de scădere.

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care se calculează ratele la majoritatea creditelor în lei, a atins un nou record negativ, cea mai mare valoare din ultimii trei ani.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« February 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

 

Statistici IASI TV LIFE